Rolul decisiv al mass-media în prăbușirea României

Prăbușirea României după 1989 este sinonimă cu privatizarea economiei și a avuției naționale, proces declanșat înainte de a se fi legiferat modul în care urma să se producă această privatizare. Cei care „au dat tonul la cântec” au fost ziariștii, în frunte cu Petre Mihai Băcanu, dar și cu doi „intelectuali de rasă”, Pleșu și Liiceanu. Liiceanu a primit în proprietate Editura politică, pe care a înnobilat-o cu numele Humanitas. De la cine a primit-o? De la ministrul culturii, Andrei Pleșu, cu acoperirea primului ministru, totul la sugestia …imperativă a caiafei numită Silviu Brucan, nașul intermediar al GDS-ului. Nașul adevărat fiind alde Soroș și gașca…

În aceleași zile bezmetice, fostul disident Petre Mihai Băcanu, agent KGB activ și astăzi, s-a declarat proprietar al ziarului și al redacției „România liberă”, pe acte încropite în disprețul legalității, al legilor care puteau fi încălcate în toată voia, fără nicio reținere, doar erau legi comuniste!… După modelul „României libere” s-au privatizat mintenaț și celelalte ziare și publicații din Capitală și din Țară. Adică peste noapte un „grup de inițiativă” au declarat clădirea și, uneori, tipografia, că de azi înainte le aparține!… Sunt proprietari, s-au privatizat!

Cu alte cuvinte, declanșarea privatizării ca formă de jaf la scară națională nepedepsit de nimeni este opera ziariștilor noștri, cei care până în 21 decembrie i-au înălțat osanale delirante lui Nicolae Ceaușescu, iar după 22 decembrie au găsit cum să-și arate totalul lor dispreț față de bietul „far conducător”: luni de zile i-au scris numele fără majuscule!…

Când mi s-a cerut și mie un text, la ziarul „Expres” al lui Mihai Cârciog, cred că am fost primul care i-am scris omului numele cum se cuvenea! Și nici nu i-am pomenit numele ca să-l înjur pe răpostul secretar general al defunctului PCR!…

Modelul patentat de Liiceanu și Băcanu a fost repede preluat de țigani, care, după ce au început jaful din agricultură prin demontarea tuburilor de aluminiu din sistemele de irigații, au obținut de la Petre Roman o ordonanță de guvern, guvern al trădării naționale, prin care li se dădea voie țiganilor să deschidă topitorii de metale neferoase. Așa s-au transformat sute de kilometri de conducte de aluminiu în lingouri de aluminiu, atât de cerute pe piața internațională!… Pe cârdășia Petre Roman – bulibașii din țigănime…

Petre Roman avea să le mai fie țiganilor și naș de botez, schimbându-le numele din țigani în romi! Fără să i-o ceară nimeni! Nimeni dintre noi, dar cerere a fost, numai că din altă parte!

Că majoritatea țiganilor serioși au respins această manevră tembelă nu mai intră la socoteală! Dar poate fi consemnată și lipsa de reacție a presei noastre… Presă românească, chipurile!

Apoi a urmat jaful din CAP-uri, declanșat la indicația lui Victor Surdu, o vreme ministru al agriculturii sau, în orice caz, cel mai vizibil agronom din România, președinte al partidului respectiv, PDAR. Nota bene: în toamna lui 1989, Petre Roman, Silviu Brucan și Ion iliescu, cu Victor Surdu la volanul unui ARO, au trecut Prutul… În ce scop? De cine invitați?! În niciun caz ca să-l viziteze pe Grigore Vieru! (Informație primită de la colonelul Andrei Păsărean – a nu se confunda cu Păsărin, colonel de Securitate…)

Și așa mai departe, jaf generalizat, până în zilele noastre, și nu este niciun semn că s-ar opri curând!

