Romania: adevaratele probleme ale investitorilor

Investitorii straini din Romania aces­­tor vremuri de criza financiara globala sunt mult prea atenti sa-si salveze afacerile de la faliment, decat sa se planga de dificultati. Poate cea mai mare plangere adusa de acestia autoritatilor romane este lipsa unei infrastructuri tehnico-materiale si institutionale adecvate afacerilor eficiente.

O problema stringenta a celor care vin sa investeasca aici este infrastructura. Este problema tuturor, dar noi aparem mai „sifonati” in fata celor care vin sa construiasca ceva.

Romania nu are drumuri si autostrazi, po­duri, cai de rulare sigure, nu are sis­te­me de irigatii pentru culturile agricole, nici utilitati adaptate nevoilor in sectorul productiv. Infrastructura in turism este imbatranita. Si mai grav, birocratia atin­ge cote alarmante, nemaivorbind de in­ca­­pa­ta­narea romanilor de a se regrupa in spri­ji­nul intereselor de mentinere a unor struc­turi ineficiente de administrare publica.

Sunt lucruri pe care nu le rezolva investitorii.

Am spus-o de nenumarate ori: statul este cel care trebuie sa investeasca in infra­struc­tura necesara mediului de afaceri. Statul este singurul in masura sa ge­ne­re­ze mecanismele care sa sprijine com­pa­niile, investitorii, contribuabilii in general, pentru a depasi aceste momente dificile de criza.

In ceea ce priveste oportunitatile de care investitorii pot profita ca sa su­pra­vie­tu­ias­ca acestei crize, nu am decat un singur raspuns: au posibilitatea de a-si evalua cu precizie pozitia in piata si resursele certe (financiare, materiale, umane, in­for­ma­tio­nale), in scopul realizarii unui plan de masuri coerent, orientat catre eco­no­mi­sire, continuitate si restructurare. Criza aceasta ne va aduce foarte rapid cu picioarele pe pamant.

Parerile sunt impartite in ceea ce priveste cota unica majorata si impactul ei asupra investitorilor din Romania si pentru mediul de afaceri, in general…
Personal, cred ca nu va fi o nenorocire pen­tru investitori. Nu o cota marita de impozitare a veniturilor si profitului sperie investitorii. Acestia au deja create struc­tu­rile de planning fiscal interna­tio­nal si le pot activa oricand este nevoie.

In general, guvernele traiesc mari dezi­lu­zii generate de administrarea taxelor di­recte, cel mai usor de evitat. Din aceste motive, TVA-ul si accizele sunt din ce in ce mai importante in economia exer­ci­tiului fiscal. Cresterea acestora, insa, se poate resimti doar in scaderea con­su­mu­lui, implicit a vanzarilor pentru companii.

Toate guvernele fac aceeasi greseala: trateaza fiscalitatea strict matematic. Contribuabilii reactioneaza insa extrem de afectiv la politica de taxare.

Sfideaza usor ratiunile pentru care statul este obligat sa impuna taxe. Aici este si vina statului, pentru ca in niciun stat est-european nu am vazut activate parghii eficiente ale marketingului fiscal. Daca oamenii nu inteleg de ce trebuie platite taxe, atunci sa nu ne asteptam sa le plateasca doar datorita fortei de constrangere a legilor.

Marea problema a investitorilor straini in Romania o reprezinta instabilitatea: politica, legislativ fiscala sau comerciala.

Nu se pot crea bugete coerente, nimeni nu poate aprecia cat profit va face in anul financiar in curs. Pe langa toate acestea, legislatia este foarte complicata. Probabil, Romania si Cehia au cea mai complicata legislatie de afaceri din Uniunea Europeana.

Guvernul Romaniei ia in calcul cresterea taxelor si a impozitelor, iar multi oameni de afaceri se intreaba daca acest fapt nu va insemna scaderea competitivitatii Romaniei pe termen mediu si lung.

