Preşedintele Băncii Mondiale, Robert Zoellick, a declarat că omenirea se află în faţa unei crize sociale de proporţii, una dintre zonele cele mai expuse fiind Europa de Est, inclusiv România.
“Europa de Est se află într-o situaţie delicată, mai ales ţările baltice dar şi alt ţări din zonă, cum ar fi România”, a declarat Robert Zoellick într-un interviu acordat cotidianului spaniol El Pais.
“Ceea ce a început ca o criză financiară majoră şi a devenit o mare criză economică se transformă acum într-o criză a şomajului, iar dacă nu luăm măsuri, există riscul unei mari crize umanitare şi sociale, cu implicaţii politice majore”, a mai spus preşedintele Băncii Mondiale.
Acesta a afirmat, de asemenea, că, în ciuda măsurilor luate la nivel internaţional pentru curăţarea sistemului financiar, “există încă serioase dificultăţi în domeniul bancar legate de creditele de consum şi cardurile de credit precum şi în sectorul imobiliar”.
George Vulcănescu: Asocierea Românei cu ţările baltice este forţată
“România este asociată inevitabil avertismentelor ce ţin de perspectivele sumbre ale evoluţiei economiilor emergente din zona ECE. Deci comparaţia cu ţările baltice este forţată, chiar şi cea cu vecinii nostri, precum Ungaria”, a declarat analistul economic George Vulcănescu.
Acesta susţine că România plăteşte acum preţul politicii prociclice promovate în anii de creştere economică.
“Criza a găsit Romania cu o economie supraîncalzită, cu un deficit de cont curent alarmant de ridicat şi cu un sector public nerestructurat şi neperformat în ciuda creşterii excesive a deficitului bugetar, peste limitele acceptate de UE. Reglajele la care apelează pe timp de criză pe de o parte, mediul economic, pe de alta, cel financiar-bancar şi nu în ultimul rând Excutivul prin politicile fiscale, pot genera convulsii sociale majore. Sarcina de a calma spiritele îi revine însă doar executivului, ceea ce este dificil în condiţiile respectarii angajamentelor cu FMI”, a mai spus George Vulcănescu.
sursa: El Pais
Adauga comentariu