La activul presei din România trebuie pusă și o ispravă de dinainte de 1990, fără de care nu s-ar fi declanșat „revoluția” din decembrie: mass media este cea care ne-a făcut să ni se acrească de Ceaușescu. Mai mult decât lipsurile îndurate, cel mai mult ne-a înrăit spectacolul „omagiului” permanent găzduit în mass media, spectacol de prost gust, în disprețul celor mai evidente realități și al celui mai elementar bun simț.

Cultul personalității lui Ceaușescu, împins până la paranoia, este opera ziariștilor noștri, nu a fost dorit sau cerut de Ceaușescu.

Din lichelism, din oportunism laș și iresponsabil, se întreceau între ei mizerabilii, care mai de care mai slugarnic, mai aberant. Când unul dintre ei, fost student, mi-a cerut să dau un text pentru un număr festiv, omagial, nu m-am putut abține să nu-l întreb, doar fusese unul dintre fruntașii promoției sale: cum de se pretează la așa ceva, să umble după declarații de „stimă și mândrie” pe la foștii profesori?! Mi-a răspuns: „dacă ați ști cu câți bani dau ăștia în mine!… N-o fac eu, o face altul!”

N-am să uit vreodată vorba până atunci ne mai auzită: „cu câți bani dau în mine!” Mi-a și precizat suma: cam de două ori leafa mea… Cunoșteam familia din care povenea. Știam, de pe vremea când era student, cât de mult disprețuia establishmentul comunist. Și totuși, dacă „ăia” plăteau așa de bine, de ce să-l lași pe altul să ia acei bani?!… Logic!

Am bănuit numai, iar după 1990 mi s-a confirmat, că unii dintre promotorii cultului lui Ceaușescu o făceau special ca să stârnească dezgustul public, saturația, lehamitea! Adică făceau parte din complotul care s-a organizat din timp și minuțios pentru ca debarcarea lui Ceaușescu să fie pe gustul mulțimii!… Al poporului mințit și manipulat nu numai prin Europa liberă, ci și prin mass media din România!

După 1990 ne-am ferit să discutăm cazul, atât de semnificativ, al lui Adrian Păunescu. Nu cred nicio clipă că Adrian Păunescu ar fi făcut jocul KGB-ului prin cultul susținut al regimului, al persoanei celor doi lideri și soți Ceaușescu! Cred că era sincer. Poate că și din lăcomie, știind să tragă folose materiale substanțiale din omagierea incontinentă a marelui conducător. Numai că marele conducător, când a aflat de afacerile necurate ale poetului, a pus pe el legea neîndurătoare în acei ani a controlului averii și i-a confiscat vila de la Breaza, o minunăție de vilă, la standardele de atunci!… Faptul că Adrian Păunescu era cel mai prolific și mai convingător susținător public al cuplului prezidențial nu l-a ajutat la nimic!… Acest episod a fost uitat după 1990 chiar și de dușmanii lui Adrian Păunescu. De ce? Pentru că din acea împrejurare rezultă un Ceaușescu principial și corect, incoruptibil, neiertător cu cei ce ce-și trag foloase necuvenite din „averea întregului popor”! Sunt multe de comentat în favoarea lui Ceaușescu din episodul acesta. Nu cunosc detalii, poate ni le oferă cineva, careva dintre cititorii acestor înseilări… Merită să revenim asupra chestiunii!

După 1990 mi-e și silă să povestesc câte am aflat, uneori pe pielea mea, despre corupția și lipsa de onoare a colegilor mei ziariști. Numai câte mi-a povestit răposatul Alexandru Saucă, ziarist incomod pentru guvernanți, inclusiv pentru cei de la Moscova, dar și pentru redactorii șefi ai publicațiior pe la care a trecut! De la el cunosc, din primele zile post decembriste, cine a fost Mihai Petre Băcanu înainte de 1990. Nu întâmplător când jaful a început să fie legalizat de guvernul Petre Roman, sprijinul mediatic cel mai puternic l-a primit de la Băcanu! Au fost în România la vremea aceea destule minți luminate care au priceput aventura iresponsabilă, criminală, în care ne trăgea Petre Roman. Oameni serioși, mari profesioniști, în frunte cu Alexandru Bârlădeanu și N.N. Constantinescu, au ieșit în față și au atras atenția asupra „proiectului de țară” falimentar pe care îl punea în operă neavenitul Petre Roman, individul care până atunci nu semnase un stat de plată!…