Motivele principale sunt legate de un rezultat previzibil al „consultarilor” cu Comisia Europeana. Este halucinant ca nimeni nu intelege ce se intampla. UE stie la fel de bine ca orice economist cu patru clase universitare ca in momente de criza economica nu se umbla „in sus” la fiscalitate. Dar ne va „recomanda” acest demers, dintr-un motiv foarte clar: nu suntem o piata matura, nu suntem educati sa functionam potrivit unor mecanisme logice. In orice tara normala, daca esti comerciant si vrei sa vinzi mai mult (cantitativ-valoric), scazi preturile incercand sa cresti consumul.

Fiscalitatea este tot o marfa. Ca sa se vanda bine are nevoie de calitate, ambalaj, marketing si… PRET. Ca sa faci mai multi bani din taxe, trebuie sa dai un baros in cap sistemului fiscal. Asta il face sa se aplatizele: taxe reduse, aplicate pe o baza de impunere extinsa.

In Est, insa, nu functioneaza asa. O relaxare fiscala este privita imediat ca un „cadou” pe care ni-l asumam pentru ca ni se cuvine, multumind cerului printre dinti, fara a recunoaste ca, de fapt, am primit o responsabilitate sociala. Estul este singura parte a Europei in care, in situatia reducerii taxelor, in loc sa cada pe ganduri incercand sa inteleaga cum pot gestiona mai bine acest avantaj, contribuabilii merg la carciuma sa sarbatoreasca cu prietenii.
UE stie toate acestea, asa ca nu recomand nimanui prea mult optimism.

De la 1 ianuarie 2010 se vor majora taxele principale.

Pe termen lung, nu nivelul taxelor asigura competitivitatea Romaniei, ci o serie de ingrediente care ne lipsesc cu desavarsire: infrastructura, educatie, birocratie redusa, stabilitate politica si legislativa, seriozitate etc. Aici avem de lucrat vreo 20 de ani de acum inainte.

Romania are o singura calitate in competitia cu vecinii est-europeni: istoric vorbind, cade mai greu! Dar atunci cand cade, nu intelege ce i se intampla, nu-si incordeaza muschii sa se ridice singura, ci se taraste in genunchi cu mana intinsa. Asa se va intampla si acum. Vom resimti mai tarziu loviturile crizei (e tot o problema de educatie si de bun-simt!), dar cand ne vom trezi la pamant, vom plange si ne vom vaita mai tare decat orice alt stat european.

50 de ani de comunism au starpit la romani orice samanta revolutionara. In decembrie ‘89 (am participat activ la evenimente) nu a fost Revolutie, ci Revolta. Este cu totul altceva. Noi nu am schimbat atunci sistemul, ci l-am restructurat.

Estimari recente califica Romania pentru un deficit bugetar de 5,1% in 2009, comparativ cu 5,4% in 2008. Nu ar fi o catastrofa, deoarece in luna ianuarie 2009, CE preconiza un 7,2% pentru Romania, in concurs cu Guvernul Romaniei care isi propunea o neverosimila tinta de 2%!

Conteaza mult daca Romania va inre­gis­tra un deficit de 7%, sau isi va gestiona bine legile si mecanismele monetare pen­tru a se regasi, la finele anului, sub 3%.

Personal, cred ca vom fi intre 5,2%-5,6%, pentru ca nu se mai pot produce schimbari majore cu efecte pozitive in semestrul electoral (in noiembrie avem alegeri prezidentiale).

Pentru mediul de afaceri nu este o bu­cu­rie, in special pentru ca 5,2% in Ro­ma­nia nu este 5,2% din Franta. Nu stiu de ce nimeni nu trambiteaza acest adevar?!

Marea Britanie se va chinui in 2009 cu un deficit estimat la 11,5%. Dar Marea Britanie cade de pe un soclu inalt. Noi, cu 5,2%, tot mai saraci decat ei vom ramane. Iar afacerile cu cifre mari, tot la ei se vor realiza.

sursa: financiarul.ro