Imediat după ’90, România a fost lovită în integritatea sa, iar românii au devenit o masă inertă de manevră politică. Statul, prin instituţiile sale, a fost lezat în autoritatea sa, atât din interior cât mai ales din afară, de către grupuri de interese, cu tentă interlopă. Dezintegrarea statului şi vulnerabilizarea tuturor instituţiilor au condus la o degringoladă legislativă şi executivă. Slăbirea funcţiilor statului a fost programată şi planificată imediat după ’89, pentru ca forţele securisto-mafiote să nu întâmpine nici cea mai mică rezistenţă pe plan intern, apoi au fraternizat cu grupurile de interlopi din afară, pentru a putea jefui în voie averea naţională, bineînţeles totul sub lozinca „Libertăţii depline şi a democraţiei”. Totul trebuia distrus şi vândut (privatizare mascată) pentru că aparţinea erei comuniste şi dictatoriale. Ce era făcut în timpul dictaturii lui Ceauşescu a fost blamat, confiscat şi vândut/tocat la fier vechi…
Aşa se face că, după ce au distrus toată economia, industria, transporturile, agricultura şi băncile românești, s-a trecut la distrugerea instituţiilor statului de drept, unde s-au injectat masiv funcţii politice şi, pentru a servi interesele grupurilor mafiote, autoritatea statului a devenit nulă. O masă inertă, greoaie şi aplatizată, plină de birocraţi, înregimentați politic şi mafiotizați la maxim. Toţi şefii de instituţii răspund acum la o comandă politică şi de interese. Nimic nu se mai mişcă pentru cetăţean fără a fi cenzurat de aceşti funcţionari politici. Orice licitaţie, orice proiect nou trebuie să trecă prin aceste „vămi” ale baronilor locali. Să se cotizeze la partid, la şefii de instituţii pentru diverse avize, apoi, cu ce mai rămâne să se treacă la execuţia proiectului… Nu contează preţul, nu contează cine plăteşte, nu contează termenul şi nici calitatea! Prin urmare avem proiecte de infrastructură de proastă calitate, proiecte educaţionale, de sănătate şi din agricultură, toate ca nişte imense găuri negre unde se scurg bani pentru afaceri de partide…
Cetăţeanul este cel mai expus acestor farsori şi excroci politruci şi interlopi locali. Au fost distruse Poliţia, Armata, Jandarmeria, Justiţia şi Adminstratia publică, dar şi alte instituţii ale statului. Poliţia, redusă la tăcerea, oferă consultanță victimelor, face rapoarte, statistici şi dosare. A devenit o paiaţă a ordinii şi siguranţei cetăţeanului în raport cu lumea interlopă internă… Acum, mai mult ca niciodată, trebuie să te aperi singur, căci poliţia a devenit un mediator între victimă şi agresor, o înţelegere, o dare la pace, o cedare în faţa unor agresori cu spate politic, o cedare indiferent cât pierzi şi cât suferi. O poliţie plină de top modele feminine şi masculine, ignoranţi şi meschini… O poliţie cu organigrama încărcată şi stufoasă, bine plătită, dar fără eficientă în apărarea ordini publice şi a drepturilor omului de rând.
Armata a fost distrusă efectiv, zeci de unităţi militare dezafectate, mii de locuri de muncă trecute pe linie moartă, a devenit în scurt timp un soi de mutant al apărării naţionale. Zeci de mii de hectare de pământ au fost redate circuitului imobiliar, coordonat de mafia în domeniu. Zeci de clădiri ale acestor unităţi au fost retrocedate şi/sau vândute pe nimic. Cu doar câteva unități militare active, cu efective total reduse şi insuficient dotate şi echipate, Armata nu mai poate fi credibilă ca instituţie pentru apărarea ţării, în caz de pericol iminent. Peste noapte, Armata a devenit o mega structură de generali şi ofiţeri superiori, făcuţi la apelul de seară şi la comandă politică. Mai este nevoie să reamintesc de patriotism şi de jertfa de sine pentru apărarea ţării, a acestei ţări şi a acestui stat oligarhic? Pe cine să aperi şi pentru ce? Însă politrucii mafioţi ai ţării au prevăzut în planul lor odios de dezbinare a naţiunii că Armata ar fi un real aliat al populaţiei, într-o eventuală revoltă spontană, înclinând balanța decisiv, împotriva Mafiei-Politicii Dictatoriale, culminând cu elimiarea lor. Prin urmare, dezintegrarea Armatei a fost o măsură „necesară” şi de punere la adăpost de furia maselor!
Justiţia este la fel ca în comunism. Doar că acţionează la vedere, în special pe dosare grele. Magistraţi super plătiţi sunt angrenaţi în jocul Mafiei Politice. Dosare tergiversate, unele scoase prăfuite din sertare, folosite la șantaj politic. Astăzi avem magistraţi plătiţi cu sume cuprinse între 1500-2500 de euro pe lună! Zeci de procurori lucrează intens la dosare cu comandă politică, adunând probe, nu pentru soluţionarea cazurilor, ci pentru şantaj şi corupţie. Le adună, le pun deoparte pentru a fi folosite la nevoia lor sau a unor interlopi politicieni. Cetăţeanul este cel mai dezavantajat. În procesele civile, cauzele se judecă ani de zile, cu amânări pe diferite cauze (erori de procedură, lipsa probe etc). Orice proces, poate fi o cauză pierdută! Jandarmeria, am mai spus, este câinele de pază al politicienilor mafioţi. La fel de bine plătiţi ca poliţiştii, doar că băieţii „în bleu” acţionează şi ei la comandă politică, în forţă şi nu pentru apărarea liniştii omului de rând, ci a liniştii baronului local, a parlamentarului sau al oricărui politruc aflat la putere. Cetăţeanul nu mai are drepturi, el are doar obligaţii. Să plătească taxe, impozite să stea cuminte în banca sa, să nu protesteze căci oricum o face degeaba. Încet, dar sigur, am ajuns să constatăm că Jandarmeria s-a transformat în fosta forţă de intervenţie a securităţii, USLA, acţionând împotriva omului de rând, contra drepturilor omului, contra unor libertăţi promise şi garantate de Constituţia ţării!
Administraţia publică este o entitate pur politică, un stat în stat, cu organigrame stufoase, greoaie, cu funcţionari bine plătiţi din buget dar fără eficiență pentru cetăţean. O încrengătură de corupţie şi proiecte pe bani publici în folosul găştii de partid. Primari, consilieri locali sau preşedinţi de CJ, cu toţii luptă pentru binele lor şi al familiilor lor, pentru partide şi, la urmă, ce mai rămâne, pentru omul de rând. Oricum, legea o fac ei şi nimeni altcineva. Sub umbrela descentralizării, aleşilor locali li s-a pasat toată puterea locală, totul aparţine celor aleşi pe plan local. Nu există control şi coordonare de la centru, pentru că şi acolo este o organizare haotică. Orice plângere a unui cetăţean este pasata la nivel local spre rezolvare. Prin urmare, de la lup la alt lup…
Aşadar, suntem vulnerabili, suntem o stână fără stăpâni, nimeni nu mai are grijă de cetăţean, de naţiune în ansamblul ei. Fiecare pentru el. Oricine doreşte să dea o „lovitură” unei instituţii poate s-o facă foarte simplu. Poliţia este prezentă, dar lipseşte cu desavârşire din peisajul public. Armata este desfiintată, SRI-ul face poliție politică, Jandarmeria acţionează la comandă politică, iar Administrația publică nu este acasă! Oricine vrea să fure bucăți din ţară, o poate face; oricând şi oricum. Deja se întâmplă, cu acordul politicienilor corupţi. Au vândut tot ce se putea vinde, singurul lucru rămas este integritatea statului, care şi ea este deja în proiect de vânzare, prin regionalizări şi vânzări de pământ, la hectar şi la metrul pătrat!
Autor: Viorel Sandu
Sursa: Ziarul Natiunea
Adauga comentariu