N-am să uit răspunsul lui Băcanu, în sprijinul lui Petre Roman: a scos o ediție a ziarului „România liberă” cu pagina întâi neagră toată, acoperită în tuș pe toată suprafața, iar în mijloc, ca într-un anunț mortuar somptuos, numele lui Alexandru Bârlădeanu, la data aceea președinte al Senatului României!…  Dar și suferind de o boală care i-a curmat viața curând…

Mi-am adus aminte de acest ticălos zilele trecute, citind materialul despre lichidarea Solventul-ui din Timișoara, operațiune criminală care a putut fi dusă până la capăt de intervenția ziarului lui Băcanu în momentul de cumpănă al manevrei la care au participat în fapt și alți nemernici, alde Constantinescu, Ciorbea, Tăriceanu și Baltazar – în ordinea rangului. Iată un citat din acest material, care poate fi citit în integralitate pe www.ioncoja.ro, publicat în data de 12 ianuarie 2015, semnat de dl Ioan Ispas, rezidnt în SUA, sub titlul Doi asasini economici: Emil Constantinescu și Petre Mihai Băcanu:

„După ce embargoul cu Iugoslavia a fost ridicat, prin septembrie 1996, doi funcţionari de la Curtea de conturi a judeţului Timiş, au efectuat un control la Solventul. Controlul s-a finalizat cu un raport care analiza în special operaţiunea de livrare nafta şi motorina către Iugoslavia, în perioada embargoului, rezultând, după părerea lor că trebuia plătit TVA-ul, propunând şi sancţiuni pentru conducere. Noi am contestat aceasta pe motiv că la o prestare de servicii către o firmă externă, conform legii, nu se plăteşte TVA. Prin decembrie, acelaşi an, folosind date din raportul respectiv, în cotidianul local Renaşterea bănăţeană apare un articol care acuza Solventul de încălcarea embargoului. În martie 1997, ziarul România Liberă începe o campanie de presă având ca subiect ipoteza încălcarii embargoului de către Solventul, în care timp de câteva săptămâni, pe pagini intregi, se fabulează, îmbinând date reale cu insinuări şi presupuneri, folosind ca bază raportul Curţii de conturi. Campania se termină cu publicarea unei scrisori a Generalului Costică Voicu, Şeful Inspectoratului General de Poliţie, în care acesta răspunde somaţiei lui Băcanu (a somat poliţia să ia măsuri împotriva noastră, dar propria lui reclamaţie împotriva noastră nu şi-a publicat-o), că în urma analizei Raportului Curţii de conturi nu există elemente care să justifice sesizarea parchetului în vedere începerii urmăririi penale a conducerii Solventului”.

…Ce bine a colaborat mafia politică cu mafia din mass media după 1990, înfrățiți la bine și la rău în același scop: devalizarea Țării! Distrugerea economiei românești!

Iată un subiect „gras” pentru ziariștii noștri.

Eu mă opresc aici deocamdată, mai am ceva cartușe, dar nu mă lăcomesc și îi las și pe alții să tragă la poartă. Ziariști propriu ziși, nu ca mine, un amator care am privit prea mult de pe margine ca să pot pretinde că pricep și știu despre ce este vorba dincolo de sintagma CORUPȚIA DE PRESA ROMÂNEASCĂ, ÎNAINTE ȘI DUPĂ 1989! Subiect de teză de doctorat…

Păcat că Ion Cristoiu și-a dat doctoratul cu alt subiect. Nu cred că există subiect pe care să-l cunoască mai bine! Poate poate!… Poate intervine în această discuție cu date pe care numai dînsul le știe!…

Pe curând!

Autor: Ion Coja

Sursa: Ion Coja