Prin latinitatea milenara, da, suntem europeni. Poate chiar de rang avansat, daca ar fi sa ne amintim, atunci cand ne dau ragaz testele integrarii, ca avem la purtator un cromozom roman.
Familiile popoarelor germanice si slave ne incadreaza. Primele prin latura avansata a unui sistem economic democrat, celelalte din unghi geografic. Inaintasii, exceptia constituind-o damnatii lideri rosii, au fost mai aproape de statutul la care nazuim astazi.
Bucurestii, Iasiul eminescian sau cetatea Targovistei au insemnat tot atatea cancelarii europene de-a lungul timpului frant.
Vrem sa fim europeni, insa lipsa rabdarii, a putintei de a zabovi o clipa langa un semen lovit de o sincopa a destinului sau de a bandaja o tulpina franta sunt simptomele nefericite ale unui egocentrism exacerbat.
Constat ca se perpetueaza un imobilism politic, cu toate sfortarile tuturor partidelor de a convinge ca suntem europeni. Cand acesta se manifesta insa la functionarii publici, parca e voit si agasant.
Odaile in care oamenii statului isi duc veacul sunt infestate de personaje plictisite mereu, afisand o suficienta nedisimulata. Este nevoie de un vraf interminabil de hartii cu antet, semnaturi, stampile. Se intampla intr-un veac dominat covarsitor de calculatoare.
Sa luam, de pilda, cazul functionarului de la Casele de Pensii sau Asigurari de Sanatate, Primarii etc. Maria Sa il priveste pe omul de rand ca pe un nimeni, sosit la ghiseu doar pentru a-i ingreuna ziua cu documentele si intrebarile sale.
Uita angajatul in discutie ca cetateanul sacaitor ii asigura prin contributia sa leafa. Salariul, care de cele mai multe ori, e justificat in intregime de volumul muncii depuse.
Contribuabilul e tratat cu vorbe taioase sau raspunsuri in doi peri. De multe ori, omul din fata unui ghiseu este plimbat pe la vreo cinci birouri, in aceeasi institutie, ca si cand functionarii de acolo nu se cunosc, n-au atributii comune ori adiacente.
Te duci intai la un calculator, te gaseste acolo, pleci la un alt birou, se pune o semnatura, apoi treci pe la un altul, obtii o viza si apoi, altundeva, un numar de inregistrare.
Aparatul functionaresc e supradimensionat. Se infiinteaza posturi, in timp ce altele se desfiinteaza, cu dedicatie, pentru neamuri, prieteni, cunostinte. N-are nicio importanta daca specia contopistilor plimba aceleasi dosare.
Imi amintesc de imaginea unu batran garbov, sprijinit intr-un baston, care a stat minute in sir fara a indrazni sa bata la o usa, la Casa de Pensii, pentru a nu deranja cumva pe functionara, angajata intr-un lung dialog particular, savurandu-si cafeluta.
L-am indemnat sa-si ia inima in dinti si a facut-o, dar a iesit rapid. Gresise biroul, urmand s-o ia de la capat.
Ce as mai putea aseza in talerul oxidat al unei imaginare balante, gata sa masoare prezentul romanesc asa-zis european?
In nicio tara din lume, cetateanul nu sta atat de mult la rand pe la birouri, implorand, in gand fireste, ca statul sa se indure de el si sa-i ia mai repede banul.
sursa: ziare.com
Nu funcţionarul este vinovat de mersul sistemului.Sistemul însuşi este creat de nişte cretini.Studiază cauza, nu efectul.
Acum cateva saptamani, mi-am luat inima in dinti si am hotarat sa renunt la “serviciile” unei fabrici de diplome (“facultati”)din orasul Bacau. Am mers la secretariat unde se aflau doua doamne care au fost foarte iritate de decizia mea. Mi-au inmanat repede o fisa de lichidare cu care a trebuit sa merg pentru semnaturi la mai multe usi aflate in corpuri diferite si pe strazi diferite. Am mers deci, pe rand, la Biblioteca, la Administrator, la Contabilitate, la Serviciul Social, la Departamentul pentru pregatirea personalului didactic si apoi inapoi la secretariat. A trebuit sa umblu doua zile pe la aceste usi pentru ca la Serviciul social, in ziua in care am mers,pe usa scria: Azi avem liber. (si era miercuri chiar). A trebuit sa dau peste diverse fete incruntate si care raspundeau in doi peri. A doua zi, dupa acest maraton, am mers la secretariat dar, am comis o greseala. Am intrat cu 15 minute dupa asa-zisul program pentru studenti care era de la ora 12:30 la 14:00. A urmat un mare scandal in care doamnele secretare plus doamna decan si-au aratat caracterul infect, de mahala. Apoi mi-au inchis usa in nas. Apoi le-am deschis-o, mi-am spus ofurile, iar apoi, vazand ca n-am cu cine discuta, am revenit a doua zi la 13:00. Insa mi s-a spus ca oricum trebuie sa vin luni pentru ca inainte de a-mi inapoia dosarul trebuia sa aiba loc o sedinta. In sfarsit, luni am reusit sa-mi iau dosarul. In urma acestei experiente chiar umilitoare si inadmisibile intr-un stat european, pot spune cu certitudine ca nu avem nimic in comun cu UE. Inainte de aceasta experienta am mai trecut printr-una. Cand mi-am refacut cartea de identitate am numarat vreo zece acte/hartii necesare pe care a trebuit sa le adun din mai multe parti. Acum, tatal meu trebuie sa se interneze la un spital bucurestean si la fel i-au trebuit zeci de acte. Nu e de gluma, birocratia ne omoara! Iar pentru a ne salva, va trebui sa iesim din acest jaf de tara, sa gustam anii care ne-au mai ramas, intr-o tara care ne respecta, intr-o tara civilizata…Aici nu se mai poate trai decent! (Si e valabil si pentru generatiile viitoare)