Iată că a mai trecut un congres! Dându-ne senzația că am mai văzut filmul în „epoca de aur”! Diferența consta că nu mai predomina roșul. În rest, prezența liderului autoritar, frica, manipularea votului, indivizi al căror rol era doar să aplaude sunt similitudini izbitoare… Am constatat din nou că problema eșecului moral și politic în România nu este nici măcar o simplă problemă de proporții, ci o chestiune de consecvență și mecanism social. Corupția și plutirea în alte sfere ale realității există pretutindeni, însă destul de rar să fie întâlnită într-o formă atât de pregnantă precum în societatea românească.
In timp ce la alții anomalia funcționează ca un factor periferic, în România ea a devenit o componentă a funcționării întregii societăți. Practic, devine tot mai evident că fără corupție și incultură toate mecansimele instituționale ar fi atinse de o paralizie subită.
Jocul de scenă al PDL-ului din aceste zile a demonstrat cât de profundă este cangrena și cât de perfide sunt mișcările în spatele scenei. Apele tulburi au devenit un mediu prielnic pentru dezvoltarea monștrilor, conducând la generarea unei incoerențe morale peste care domnește umbra arbitrară a liderului harismatic. Convinși de subtilitățile macabre ale acestuia, cei trimiși să își etaleze votul „democratic” au reinterpretat realitatea sugerând faptul că evadarea într-o lume paralelă este mai convenabilă.
Deși au fost rostite anumite adevăruri tăioase și demascat amatorismul politic, onoarea a fost anihilată de impostură iar curajul unei decizii radicale a fost convertit în lașitate. Credința într-un adevăr unic și în faptul că suntem posesorii săi este rădăcina cea mai adâncă a tuturor relelor din lume. Congresul PDL a ilustrat în mod convingător această sumbră realitate.
Încercarea de a ignora atmosfera socială insuportabilă i-a condus pe toți la ideea că trebuie să rămână uniți. Adică să arunce gunoiul sub preș! Fie el și din abundență!
Unitatea și subordonarea au devenit sintagmele după care își coordonează existența fiecare dintre cei care uită că dizidența este preferabilă comodității, iar libertatea de acceptat în locul sclaviei. Unitatea în lanțuri este un tribut plătit pierderii demnității. Însă, cum integritatea morală a devenit o noțiune perimată era de așteptat ca pe scena politică să nu asistăm la mari surprize.
Poate că nu ar trebui nici măcar să ne simțim deranjați de o asemenea perspectivă, fiindcă nu suntem luați prin surprindere. Istoria este generoasă cu noi, arătând că aproape nimic nu este original într-o țară ce consfințește incultura prin vot. „Oportunitatea a slujit excusiv de ideal și de forță creatoare într-o țară în care nimic nu durează. Poporul este cel care hotărăște urcarea nulităților la suprafață!” (Tudor Arghezi, Politica momentelor).
„Ce popor ciudat!” spunea și diplomatul elvețian, Rene de Weck, călătorind prin spațiul mioritic în timpul celei de-a doua conflagrații mondiale. Într-adevăr, este ciudat ca nonvalorile să fie tolerate, iar nulitățile să fie avansate!
Avem performanța de a nu fi invidiați nici măcar pentru modul nostru inteligent de a ne alege liderii. Însă ce mai contează atâta timp cât marșul continuă spre victoria finală, singurul obiectiv al PDL-ului fiind menținerea stării de război. Gestionând un conflict întotdeauna cu alții, niciodată cu ei înșiși. Chiar dacă pierderile „colaterale” vor fi masive importantă este bifarea obiectivului. Iar pentru aceasta este necesar un mecanism perfect de mascare a anomaliilor. Ceea ce ei numesc a fi reformă! Important este să rămână uniți stând pe un gigantic preș sub care introduc în mod magistral tot ceea ce ar dăuna propriei imagini! Chiar dacă pe ceilalți îi extermină…
prof. Lehaci Florentin
sursa: proatitudine.ro
Adauga comentariu