Politică

Romania, incremenire in timp. 1939-2010. Exact aceleasi probleme si din pacate, aceleasi solutii

Citesc acum o carte mai degraba tehnica “Aspecte ale economiei romanesti”, Bucuresti 1939. Are peste 600 de pagini si este practic un tablou al crizei. Analiza, cifre si solutii. Autorii sunt diversi, cate unul pe capitol. Apare Mitita Constantinescu, fostul ministru de Finante V. Slavescu si multi altii. Spicuiesc:

Despre salariile bugetarilor:
*”..Toata opera Statului inutila este, fara o armonizare care sa st6abileasca lefuri egale pentru functii egale.
Caci ce rostuire are ca sa stabilesti lefuri atuncea cand unuia si aceluiasi grad ii corespund lefuri primitoare, dar care difera cu 47%?”

Agricultura
*”Proprietatea taraneasca se prezita sub aspectul unei pulverizari in suprafete mici, carele nu merita a fi deci exploatate din punctul de vedere al finantelor unei familii. Osebire nu este intre taranii nostri care rembursau feudalului produse si bani pentru ceia ce feudalul ii imprumuta iarna cu bani si taranii nostri de azi cari remburseaza camatarilor bancilor pentru creditele loate”
“Si inca mai mult, taranii nu ajung decat co o mare anevoie sa isi vanda bucatele in targuri si oboare, din cauza angrosistilor verosi cari le cumpara pe nimic marfa si apoi o vand in targuri cu asupra de pret.”

Industria
*”Vieța noastră industriala dă loc la o seama de aspecte:
1.Exploatam neeconomic si nerational.
2. Dispunem de mari cheltuieli de regie
3.Avem asadar preturi umflate si costuri de productie ridicate”

Despre arierate
*”Arieratele sporesc de la an la an depasind cu mult angajarile Statului. Iara Institutiile de stat se imprumuta intre ele deghizat asa incat comisia Rist (specialisti francezi angajati de Guvern pentru a face ordine in Finante) au descoperitu 10 miliarde de lei ca nivel al arieratelor.”

Despre rectificari bugetare:
*”Aceste schimbari prea dese nu tin seama de tabloul cifrelor care se raporteaza la posibilitatile reale de plata ale contribuabililor. Remarcam un labirint de legi si schimbari in sanul aceluiasi principiu de impunere”
*”Iarasi nu gasim echitabil ca populatiunea urbana sa contributeze cu 85% din contributia fiscala efectiva, cand ea este de numai 15% din totalul populatiei. Micilor agricultori li se fac inlesniri de plata, cari nu sunt a da naturalete obositului nostru sistem fiscal”

In posturile urmatoare am sa scriu despre ce reactii a avut Guvernul la acest raport intocmit de cercetatori , ministri de Finante ,guvernatori ai BNR, cum s-a ajuns ca Geneva sa trimita timp de 5 ani in Romania un consultant fiscal “cari dispunea de puteri depline in raport cu Guvernul” si ce solutii au gasit comisiile de raportori straini. Unele dintre aceste solutii le gasim printre actualele masuri.

Asta e, Romania face reforma fiscala in 2010 cu masuri din 1939.

Dan Popa
sursa: hymerion.ro