Politică

Romania va avea inca vreo cateva decenii deficit de cont curent

Deficitul de cont curent ar putea fi sustenabil la un nivel de 8% din PIB, insa in conditiile in care investitiile straine s-ar situa la nivelul de 5-6% din PIB, la care sa se adauge fondurile structurale atrase de Romania, a declarat marti guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, potrivit NewsIn.

“Daca investitiile straine se vor consolida la 5-6% din PIB si adaugam fondurile structurale, atunci pot spune ca nu sunt departe de ideea conform careia deficitul de cont curent de 8% (din PIB) ar fi un nivel sustenabil”, a spus Isarescu.

El a subliniat ca marimea deficitului balantei de plati trebuie corelata cu nivelul fondurilor structurale si a explicat ca pachetul de finantare externa obtinut de Romania, de aproximativ 20 miliarde euro, poate fi platit si “din cele 30 miliarde euro pe care ar trebui sa le luam ca fonduri structurale de la UE”.

“Problema e ca, daca aceste 20 miliarde euro reprezinta un imprumut, cele 30 miliarde euro sunt facute din zeci de mii de mici proiecte, care intampina birocratie sau diferente de interpretare legislativa”, a explicat guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR).

Isarescu a estimat ca “Romania va avea inca vreo cateva decenii deficit de cont curent, pentru ca vom avea si in ce investi in aceasta tara”.

Ultima prognoza agreata in august de autoritatile romane cu Fondul Monetar Inernational (FMI) indica o restrangere masiva a deficitului extern in acest an, la circa 5,5% din PIB, de la peste 12% din PIB anul trecut. Anterior, guvernul estima un deficit de cont curent de 7,5%din PIB in 2009.

sursa: bloombiz.ro

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu