Ca si cand ne-ar chema Takahiro, am trai in Germania si ne-am fi nascut din bancheri elvetieni, iar in weekend privim la stiri si ne radem de tarile emergente (imi place cuvantul asta, aia rupti in fund cred ca traiesc intr-un loc ceva mai spalat) cum se confrunta cu presiunea strazii, ne gasim periodic ceva de lucru: sa inlocuim sefii “lor” cu “ai nostri”.
Atentia se muta de pe galantarul cu carne de porc brazilian, rivalul godacului nostru, care traverseaza criza tot mai costeliv, spre adevaratele probleme ale natiuni: cum radem si instalam garnituri de faliti.
Pitagora – agent electoral
Avem acum la televizor episodul “Educatia”, careia i-a sunat clopotelul prin scoli gaurite, dar se reformeaza din temelii schimband inspectori si directori. In fond, modificam ce putem. Materia e tot acolo, copiii nu o pot inghiti pe toata, iar dascalii sunt mai preocupati de recompensarea incompetentei decat a performantei.
Schimbul de replici dintre Ecaterina Andronescu siEmil Boc pe marginea numirilor, care demonstreaza ca educatia si-a desavarsit calea spre reforma, si mai ramane doar de depolitizat sistemul, arata ca dascalimea reprezinta un cap de pod, in materie electorala.
De ce s-ar zbate ministrul sa rada, incalcand legea, niste oameni instalati de PD-L, si premierul sa ameninte cu demiterea, daca n-ar considera amandoi, in numele interesului superior de partid, ca nu pot abandona niste metereze?
Ma tot gandesc ce putere de-a influenta are un inspector sau un director de scoala. Indiferent cata dorinta de-a deveni agent electoral are un ins numi de partid pentru a reprezenta un bastion, nu poti sa le spui profesorilor si parintilor sa voteze Basescu sau Geoana si sa te si asiguri ca au si facut-o.
Nici chiar daca le promiti salarii de merit, sau note mari la copii, in singuratatea cabinei ajunge fiecare cu propria constiinta. Si psihologia ne invata ca un ins supus la santaj poate reactiona exact pe dos, daca nu ai mijloace de control.
Probabil ca la tara, unde traieste jumatate din Romania, lucrurile sunt mai simple. Acolo, stalpii societatii sunt preotul, dascalul si moasa, cuvantul lor cantareste greu. Nu exista presa care sa semnaleze cazurile de manipulare a opiniei publice. Dar avand in vedere faptul ca exista un motiv de cercetare a realitatii, s-ar putea ca jurnalistii sa dibuie cate-un caz si sa-l extinda la scara globala. Poate e un risc asumat.
In definitiv, romanii stiu cum se face campania, si nu mai sanctioneaza lipsa de principii.
Functii in loc de creier
Dar poate ca exista alta explicatie. Intr-o tara unde a fi sef egal a fi previlegiat, nu neaparat cu acces la resurse, ci la posibilitatea de-a te exprima cu muschii dati de functie, s-ar putea sa fie vorba despre amorul artei.
Intre a fi considerat competent si a ajunge sef, cei mai multi aleg a doua varianta. Poate pentru ca s-au convins ca expertiza nu aduce succesul decat accidental, si atunci prefera sa fie cineva, decat ceva.
Nu e neaparat cazul dascalilor. Avem boala sefiei indiferent ce scoala am urmat. Decat sa mergi pe strada prelingandu-te pe langa ziduri, mai bine sa calci pe mijlocul trotuarului cu pieptul in fata sau sa ai sofer, fie si la Logan.
E fantastic sa ai subalterni. Daca esti barbat insurat, biroul e o evadare in zale. Daca esti femeie cu copii si n-ai ajuns la bunastarea de-a-ti permite o menajera, deci acasa bagi de toate si te simti Fefeleaga, ai o planeta unde executa altii pentru tine.
N-ar fi nici o problema daca ne-am dori, in loc sa fim sefi, sa devenim lideri. Iata ce spunea John Maxwell: “Seful isi conduce subalternii, liderul ii trage dupa el. Seful se bazeaza pe autoritate, liderul pe bunavointa. Seful inspira teama, liderul entuziasm. Seful spune ‘Eu’, liderul spune ‘Noi’. Seful cauta vinovati pentru esecuri, liderul cauta remedii. Seful stie cum se realizeaza ceva, liderul arata cum. Seful spune ‘Treci la treaba’, liderul spune ‘Sa pornim’!”
… Noi nu mai pornim odata?
Cristian Mihai Chis
sursa: ziare.com
superarticol. asa este…. Romania e plina de sefi, de fefelegi, de…..