Traim sub semnul si cu dragul reformei! De 200 de ani ne modernizam. Am facut-o lunga vreme cu cap si cu masura, apoi vremurile ne-au dus intr-un sistem care a vrut sa se realizeze totul grabnic, fara masura totdeauna dreapta si, evident, in parametrii sai, care nu toti ne conveneau! Ne-am eliberat de acel sistem, am dobândit libertatea, dar n-am stiut s-o folosim!
Bâjbâiala perpetua
De 22 de ani bâjbâim. Oamenii nostri politici de dupa 22 decembrie 1989, unii venind dinainte, altii adaugati, nu ne-au implinit asteptarile. N-au fost in stare sa reinnoade firul acolo unde fusese rupt, navigatia noastra pe apele atât de involburate ale sfârsitului de mileniu doi si ale inceputului de mileniu trei s-a reluat fara cârma (intr-atâta incât ne-a disparut si flota ce fusese injghebata!). Noii nostri cârmuitori s-au despartit de intreg trecutul nostru si nici n-au incercat sa regaseasca inainte de jumatatea de veac petrecuta in totalitarism radacini si sfaturi pentru noua era ce ni se deschidea. Au intrat in procesele de globalizare si de asa-zisa „europenizare“ (ca si cum România ar fi fost vreodata in Africa centrala!) cu o pasiune demna de o cauza mai buna, cu mult servilism, cu lipsa de memorie nationala, uneori chiar cu pierderea demnitatii. Dar din pacate n-a fost vorba numai de insuficienta pricepere, caci a intervenit afectând grav interesele nationale – clamate de multi doar ca o firma luminoasa! – si coruptia, boala grava care isi avea si ea radacini in trecut, dar niciodata – chiar sub Fanarioti! – neatingând dimensiuni de proportiile celei din zilele noastre. Ea a otravit si otraveste viata noastra de zi cu zi, la toate nivelurile, de jos pâna sus, in dreapta si in stânga. Reformele, care ar fi trebuit, intre altele, sa inlature coruptia sau cel putin sa nu-i asigure un climat propice dezvoltarii, i-au devenit uneori instrumente favorizante.
In viata unui popor exista permanente, izvorâte din situatii geopolitice, din trebuintele lui seculare, din experiente istorice, iar acestea nu trebuie ignorate cu dispret. Dimpotriva, ele trebuie sa ajute mersului inainte, dezvoltarea trebuie initiata din propriile izvoare si pe masura propriilor puteri. Colaborarea si preluarea de modele si experiente pot fi benefice, dar pot ascunde si primejdii insurmontabile. Uneori riscul e acela de a se introduce fructe otravite in trupul fiintarii noastre firesti!
Complexul vinei rosii
Am fost admisi in Uniunea Europeana, dar partenerii nostri nu prea stiu istorie sau o ignora. Ni se reproseaza inca si astazi nedrept si nefiresc apartenenta, timp de aproape o jumatate de veac, la un bloc „rosu“, fara a se tine seama cine ne-a planificat destinul in acest sens si cu consimtamântul cui aceasta alocatie a avut loc!
Citesc notatiile zilnice ale socrului meu din acele timpuri de grea incercare, când fagaduieli amagitoare erau date de cei ce reprezentau marile puteri occidentale si când cu totii credeam ca „vin americanii!“, in temeiul unor asigurari si al unor taceri! Inselati in asteptari am fost cu totii (de la Regele Mihai la cei care au umplut inchisorile, la cei care au fost alungati din casele lor si carora li s-au luat bunurile, si care, si mai grav, au fost inlaturati din profesiunile lor), amagiti si incurajati in acei ani de la mijlocul deceniului al cincilea de reprezentanti anglo-americani si pe calea undelor ca nu este vorba decât de o scurta perioada… care a durat insa o jumatate de veac! Ma tot intreb care ar fi fost comportamentul si soarta celor din Occident daca ei ar fi intrat in aceasta zona nefasta in care ne-au lasat sa fim alocati?!
Revenind mai aproape de zilele noastre, ne intrebam ce am fi putut face in decembrie 1989 si ce am facut sau ce ni s-a facut de cei care, succesiv, au avut puterea de a decide si de a face? Atunci ne-am câstigat mult dorita libertate, tara era intr-o criza a lipsurilor si fusese sub impactul unei cârmuiri care o luase razna, dar exista o avere comuna si fara datorii, stapâneam câteva miliarde de dolari, cu care urmam sa plecam la atât de asteptatul nou drum! Dar ce s-a intâmplat? Am aruncat copilul odata cu baia! Avutia nationala, a noastra, a tuturor, izvorâta din munca fortata a unei jumatati de veac, la care se adaugau acumularile si realizarile anterioare, a fost supusa nu unui firesc proces de restituire, ci unei asa-zise privatizari, proces alambicat prin care a avut loc din nou un urias transfer de proprietate ai carui beneficiari au fost in foarte mica masura vechii proprietari sau urmasi ai lor si in foarte mare masura „baietii destepti“, care au stiut sa profite din plin de beneficiile acestui mare jaf ! A inceput totodata o campanie nefireasca impotriva proprietatii de stat, calificata ca fiind o „treaba comunista“, fara a se avea in vedere ca timp de secole existase proprietatea domniei, care se confunda cu insusi statul, si ca, incepând din perioada Regulamentului organic, se constituisera domeniile statului din teritoriul raielelor dunarene recuperate, care aveau sa fie apoi substantial intregite prin domeniile secularizate in 1863.
Prin privatizare, prin preturi de nimic, avutia statului a fost irosita, adica o intreaga avere nationala a fost impartita la „baietii destepti“ si, pe cai indirecte, si intreprinzatorilor straini, care, spre rusinea noastra, au fost capabili de la inceput sa le dea unora din acesti mamuti industriali o rentabilitate la care nici nu visaseram vreodata… dar, evident, in folosul lor! Din pacate, instrumentul principal pentru aceste operatii nefericite pentru tara a fost coruptia, care a actionat tot astfel in domeniul industriei, si, mai ales, al vastelor terenuri de care aceasta beneficia. A fost inventat si asa-numitul fond Proprietatea, care s-a dovedit o alta uriasa afacere necurata de transfer a avutiei de la cei carora ea se cuvenea in neantul unor salarizari ametitoare ale unei institutii, careia i s-a alocat o parte a bogatiei statului, utilizata, mai ales, in mod vizibil, pentru plata acestor salarii! Coruptia a actionat transpartinic, intemeiata pe un urias lant al necinstei.
Conditia reformei: sa fie facuta de specialisti!
Dar n-a fost destul sa se lichideze avutia nationala in folosul a putini, ci s-a trecut, de data aceasta „cu mânie capitalista“, la o opera de reforma al carei tel principal, din nou din pacate, n-a fost afirmarea si prosperitatea României si a tuturor cetatenilor ei, chinuiti timp de un deceniu, in anii optzeci, pentru ca parte din aceasta avutie sa fie acumulata.
Si am pornit la reforme, dar, la un moment dat, lucrurile – in viziunea cetatenilor de rând – au scapat de sub control! Totul s-a politizat in exces si a fost subordonat politicului si atunci când nu se cuvenea! Din nou, ca in perioada stalinista si apoi ca in vremurile Elenei Ceausescu, specialistii n-au mai fost tinuti in seama, sau doar pe alese, daca conveneau politic… Interesul national a fost inlocuit prin cel partinic, si am ajuns… in zilele noastre, cu disperarea de a nu mai iesi din cotloanele in care am fost infundati.
Fara indoiala, o opera de reforma trebuie facuta, dar nu doar la comanda exterioara, imitând nepotrivit, la inspiratii de moment si din interese materiale, pentru a satisface doar un sector al societatii noastre. Si Constitutia ne obliga sa tinem seama de intreaga natiune, de toti locuitorii tarii si sa nu-i lasam prada deznadejdii. In reformele pe care le intreprindem trebuie necontenit gândit ca ele sa satisfaca ansamblul societatii, si nu doar pe baietii destepti si pe cei de partid! De asemenea, o reforma trebuie sa urmeze un plan elaborat care sa aiba pe cât se poate un consimtamânt general si sa fie realizata in primul rând de specialistii cei mai buni din respectivul domeniu, iar politicienii sa adauge cel mult „sarea si piperul“, câteva condimente; dar fondul sa provina din opinia serios cunoscatoare si mai ales echilibrata, echidistanta, a specialistului!
In vremuri grele – si astazi, iata, din pacate, s-au intors! – este nevoie de unitate si de solidaritate, de multa seriozitate si pricepere, competentei inainte de toate trebuie sa i se acorde prioritate, iar jocurile politice sa nu-i mai puna stavile din interese meschine si materiale. Poporul in ansamblul sau pare doar uneori ca este adormit, deoarece in fapt stie sa vada, sa judece si sa dea sentinte, chiar daca le poate da, in mod categoric, doar la patru ani!
sursa: revistacultura.ro
Ce e de facut ? Pe mine nu ma deranjeaza problemele economice ci cele politice care destabilizeaza tot, incepind de la economic pana la democratie. Am o singura idee de moment care se gaseste sintetizata in articolul de mai jos ce poate fi citit la linkul mentionat: “Pentru salvarea democratiei e nevoie sa participam cat mai multi la protestele din Piata Universitatii si din toata tara !”
https://www.facebook.com/groups/352888178064171/#!/notes/badescu-ildiko/pentru-salvarea-democratiei-e-nevoie-sa-participam-cat-mai-multi-la-protestele-d/319679414742194
Comunismul în juma’ de secol a dus pe culmile cele mai de sus, dezbinarea care exista de secole între români,-istoria ne-o arată clar- a ridicat din noroi clasa de jos a ţării, elita a băgat-o în puşcării. În locul lor a adus cadre din mediul social fără educaţia necesară, fără sentimente patriotice, fără nici un simţ al apartenenţei la o comunitate. Aceste cadre care au construit comunismul târâş-grăpiş, au avut urmaşi. Urmaşii acestora s-au cocoţat imediat la ciolanul puterii. Şi de unde vorba populară spune că “ce naşte din pisică şoareci mănâncă”, de ce ar crede cineva că fosta clasă comunistă ar avea ca urmaşi nişte genii?! Cei ajunşi în parlament sau guvern au avut un singur şi unic scop, desfid pe orice individ care ar spune altfel, de a se îmbogăţi. Atât şi nimic altceva. Abureala cu ţarişoara mea dragă şi dragul de cătăţean, le-au folosit doar pentru a prosti lumea. Iar în ziua de azi, când tehnologia permite să ai trompete de serviciu, adică televiziunea, cu un impact foarte mare, e şi mai uşor de prostit lumea. Până şi pe internet nu circulă decât constatări ale situaţiei. A devenit spaţiul virtual Gazeta de perete a societăţii. Indiferent ce scrii, nimeni nu bagă în seamă nimic. Indiferent ce soluţii propune cineva, se vor găsi suficienţi spălaţi pe creier care să aibă rolul de Gică Contra.Nu se pleacă de la cel mai alementar lucru. Şi anume că rolul aleşilor unei societăţi, este unul singur. De a crea condiţiile necesare, ca omul prin munca proprie să-şi poată asigura singur hrana şi adăpostul. La noi clasa conducătoare, are ca scop,în afară de cel personal, doar inventarea de impozite, taxe, tăieri şi de a prezenta toate astea ca pe un scop în sine al societăţii. Ascultând la guvernanţi, aflu că eu ca cetăţean trebuie să mă doară în…pardon, de deficit, inflaţie, PIB, BUBOR, BUBIR, dobândă de referinţă şi alte abureli finanţisto-economice de prostit lumea. Că românii au dureri ancestrale în anus şi că e un popor de doi lei, am cel mai tare argument. Dacă cele 3 milioane de români plecaţi din ţară, alegeau ziua de 23 august a unui an, de a fi toţi prezenţi în Bucureşti, păi fugeau guvernanţii de rupeau pământul. Doar dacă veneau toţi în centrul Bucureştiului. Nu trebuiau să facă nimic. Doar să stea acolo. Dar românaşului nostru, dăi un blid de linte şi nu te va deranja în timp ce-i furi totul din casă. Ba dacă ai chef, poţi să-i iei şi nevasta o tură pe la spate.