C O N T R A P R O P A G A N D Ă

ROMANIA cere desecretizarea DE URGENŢĂ a documentelor privind exploatarea gazelor de şist

Traian BasescuHalucinantă intervenţia lui Traian Băsescu de aseară! Ca de obicei, în cazuri similare, cu vocea tremurată şi ochii înlăcrimaţi!

S-a referit la cele trei cazuri extrem de sensibile, nu atât pentru protecţia mediului, cât pentru impactul asupra generaţiilor viitoare: Roşia Montană, exploatarea cuprului şi a gazului de şist. Aparent, prin declaraţia lui, Traian Băsescu doreşte să atingă două ţinte importante: crearea de locuri de munca şi, implicit unele venituri la fondul de pensii şi diminuarea importului de „resurse energetice”.

Spunem doar aparent pentru că, dacă acestea erau obiectivele pe care le dorea îndeplinite, Traian Băsescu ar fi trebuit să ofere şi argumente: câte locuri de muncă vor fi create prin deschiderea celor 3 exploatări? Pe ce perioadă vor fi create aceste locuri de muncă? Prin exploatarea gazului de şist, România va reduce importurile de gaze pentru 5 ani, 10 ani, pentru totdeauna?

În literatura de specialitate, există o definiţie a unui concept extrem de important pentru orice ţară civilizată, acela de valorificare durabilă a resurselor naturale. În termeni simpli, acest lucru presupune ca valorificarea resurselor naturale ale unei ţări trebuie să ţină seama de necesitatea ca şi generaţiile viitoare să poată beneficia de aceste resurse naturale. Suntem convinşi că acest concept este total necunoscut lui Traian Băsescu.

Crede oare cineva că pe Traian Băsescu îl interesează ce se va întampla cu cei care vor trăi pe aceste meleaguri peste 100 de ani? Sau, preocupă pe cineva dintre autorităţile vremelnice ale acestei ţări cu ce se vor îndeletnici nepoţii nepoţilor noştri peste 100 de ani?

Am auzit aseară că, în România secolului 21, singura pârghie de creştere economică este mineritul. Credem că acesta era un mesaj potrivit pentru secolul 19 când apăreau germenii dezvoltarii industriale a omenirii. Există multe ţări europene care nu au resursele naturale ale României. Sunt ele subdezvoltate? Lipsa unei viziuni coerente a conducătorilor acestei ţări privind dezvoltarea ei pe termen lung este, de departe, cel mai teribil lucru cu care se confruntă România.

Diferenţa dintre o naţiune dezvoltată a lumii şi o naţiune folosită doar ca generatoare de resurse naturale este aceea că naţiunile dezvoltate deţin o strategie privind dezvoltarea economică şi socială a ţării pentru cel puţin următoarea sută de ani. În România ne gândim cu groază că nu ştim ce se va întâmpla peste o lună. Şi, pentru ca bezna să fie completă şi predictibilitatea actelor decizionale să tindă spre zero, guvernul actual ia din ce în ce mai multe hotărâri de secretizare a acţiunilor economice pe care le întreprinde.

Acordul petrolier privind explorarea, dezvoltarea şi explotarea gazului de şist este secretizat, în pofida declaraţiei reprezentanţilor companiei Chevron că nu au nimic împotriva ca acest document să fie făcut public. Oare ce doresc să ascundă guvernanţii? Perimetrele unde se vor face explorările? Sumele pe care Chevron le va plăti statului român pentru aceste lucrări? Perioada pentru care Chevron va avea dreptul să utilizeze aceste perimetre pentru exploatările respective? Şi-a pus cineva problema cum vor fi afectate celelalte activităţi economice în perimetrele oferite cu generozitate de Guvernul României şi care vor fi pierderile în locuri de muncă?

La sfârşitul anilor ’90, ascultam cum guvernanţi iresponsabili ne descriau cum minerii din Valea Jiului vor fi transformaţi în ospatari, recepţioneri şi ghizi montani într-o înfloritoare industrie turistică a zonei. Realitatea de acum: săracie, mizerie şi subdezvoltare! A răspuns cineva dintre decidenţii anilor respectivi de dezastrul produs de aceste măsuri? Acum, Traian Băsescu, ne prezintă perspectivele roz în care ospatarii şi hotelierii de pe litoral vor fi transformaţi cu entuziasm în sondori sau mineri.Va răspunde Traian Băsescu, peste ani, de efectele acestor măsuri luate doar ca să le mai dea o palmă ruşilor?

Au început să apară informaţii privind contractul încheiat de Guvernul României pentru exploatarea resurselor de cupru. Evident încep să apară şi nume ale unor oameni de afaceri români… Oare pe cine vom descoperi interesat în explotarea gazului de şist?

Şi, pentru ca toate aceste întrebări au nevoie de răspunsuri, SOMĂM Guvernul României şi pe Mihai Răzvan Ungureanu să desecretizeze urgent documentele privind exploatera gazului de şist. Insistenţa cu care Traian Băsescu solicita aseară să li se spună aşa-zişilor investitori dacă vor primi sau nu acordurile de mediu pentru aceste exploatări ne determină a cere, cu mult mai mult interes desecretizarea deciziilor guvernamentale.

Şi, pentru că discursul lui Traian Băsescu a fost ţinut cu ocazia numirii lui Atilla Korodi în funcţia de ministru al mediului ne aşteptăm ca astăzi, domnul ministru Korodi să organizeze o conferinţă de presă în care să îl informeze şi pe Traian Băsescu că există un cadru legal în care se emit documentele de mediu; că acest cadru legal este în acord cu directivele europene; că în acest cadru legal există anumite termene care trebuie respectate, altfel cei care semnează documentele urmează să fie acuzaţi de abuz în serviciu; că există obligativitatea organizarii unor dezbateri publice anterioare emiterii avizelor de mediu; că orice act emis de o autoritate poate fi contestat în instanţă; că exista deja hotărâri ale unor instanţe privind cazul Roşia Montană. Şi mai ales că, nici măcar Traian Băsescu nu poate compromite viitorul generaţiilor ce vor veni prin nişte decizii luate în pripă, cu voce tremurândă şi ochii înlăcrimaţi…

PS. Poate cineva răspunde la întrebarea de ce în toate cele trei cazuri atât de sensibile nu este implicată nici o companie europeană ci doar companii americane şi canadiene? Revine licuriciul?…

sursa: Jurnalul Naţional cere desecretizarea DE URGENŢĂ a documentelor privind exploatarea gazelor de şist

Related Posts

One Response “ROMANIA cere desecretizarea DE URGENŢĂ a documentelor privind exploatarea gazelor de şist”

  1. Scrisoare deschisă din partea fiilor duhovnicești ai părintelui Calistrat din județele Iași, Vaslui, Bacău și Galați către Președinție și Primul-Ministru.

    Domnule Președinte al României Traian Băsescu,
    Domnule Prim-Ministru Mihai-Răzvan Ungureanu,

    Vă adresăm această scrisoare deschisă din capitala creștină a Moldovei, noi „cei proști, dar mulți” care ținem să vă aducem la cunoștință că Moldova nu este a noastră, dar nu este nici a voastră, este a urmașilor, urmașilor noștri, cum pe bună dreptate ar spune orice inimă de om.
    Domnule Președinte și Domnule Prim-Ministru, guvernați o țară. Vă aducem la cunoștință că această țară, asemenea altor țări, are o lege fundamentală. Legea noastră fundamentală se numește Constituția României. Această constituție este investită cu o forță juridică superioară care cuprinde principiile esenţiale ale organizării statului, drepturile și libertățile fundamentale ale oamenilor, stabileşte drepturile şi datoriile principale ale cetaţenilor, sistemul electoral, organizarea organelor supreme şi locale, reflectând astfel stadiul de dezvoltare socială, economică şi politică la un moment dat al statului respectiv:

    „România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.” (articolul I, paragraful 2)
    Din faptele dumneavoastră, domnilor, se pare că nu aveți cunoștință de conținutul acestei legi fundamentale și uneori se pare că nici legile omeniei nu vă apar ca având vreo evidență sau relevanță. Legile omeniei sunt dictate de conștiință iar conștiința poate fi înșelată de patimă, acest sentiment puternic şi violent care copleşeşte pe om, întunecându-i adesea dreapta judecată, cum este definită în Dicționarul Explicativ al Limbii Române. În plan moral este alegerea fiecăruia ce este, ce vorbește și ce face, consecințele și judecățile fiecăruia putând fi supuse unor interpretări și percepții din cele mai variate. Pe plan social însă, pentru a face posibilă conviețuirea între oameni, cetățenii români au considerat, au consimțit și au votat că:

    „Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale.” (articolul I, paragraful 4)
    „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.” (articolul I, paragraful 5)
    „Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum. Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.” (articolul II)
    V-ați promovat în campanii electorale și ieșiri publice după cele mai rafinate și costisitoare strategii de imagine ca fiind un apărător al democrației, al drepturilor, al libertăţilor şi al îndatoririlor fundamentale ale oamenilor. Aceste mult-râvnite drepturi și libertăți prea scump plătite cu peste un secol de războaie mondiale, totalitarism, comunism, cenzură, măceluri, tragedii, elitism economic și filozofii criminale de viață împodobite în cele mai atractive ambalaje. Iată acum, o lume întreagă strigă: „Drepturile Omului ! Democrație !”. Strigați la fel și dumneavoastră. Vi s-a dat puterea ca după bunul plac, atât cât s-a putut într-o lume cu oameni, să vă impuneți legile cum a dorit cabinetul și partidul de guvernământ. Ați încercat vreodată să trăiți măcar, nu bine, ci doar să trăiți, cu 700 de lei într-o lună de zile cum ne cereți nouă românilor să o facem impus sub bastoanele jandarmeriei care apără megalomania și hedonismul impus de regimul dumneavoastră „patriotic” de guvernare ? V-ați pus vreodată întrebarea dacă țara aceasta a făcut suficiente sacrificii de douăzeci de ani încoace de când partidele politice, marile companii, băncile și presa își fac jocurile aici ca pe o tablă de șah ? V-ați întrebat vreodată cât sânge s-a vărsat ca România să existe ? V-ați întrebat vreodată câtă omenie, valoare și cultură a îngropat regimul comunist sub lespezile pușcăriei ? Este vreo frază mai potrivită decât genocidul poporului român ce face conducerea actuală a țării ? Nu așteptăm un răspuns, altceva așteptăm. În noi „cei proști, dar mulți” nu nașteți resemnare, altceva se naște.
    Supunerea și toleranța față de conducerea de la un anume moment a oricărui popor și oricărei comunități de oameni, creștini sau necreștini, români sau străini, este greu de anticipat și ca trăsături și ca manifestări, oricâte studii și sondaje pe oricâți bani s-ar face. Mulți din cei care au făcut afaceri pe teritoriul României au avut profituri cu mult peste așteptări, alții au întâlnit obstacole neprevăzute și neașteptate. Niciodată până acum însă, nu s-a mai pus cu atâta violență și agresivitate de către clasa politică actuală și o parte din mass-media, problema de a face bani producând energie dar omorând oameni, provocând cancere, otrăvind iremediabil ecosistemul, epuizând sursele de apă, cauzând cutremure, ștergând de pe hartă orașe și producând daune care să facă imposibilă locuirea peste sute de mii de hectare de teren urban a noastră și a urmașilor noștrii.
    Socotim, din faptele dumneavoastră, Domnule Președinte și Domnule Prim-Ministru că avem în față, înaintea ochilor noștri, chipurile de criminali ale celor care au încheiat în secret, care păstrează în secret și militează pentru punerea în aplicare al contractul de exploatare al „gazelor de șist” cu compania Chevron. Nu ne pricepem, noi, „cei proști, dar mulți” la războaie economice, la strategii politice și alte plăsmuiri iraționale ale luptei pentru putere dar întrebăm: Vă credeți vreun fel de dumnezei să luați hotărâri de unii singuri ? Vă credeți providențiali în misiunea de distrugere ecologică a României ? Nu este clară Constituția României și Legea Administratiei Publice ? Doriți un regim de anarhie în România, un regim, vă cităm, „fără guvernare”, domnule Traian Băsescu ? Semnarea acestui contract este motivul numirii dumneavoastră în funcția de prim-ministru, domnule Mihai-Răzvan Ungureanu ? Ați stabilit care este prețul vieții împreună cu domnul ministru al mediului Laszlo Borbely ?
    Se pare stimaților că puterea nu este pentru voi, nu știți nici ce este, nici cum se stăpânește și nici ce se face cu ea. De aceea, noi, o comunitate foarte numeroasă din Moldova, mulți dar nu întotdeauna proști, și totuși împreună oameni, vă reamintim că am participat și noi, alături de întreaga țară, la elaborarea și adoptarea Legii Administrației Publice Locale, cât și la definirea a ceea ce înseamnă „descentralizare administrativă”. De aceea, pentru că sunteți lipsiți de consiliere juridică, domnule președinte, ofițer de marină și domnule prim-ministru, istoric și cine mai știe ce, vă punem în vedere:

    „Administrația publică în unitățile administrativ-teritoriale se organizează și funcționează în temeiul principiilor descentralizării, autonomiei locale, deconcentrării serviciilor publice, eligibilității autorităților administrației publice locale, legalități și al consultării cetățenilor în soluționarea problemelor locale de interes deosebit.” (Legea Administratiei Publice Locale 215/2001 actualizată; art. 2)
    Dumneavoastră când ați recomandat un referendum la Bacău, Covasna, Năvodari, Costineşti, Timişoara şi Craiova dacă oamenii aceia vor sau nu să se supună atâtor pericole ? Când ați cerut părerea autorităților locale ? Ați apreciat greșit, de la tribuna trufiei și de la balconul cladirilor de lux ale marilor corporații, considerând că sărăcia înseamnă lipsă de demnitate și resemnare în fața morții, otrăviți nu oricum, ci contra cost, pe banii noștri, pe pământul nostru și pe copii noștri.
    Înainte de a vă pune semnătura, Domnule Prim-Ministru, fost Șef al Serviciului de Informații Externe, nu v-ați simțit oripilat de informațiile legate de activitățile companiei Chevron pe teritoriul altor state ? Nu v-ați simți contrariat, spre exemplu, de faptul că această „multinațională” are de plătit cea mai mare amendă de mediu pentru poluare dată vreodată unei companii ? 9, 5 miliarde de dolari pentru poluarea pădurii amazoniene, pentru fraudă și pentru ascunderea de probe al contaminării mediului și aceasta doar pe teritoriul statului Ecuador. Știți reacția companiei la sentința Tribunalului Arbitral de la Haga ? Vă spunem noi: „Compania a asigurat, între altele, că amenda nu poate fi plătită și că verdictul este ilegal și inaplicabil, considerând că el este rezultatul unei fraude și total contrar unei probe științifice.” Studiile de mediu din Statele Unite și catastrofele produse acolo prin această exploatare, nu vă sensibilizează ? Catastrofele produse de această companie în Marea Britanie, nu le cunoașteți ? Alungarea lor din Marea Britanie, Germania, Franța, Bulgaria, Canada, este tot irelevant ? Interzicerea în nenumărate alte state a acestui gen de exploatare a gazelor de șist, nu vă spune nimic ? Sau poate, domnilor, nu-i așa, dacă tot suntem maimuțe evoluate, că doar genetica nu-i pentru tot prostul, merge să ne omorâm între noi și să facem și ceva bani din asta ? „Capitalismul, o poveste de dragoste”, ar spune unii. Alții ar spune s-o lăsați mai moale cu „liberalizările” ca să nu ajungem pe nesimțite în haos total și anarhie. Cam prea multe „liberalizați” domnilor ! Acum vedem că liberalizați din proprie inițiativă cu de la sine putere și legile țării. Oare istoria nu v-a învățat nimic sau voi n-ați învățat istorie ?
    Domnule Președinte, la momentul declarației dvs. în Parlamentul României, pe 7 Martie 2012, când „cereați” Parlamentului să fie de acord cu această catastrofă ecologică și umană, aveați cunoștință de existența Constituției României și de textul acesteia ? Au ajuns preoții să vă dea lecții de drept și guvernare ? A cui treabă este aceasta, domnilor ? A noastră, sau a voastră ? Ce faceți cu banii oamenilor, cu munca lor ? Nu vă este frică de Dumnezeu ? Au ajuns oamenii să plătească la stat și să caute la Biserică pentru soluții în vreme ce presa voastră ne acuză pe noi pentru problemele create de voi ? A distrus Biserica economia națională ? A încheiat Biserica acorduri cu FMI ? A vândut Biserica economia națională în fraude de neconceput pentru o minte sănătoasă ? Faceți un comunicat de presă în care comparați tot jaful produs de guvernare, cu prețul unei catedrale ! Preoții să stea cocoțați pe scenă, credincioși să stea în ploaie, la slujbe ținute în cort pe Dealul Patriarhiei și să se închesuie la sărbători filmați, umiliți, încadrați de jandarmi, luați la mișto dar voi să dați ture cu mașini platinate pe moșii cu vile de lux ? Am găsit problema țării acesteia ! A ieșit Biserica biruitoare din comunism și n-are voie, pe sângele atâtor martiri și jertfele atâtor mărturisitori, cetățeni ai țării și ei, să își afirme propria existență și identitate.
    De legislația de mediu ați auzit ? Măcar principial, sau poate la întrebări de acest gen, trebuie să ne lămurească, nu-i așa, Ministrul Mediului și Pădurilor, stimatul László Borbély care contrasemnează odioasele documente. Ne-a lămurit totuși suficient domnul Alexandru Pătruți (Șeful Agenției Naționale pentru Resurse Minerale), suficient încât să se facă de râs în direct pe Tvr 2 și la fel de suficient încât să ne demonstreze fie incompetența, fie duplicitatea, fie jena de a încerca să dea o justificare credibilă acestei catastrofe sau poate toate acestea la un loc. Oare părerea manifestată public a doi specialiști în geologie este irelevantă ? Domnul Gabriel Sava (expert geolog), doamna Georgeta Ionescu (expert geolog, jurist) și-au riscat viața deschizând gura mai înainte de noi, în calitate de experți, împotriva unei companii multinaționale recunoscute pentru politica sa agresivă. Pentru dumneavoastră aceasta nu înseamnă nimic ? Pe cine reprezentați ? Când lucrurile sunt deja clare, când o întreagă țară se revoltă, când specialiștii îndreptățesc revolta, tot victimele vin cu explicații ? A ajuns poporul să lupte cu partidul de guvernământ ? Ce se petrece aici ? Din nou vă amintim că vă aflați înafara legii și ne puneți în mare dilemă:

