România, stat minimax

O democrație originală:

Statul minimal: nu-ți dă mare lucru, dar nici nu-ți ia aproape nimic. Plătești pentru proiectele naționale de bază (de pildă apărarea), iar în rest, te descurci singur cum poți.

Statul maximal: îți ia și pielea de pe tine. Dar, teoretic, ți-o dă înapoi transformată în haină de piele. Și te ajută să o și îmbraci. (În practică însă, lucrurile nu merg chiar așa de simplu).

Minimax: canal de desene animate. Singurul care mai dă desene de pe vremea comuniștilor (ca Lolek și Bolek). Nu are nici o legătură cu guvernarea, în nici o țară. Cu excepția României.

Cum ne-am așternut, așa dormim!

De când a fost creat, in 1990, România a ales să fie stat maximal. Ion Iliescu vorbea pe atunci despre “avantagiile” socialismului suedez (uitând că în socialismul suedez, miniștrii mai vin la birou și cu bicicleta și nici nu fură din banii statului, în timp colegii lui de partid preferau Volvo și au devenit brusc milionari, în dolari). Atunci a fost creat mecanismul prin care firmele sunt obligate să dea statului cam jumătate din cât plătesc unui angajat.

Lucrurile s-au târât așa, până când a sosit momentul adevărului: Marea Criză! Între timp, tot ce se putea fura, se cam furase. Iar statul maximal, socialist și rozaliu în obraji, a fost menținut și întărit de toate guvernările (inclusiv de ăia care se declarau anticomuniști: CDR, PNL, PDL).

Și iată-ne in anul 2010. Când statul nu mai are bani: nici de salarii, nici de pensii, nici de ajutoare sociale. Firmele, cocoșate de taxe și impozite, au cam dispărut. De împrumutat, statul a cam împrumutat până la limita creditului. Iar FMI l-a avertizat că în 2011, fără reformă, adio bani! Sau, invers decât la curve: no funny, no money!

La luat bani, suntem socialiști. La dat bani, suntem liberali.

Există cârcotași (ca mine) care nu cred în jumătăți de măsură. Care cred că, sau faci capitalism sălbatic, sau dai faliment și pierzi partida. Clasa politică românească a vrut să ne arate ce proști suntem.

Criza i-a prins la guvernare pe PDL-iști. Un partid care zice că e și social, și liberal. Și într-adevăr, când a rămas fără bani, PDL a aplicat simultan ambele sisteme. Oamenilor care trăiau pe banii statului le-a zis: cerșetori nenorociți! Destul ați cocoșat această țară și aceste sărmane firme private! `ți-ai dreacului cu stimulentele, pensiile și alocațiile voastre! Fiți români mândri și puternici! Trăiți pe picioarele voastre!

Lucru cu care eu, exploatator nemernic și nemilos, am fost imediat de acord. Aproape îmi venea să plâng: iată, după 20 de ani de comunism, România trece în fine la capitalism! Ce oameni! Ce curaj!

Surpriză însă! Înainte să taie salarii, stimulente, pensii etc., nea Guvernul zice: până una alta, ia să băgăm noi un impozit forfetar. Iar CAS-ul, știți ce? Ia să-l plătească toată lumea! Și mărim și TVA-ul. De când toate astea? Păi, de mâine…scuze că nu v-am anunțat din timp…

Păi stai, bre! Nu ziceai că..alea, alea…sărmanul sector privat? Iată-mă, eu sunt, sectorul privat! Și sunt chiar sărman! Ce faci, dai în mine? Nu fac decât sa respect Constituția, a zis atunci premierul și președintele PDL, Emil Boc. Cum așa, bre? Păi, nu scrie-n Constituție că România e stat social? Scrie, scrie, recunosc eu umilit. Atunci, ce mai discutăm? Astea sunt măsurile sociale pe care sunt obligat să le iau. Păi stai, bre…nu mă lăsa nelămurit…deci ălora le tai banii, că avem nevoie de masuri liberale…iar mie mi-i iei, ca măsură socială? Corect! a zis premierul. …Dar ce se întâmplă atunci cu banii pe care mi-i iei mie și nu-i mai dai lor? Păi, ce sa se întâmple? s-a mirat Boc. Merg la bugetul statului!

Soluțiile opoziției? Exact invers!

Adică: dacă venim noi, nu vă mai luăm nimic! dar vă dăm din gros! Păi, de unde? Găsim noi! Atragem investitori…creștem economia…

Așa că, să fim corecți: și cu PSD, și cu PNL, România ar fi fost exact în aceeași găleată.

Și, ca sa fiu și mai corect: ce-i drept, l-am auzit intr-o noapte pe Victor Ponta promovând un minunat program de criză al PSD. Care, parca era scris de Margaret Thatcher: vorbea de privatizarea școlilor, a spitalelor, și chiar a pensiilor. Sincer, m-a lăsat cu gura căscată! Programul respectiv chiar ar fi putut să scoată România din criză. Numai că, de atunci, nici Ponta nici vreun alt PSD-ist, n-a mai scos un cuvânt despre asta. Deci bănuiesc că a auzit Tataia, i-a pus pe toți la punct, iar programul anticriză a ajuns în podul PSD, ca o greșeală a istoriei.

Loleci, Boleci, socio-capitaliști, ce-oți fi…tot șah mat sunteți!

Legile economiei sunt matematice. Daca ai 3 lei in buzunar, si ție iți trebuie 5 lei ca să mănânci, concluzia e simplă: o să cam mori de foame. A, ești optimist? Păi, mănâncă o porție de optimism atunci! Economia e ca o partidă de șah, iar România a ajuns la două mutări de mat.

Amuzant e că nici nu-și dă seama de asta.

autor: Mihai Giurgea

sursa: capitalismpepaine.wordpress.com