Populatia Romaniei va fi considerabil mai imbatranita in 2060, aproape 65% din persoanele de peste 15 ani urmand sa fie la varsta pensionarii, releva un studiu Eurostat. Astfel, Romania s-ar afla pe locul 2 in Europa dupa numarul de persoane aflate la varsta pensionarii. Situatia ar putea fi evitata, intr-o anumita masura, daca statul roman ar implementa mai multe masuri care sa motiveze cresterea natalitatii, considera Mariana Campeanu, fost ministru al Muncii.
“Ar trebui luate masuri pentru ajutorarea familiilor, pentru cresterea copiilor, nu sa le tai indemnizatiile si sa le micsorezi concediul de maternitate, ci din contra, sa iei masuri asa incat acestia sa isi poata creste copii. Sa faci gradinite, crese, sa ai un nivel de economie care sa permita un nivel de trai satisfacator”, declara fostul ministru.
Conform Eurostat, persoanele in varsta aveau in 2010 o pondere, fata de persoanele de peste 15 ani, de 21,23%. Estimarile arata ca aceasta pondere ar creste accelerat in deceniile ce urmeaza. In 2030, Romania ar trebui sa aiba aproximativ 30% populatie de peste 65 de ani, in timp ce in 2050, ponderea acestora ar creste pana aproape de 54%.
Singura tara europeana in care ponderea persoanelor varstnice va fi mai mare decat in Romania este Letonia. Pe locul trei se afla Polonia, urmata de Slovacia, Bulgaria si Germania. Ungaria ocupa locul sapte, urmata de Slovenia si Portugalia.
“Problema e ca suntem tara cu cea mai mica natalitate, cu cea mai mare mortalitate infantila si, ca atare, acesta va fi trendul daca nu se vor lua masuri pentru cresterea natalitatii. Problema e la nivel mondial, nu numai la noi, ci in toate tarile unde exista un anumit grad de dezvoltare si populatia este cea mai imbatranita”, considera Mariana Campeanu.
Statul anului 2060, cu totul restructurat
Romania anului 2060 va fi de nerecunoscut, considera analistul financiar Ionel Blanculescu. “Statul, cum este acum, este rudimentar, nu mai satisface, a ramas in urma. Atunci, probabil ca sistemul corporatist, care si-a dovedit eficienta in acesti ani, ii va lua locul. Probabil vom asista la un stat corporatist, la un gen de corporatie nationala. Nu stim ce structura va avea, dar se va conduce dupa alte principii, nu ca acum.”
Conform acestuia, spiritul corporatist va obtine, in cele din urma, suprematia. Parerea analistului Ionel Blanculescu e ca si statul va fi tot o mare corporatie care se va conduce dupa principiile corporatiilor – eficienta, eficacitate, economicitate. “Statul acesta risipitor nu are cum sa aiba viitor. In intreaga lume sunt aceste miscari de Ocupy – de protest – care vor face astfel incat, la un moment dat, se va modifica arhitectura statului”.
Sistemul de pensii private va inflori
Mai mult, cel mai probabil, nu statul va administra fondurile ce ajung la pensionarii anului 2060. “Cred ca va trebui sa asistam si in domeniul asta la o evolutie, sa nu zic revolutie. Statul va deveni din ce in ce mai putin important in ceea ce priveste asigurarea resurselor. Pentru ca, pana la urma, nu statul asigura resursele, ci tot noi le asiguram. Statul nu face decat sa le redistribuie”, considera Ionel Blanculescu.
In conditiile in care sistemul de pensii de stat va disparea sau va avea o pondere foarte mica in societate, sistemul de pensii private va inflori in anii ce urmeaza.
“Poate sa existe si un sistem de pensii public, numai ca trebuie sa il schimbam si sa mergem pe alte principii, in sensul ca trebuie sa mergem pe principiul contributivitatii si al acumularii. Banii trebuie sa fie acumulati in contul persoanei si nu la dispozitia guvernului”, este parerea fostului ministru al Muncii, Mariana Campeanu.
Daca estimarile Eurostat ar deveni realitate, ar insemna ca Romania va avea foarte putine persoane active. In urma cu cateva luni, presedintele Basescu anunta ca din cele 19 milioane de romani, 4,2 milioane reprezinta persoanele active, iar 4,9 milioane persoane pensionate. Astfel, cine va mai munci in anul 2060?!
“Probabil ca reducerea numarului de oameni, va fi compensata de dezvoltarea tehnologica. In momentul in care tehnologia se dezvolta foarte mult si nu mai e nevoie de oameni foarte multi si vor fi fabrici si uzine cu 2-3 oameni, atunci probabil ca si populatia, daca va fi un numar mai redus, se va adapta acestui sistem. Un fel de compensare cu tehnologia si dezvoltarea tehnologica”, este parerea analistului Ionel Blanculescu.
O astfel de dezvoltare tehnologica va duce la o alta structura de generare de venituri in tari. “In 2050-2060 probabil vor fi alte reglaje. Nu putem acum sa ne extrapolam in perioada respectiva, dar cu gandirea de acum. Daca vrem sa aratam cum ar fi in 2060 cand se va intampla ce spune Eurostatul trebuie sa ne translatam si gandirea, ceea ce nu putem pentru ca nu stim exact care va fi dezvoltarea tehnologica.”
Autor: Gabriela Vatu
Sursa: Business24.ro
Adauga comentariu