    „Statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic. Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept. Persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul înconjurător.” (Constituția României, articolul 35)
    „Statul recunoaște oricărei persoane dreptul la un mediu sănătos și echilibrat ecologic, garantând în acest scop: accesul la informația privind mediul (!), dreptul de a fi consultat în procesul de luare a deciziilor privind dezvoltarea politicii și legislației de mediu (!), emiterea actelor de reglementare în domeniu (!), elaborarea planurilor și programelor (!); dreptul de a se adresa, direct sau prin intermediul organizațiilor pentru protecția mediului (!), autorităților administrative și/sau judecatoresti, după caz, în probleme de mediu, indiferent dacă s-a produs sau nu un prejudiciu.(!)” (Ordonanța de Urgență 195/2005, articolul 5)
    Am pus semne de exclamare în cazul în care, fiind foarte ocupați, atenția vă joacă feste. La acele semne de exclamare să meditați. Oare trebuie să amintim aici cum se sfidează expertiza și legislația statelor care au legiferat expres interzicerea folosirii acestui procedeu ? Oare trebuie să angajăm traducători de legislație străină ca să vă oferim modele de lucru ? Oare trebuie să amintim câte legi penale sunt încălcate din omeniul protecției mediului, din domeniul industrial, domeniul alimentației publice, domeniul afacerilor și al concurenței, și chiar al siguranței naționale ? Tinem lecții de drept reprezentanților puterii legislative și executive ? Rușinos și nedemn fapt Domnule Președinte și Domnule Prim-Ministru.
    Oare comunismul cu cei cincizeci de ani de dictatură, nu a otrăvit destul pământul prin fertilizări și îngrășări chimice și prin miile de tone de fosfati și azotați ? Este prea puțin cancer în România Domnule Președinte și Domnule Prim-Ministru ? Aveți așa de mulți bani de medicamente să intoxicăm populația cu ape contaminate prin tehnologii ținute secret corporativ și contracte ascunse ? Suntem cumva poligon de experimente chimice și geologice ? Doriți să ajungem ca-n Africa să platim cu bani grei litrul de apă ?
    Țara nu-i a dumneavoastră, voi sunteți ai țării domnule președinte. Țara este a poporului român, nu a clientelismului accidental care vine prin comisioane mizerabile să steargă România de pe harta lumii. Județul Vaslui este patrimoniu național. Așa săracă cum este această zonă a Moldovei, a decis soarta Europei în secolul al XV-lea. Caii lui Mahomed nu au putut transforma Moldova în hipodrom otoman și veniți voi să-i ștergeți istoria ? Vreți să-i scădeți demografia ? Câte puțuri de adâncime a făcut guvernul în aceste stepe ? Câte sate sărace au o fântână modernă ? Veniți cu tăvălugul părerii de sine și al îngâmfării guvernamentale ca să luați decizii catastrofale la adresa umanității ?
    Pentru că nu mai puteți candida la președenție vreți să-i condamnați la moarte prin otrăvire cu cianuri, cu substanțe radioactive și altele ținute secret, domnule președinte ? Raportul Comitetului pentru Energie și Comerț al Statelor Unite (aprilie 2011, pagina 1) vorbește de „mai mult de 2500 de produse de fracturare hidraulică conținând peste 750 de chimicale și alte componente folosite în proces”; să le ducă la ei acasă, nu la noi. Ați întrebat pe Patriarhul României, P.F. Daniel dacă este de acord să-i ucideți păstoriții ? L-ați întrebat pe Dumnezeu dacă vă dă voie să distrugeți ceea ce El a creat ? Nu aveți dreptul să faceți aceasta. Veți rămâne în istorie ca împăratul Nero care a dat foc Romei doar pentru a-și scrie odiseea poetică. Doriți să vedeți doar mitinguri și arestări ? Nu vă place vorba bună ? Mintea nu mai raționează omenia ? Este trist că după două milenii de creștinism, aduceți țara în punctul în care trebuie să vă învețe Biserica ce este bine și ce este rău în modul cel mai infantil cu putință. Aceasta să fie urmarea comunismului ? Capitalismul ateu, irațional și agresiv ?
    În concluzie, nu suntem de acord cu extragerea acestor gaze și nu veți putea face aceasta decât peste viața noastră.

    Fiii duhovnicești ai părintelui Calistrat din județele Iași, Vaslui, Bacău și Galați.

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss