Cultul brandului României a avut în ultima perioadă o istorie foarte zbuciumată: “Eterna si fascinanta Romanie” (iniţiat în 1995, a costat România 5,97 milioane de dolari şi a constat în tipărirea unei cărţi ilustrate care să fie oferită la foarte mulţi potenţiali interesaţi de aceste plaiuri), “România mereu suprinzătoare” (iniţiat în 2004 a costat România 2 milioane de dolari), “România fabulo-spirit” (iniţiat în 2007, a costat doar 110000 Euro, fiind abandonat pentru că s-a schimbat ministrul), “Români în Europa” (iniţiat în 2008, a costat România 7,9 milioane Euro şi a fost destinat îmbunătăţirii imaginii externe după “faimosul” caz Mailat din Italia), Romania – The Land of Choice (a fost iniţiat în 2009 şi a costat România 1,5 milioane Euro constând într-un videoclip pe care reprezentanţii guvernului şi l-au dorit hit internaţional) şi ultima încercare România – Explore the Carpathian Garden (pentru care s-a alocat un buget de 75 de milioane Euro şi care a început cu stângul cu un logo ce semăna suprinzător cu un logo al unei companii de transport).
Ceea ce face România cu propriul brand este o mostră clară de cât de “eficace” poate fi o “politică a statului” care este “vândută” contribuabililor ca având virtuţi de neimaginat în ceea ce priveşte atragerea turiştilor sau a investitorilor străini. Statul, prin reprezentanţii săi puşi tot mai hămesiţi pe căpătuială, sunt în căutare permanentă de “tunuri” care să le îngroaşe conturile masiv golite de criză. Un exemplu este şi brandul de ţară. În teoria economică acest concept este considerat un concept foarte slab, fără valoare economică prea mare, pentru că nu există mecanisme de a măsura eficienţa unei astfel de politici. Nu putem spune cu exactitate ce impact are imaginea de ţară asupra exporturilor, turismului extern sau investitorilor străini. Înţelegând acest lucru, reprezentanţii statului au început să aloce sume exponenţial mai mari de la o campanie la alta, sume care nu vor putea fi niciodată dovedite că au fost cheltuite inutil.
În foamea lor de bani uşor câştigaţi (doar nu e foarte complicat să desenezi o frunză, să faci un videoclip sau să tipăreşti o carte cu poze frumos colorate despre România), guvernanţii nu ezită să se avânte într-o astfel de iniţiativă chiar dacă ceea ce au de promovat este departe de ceea ce vrea să transmită mesajul din spatele brandului. Cu cât sumele cheltuite sunt mai mari, cu atât disonanţa dintre mesaj şi realitate e tot mai mare. Şocul pe care îl au cei care vin în România este foarte mare. Şocul pe care îl provoacă unii dintre românii plecaţi în afară este şi el foarte mare. Este periculos să te apuci să promovezi o “valoare îndoielnică” ca fiind una ”incontestabilă” (te poţi trezi cu nemulţumiţii că vor veni să îşi “recupereze” paguba).
Pe lângă imposibilitatea de a demonstra legătura dintre calitatea “politicii statului privind imaginea sa” (nu au dat buzna peste noi nici mai mulţi turişti şi nici mai mulţi investitori), nu există argumente (nici empirice şi nici teoretice) care să demonstreze că mai mulţi bani (din impozite şi taxe bineînţeles) înseamnă o imagine mai bună. Situaţia din cele trei sisteme de evaluare a percepţiei cu privire la imaginea de ţară arată din plin acest lucru:
– Country Brand Index: în 2009 conform clasamentului făcut de FutureBrand (www.futurebrand.com) plasa România pe locul 81 din 102 ţări analizate ca “o ţară fără profil distinct şi fără a fi cunoscută pe plan internaţional”. În acelaşi studiu în 2008 România se clasa pe locul 76 din 78 de ţări analizate.
– Nation Brand Index: conform Raportului Anholt – GfK Roper din 2009 România se clasa pe poziţia 37 (cu un indice de 43,98) din 50 de ţări analizate, în uşoară creştere faţă de 2008 când ne situam pe poziţia 41.
– Sistemul East West de clasificare: acest sistem (http://www.eastwestcoms.com/) evaluează percepţia asupra imaginii de ţară nu pe baza unor chestionare ci pe baza menţionării ţării în diferite canale media. În 2010 (Q2) a ajuns să ocupe locul 140 din 200 de ţări analizate, cu un indice de 49,64 alături de ţări foarte mici cum ar fi Uganda, Belize, Nigeria, Andorra, Ghana sau Sri Lanka. Situaţia din 2010 arată o deteriorare gravă a percepţiei străinilor având în vedere faptul că în 2008 ne situam pe locul 47 după care am căzut brusc pe locul 140 în 2009 şi nu ne-am mai mişcat de acolo.
Toate aceste cifre arată că percepţia cu privire la România nu se poate modifica din condei cheltuind nişte bani ca unii şi alţii să ambaleze în staniol mizeria din ţară. Înainte de a îmbunătăţi faţada unei case trebuie să porneşti de la fundaţia ei. Nu poţi să spoieşti ceva care este o ruină şi apoi să îi păcăleşti pe toţi cu acest lucru. O poţi face odată, însă a doua oară, nu vei mai reuşi. În plus, îţi va merge repede vestea cât eşti de ticălos. Această atitudine arată că, de fapt, nu îţi doreşti o relaţie pe termen lung cu comunitatea internaţională (investitorii străini, partenerii comerciali, turiştii străini). Nu ne dăm seama cât de mult rău ne facem ca naţiune permiţând unor astfel de guvernanţi să ne cheltuiască pe aşa ceva banii noştri.
Mitul brandului de ţară seamănă ”paradoxal” cu cel al ”împrumutului” de la FMI care “ne apără de criză” şi care multiplică “investitorii străini şi creditorii internaţionali”, ce o să dea buzna la uşa noastră dacă luăm banii de la ei.
sursa: cristianpaun.finantare.ro
Adauga comentariu