Astfel, “ţara este de vânzare”, scriu jurnaşiştii francezi, care, mai în glumă, mai în serios, adaugă că “în curând nu vor mai exista prea multe lucruri româneşti în România”. Ei arată că vânzarea celor 10 companii de stat cu datorii şi pierderi, cerută de FMI, este ineficientă.
“Poştă, aeronautică, transporturi, energie, sănătate: în toate sectoarele, România a vândut. Vânzările au fost impuse de FMI pentru a reduce costurile din economie”, notează revista Slate, în ediția electronică.
Totodată, jurnaliştii francezi arată că privatizările au o imagine proastă în România, mai ales că, de pe urma vânzării de către stat a companiilor pe care le avea în proprietate, au profitat o mână de oameni. (Simona Tapalagă / evz.ro)
Ce mai vinde Romania
Compania publica de transport feroviar CFR Marfa a fost cumparata de Grup Feroviar Roman (GFR) pentru 202 milioane de euro. Totusi, valoarea companiei de stat era estimata la 2 miliarde de euro in urma cu sase ani.
In sectorul transportului aerian, trei companii publice cu datorii sau in declin (IAR Ghimbav, Avioane Craiova si Romaero Baneasa) figureaza de asemenea pe lista tranzactiilor. Guvernul roman va vinde de asemenea un sfert din cota de actiuni de 95% de la compania nationala Tarom, membra a aliantei SkyTeam.
In domeniul energetic, guvernul a propus pentru listarea la Bursa pachete de 10-15% din actiunile sale la companiile de stat. Aceste privatizari partiale vizeaza Transgaz (transportatoare de gaze), Romgaz (producatoare de gaze) si Hidroelectrica (producatoare de electricitate).
Guvernul a deschis de asemenea 10% din actiunile de la Nuclearelectrica, compania care administreaza singura centrala nucleara a tarii. O companie chineza este interesata.
Detinuta in proportie de 75% de guvernul roman, Posta nu a gasit pana in prezent un cumparator, deoarece a acumulat pierderi de peste 120 de milioane de euro in ultimii patru ani. Pentru a o face mai atractiva, 3.650 de salariati, adica 11% din personal, vor fi disponibilizati.
In plus, populatia trebuie sa suporte conscintele liberalizarii preturilor la gaze si electricitate, pentru a se conforma institutiilor internationale. (Constantin Pescaru – ziare.com)