Se vorbeşte în ultimul timp despre responsabilitate, coerenţă şi transparenţă ca factori care pot conferi României şansa unei redresări şi ieşiri din impas.
A fi răspunzător este o construcţie verbală tranzitivă, a fi responsabil este una reflexivă. Noţiunile, deşi aparent similare, sunt diferite. Răspunzi faţă de alţii pentru modul în care ai îndeplinit o misiune, dar te simţi responsabil faţă de ceea ce dă sens vieţii. O persoană publică poate fi trasă la răspundere, însă în cazul responsabilităţii cea care trebuie să se pronunţe exclusiv este conştiinţa individuală.
În consecinţă, responsabilitatea nu este faţă de un sistem, nici faţă de un partid sau de o anumită grupare socială, ci faţă de propria conştiinţă, cu suportarea consecinţelor propriilor decizii. Aceasta reprezintă esenţa moralei, singura care este capabilă să ofere perspectiva unui alt gen de viitor. Fibra morală constituie elementul de referinţă al unei naţii care are intenţia de a ieşi din marasmul mediocrităţii.
Or, în privinţa aceasta nu trebuie să ne facem iluzii. Etica nu a fost niciodată la noi o prioritate, iar(i)responsabilitatea nu a atras şi consecinţele de rigoare. Cine câştigă când un lider politic, mai ales din poziţia cea mai înaltă, îşi declină responsabilitatea pentru situaţia la care a contribuit în mod direct? Pe cine ajută că o anumită clasă politică îşi asumă răspunderea (dar nu şi responsabilitatea) fără “a fi amendată” în caz de eşec?! Se simte cineva mai bine doar pentru faptul că un guvern cade, fără a “plăti” pentru deciziile luate?
Ca atare, sentimentul de “teatru ciudat” se răspândeşte şi pune stăpânire pe societatea noastră balcanizată, aşa cum constata şi Caragiale:
“De câte ori şi la câţi din noi nu ne pare societatea noastră, când o privim în complexul ei de activitate, ca unteatru ciudat. Actorii n-au nici o vervă. De ce? Fiindcă rolurile au fost distribuite de-a-ndoaselea şi piesa se joacă fără nici o probă serioasă. Dar cum poate merge un aşa teatru? Cu decor! Cu mult decor! Cu strălucit decor şi toba mare!” (I.L.Caragiale, Opere, 4)
Deci, responsabilitatea dintotdeauna la noi a fost înlocuită cu impostura, cu fariseismul etic, iar politica de clan a exclus posibilitatea unei selecţii corecte a “actorilor”, a celor care ocupă funcţii şi poziţii. Iar, în condiţiile acestea, “regizorii” nu sunt “victime” ale unui scenariu trucat, ci compliciiacestuia: setea lor de putere şi de susţinători obedienţi, constituie premisele pentru a concluziona că aşa va continua să arate scena românească. Cu mult zgomot şi recuzită cât mai înşelătoare…
Drept urmare, nu are sens să ne autoiluzionăm, chiar dacă „actorii” se vor schimba, chiar dacă unii “regizori” vor pleca, chiar dacă anumite elemente vor face “rocadă”, scenariul se va juca mai departe conform tradiţiei. Adică, fără conştiinţă şi cu mult interes… personal! Dincolo de aceasta, rămânsuferinţa şi lacrimile multora…Dar ce mai contează?
prof. Lehaci Florentin
sursa: proatitudine.ro
Trist intr-adevar dar poate ajuta si asta la ceva, sa o privim ca pe o oportunitate,sa fie asta cireasa de pe tort, sa ne ridicam odata in picioare si sa luam atitudine. Romanii au suferit destul, au inghitit destule, e timpul pentru o revolutie, o schimbare. E timpul sa ne conducem singuri.