Europa de mâine va fi creația antreprenorilor ei, nicidecum a liderilor politici. Este credința exprimată de investitori într‑un recent studiu realizat de una dintre companiile Big 4 (Ernst&Young’s 2010 European attractiveness survey).
Aceiași investitori care au intrat în atenția E&Y mai spun că la nivel european „confuzia face loc clarității“. Cel mai bun mijloc al statelor europene de a stimula atractivitatea economiilor lor în viitor este de a sprijini companiile mici și mijlocii, au spus 29% din cei chestionați, industriile high‑tech și inovarea – 27%, în timp ce alți 22% au făcut referire la reducerea fiscalității și sporirea flexibilității mediului economic.
Mesajul clar transmis de investitori e unul singur: ei se așteaptă ca guvernele să garanteze securitatea, stabilitatea și – în vremuri de criză economică – să furnizeze ajutor și să provoace creștere economică prin inițiative și comenzi publice. Odată vremurile tulburi trecute, investitorii cercetați de E&Y ne reamintesc că businessul privat și antreprenoriatul sunt motoarele-cheie pentru viitorul economic al Europei.
Am oarece probleme cu relevanța acestui studiu pentru România. În repetate rânduri, în dezbateri publice moderate sau chiar în emisiuni la The Money Channel am susținut cu tărie ideea că România nu este sub un glob de sticlă, o „țară‑ntr‑un borcan“, un mediu aseptic neexpus infecțiilor economice globale.
Am spus‑o încă de pe vremea când guvernul Tăriceanu se încăpățâna să ne cânte tema creșterii economice record refuzând ideea unei lovituri de șoc cu origine în criza ipotecilor americane.
Am mai spus‑o și când efemerul ministru de Finanțe Pogea se îndărătnicea să ne arate „la tablă“ cum calculează din pix un deficit bugetar la jumătate din estimările făcute de toți analiștii financiari.
Și atunci susțineam că România este expusă riscului crizei economice galopante, al deficitului bugetar ieșit din ținte, al derapajelor de finanțare și al scăderii masive a consumului. Astăzi mă văd forțat să‑mi întorc gândirea pe dos și să cred că, iată, România este o țară aparte, care trăiește „pe invers“ predicțiile analiștilor cu autoritate. Să mă explic: investitorii cred că viitorul Europei e produsul antreprenorilor și nicidecum al politicienilor.
În România, viitorul antreprenorial e sufocat tocmai de politicieni (majoritatea incompetenți, mincinoși, corupți sau aflați la limita inferioară a încrederii electoratului) și politruci bine plasați sub pretinse misiuni tehnocrate în diverse funcții ministeriale sau în posturi-cheie în companiile de stat. Aproape o treime din investitorii europeni spun că stimularea IMM‑urilor e măsura-cheie de relansare economică. Guvernul de la București trăiește sub un borcan – nu‑i pasă de ce cred investitorii, și atârnă o funie grea de gâtul firmelor și așa muribunde.
Inovarea și high‑tech‑ul iau voturile a încă o treime din investitorii interesați de atractivitatea economiilor europene. În România, singurul domeniu în care guvernul mai ține la loc de cinste inovarea este acela în care membrii săi inventează mijloace noi de a sifona cu un tupeu fără de margini bugetul de stat și bugetele locale. În fine, aproape un sfert din investitorii chestionați spun că reducerea fiscalității va crește atractivitatea economiei comunitare, în timp ce la București se creionează noi taxe și impozite.
Investitorii se așteaptă ca guvernele să garanteze securitatea națiunilor: la București, puterea face tot posibilul să‑și garanteze siguranța posturilor, uitând că cel mai bun exercițiu democratic este tocmai schimbarea la putere. Investitorii străini spun că guvernele trebuie să vină cu garanția stabilității: în România, stabilitatea este de multă vreme o jertfă colaterală căzută în lupta pentru supremația clanurilor care‑și împart azi banii destinați investițiilor, comisioanele uriașe din energie, fondurile aspirate din proiectele europene, miliardele deturnate din infrastructură.
Mai deunăzi, președintele AmCham România, Sorin Mândruțescu, îmi vorbea despre predictibilitate, despre creșterea competitivității și mai ales despre capitalizarea industriilor care s‑au dovedit, chiar și în criză, viabile (high‑tech, IT&C de exemplu).
Însă la noi, sub borcanul de sticlă, predictibilitatea politică, legislativă și economică rămâne doar un concept abstract ce nu mai prinde viață, singurul lucru predictibil rămânând acum doar tonul surescitat cu care premierul Emil Boc își perorează la tribuna națională tirada „relansării economice“ instituind „austeritatea“.
Tot deunăzi, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, atrăgea atenția că „societatea românească e dominată de birocrație și inflexibilitate“. Perfect de acord. Parcă am trăi izolați de lume, cu un guvern inflexibil, ferm în incompetență sau prostie, dârz în corupție, hotărât în furtișaguri, neclintit în scaune și neabătut în eroare. Și atunci, mai face România parte din Europa de mâine?
Daniel Apostol
sursa: moneyexpress.money.ro
Adauga comentariu