Revoluţionarilor care vor să cureţe Biserica (de tot)

E dreptul vostru să fiţi revoltaţi, să aveţi pretenţii absurde şi uneori chiar să vă faceţi de rîs, dar să nu ziceţi că nu v-am spus:

1. Scandalul contra Bisericii, alimentat de cîţiva ani încoace mai cu pricepere şi cu fonduri consistente şi care astăzi capătă o amploare din ce în ce mai mare, v-a adus în situaţia de a rosti tîmpenia: „Vrem spitale, nu catedrale!”. De dragul vostru, sper ca Dumnezeu să nu vă asculte. Bine, ştiu că nu veţi înţelege decît mai tîrziu ce vă spun, dar deocamdată încercaţi doar să reţineţi.

Nici vorbă ca în capul vostru să se fi născut această solicitare, din vreo nevoie irepresibilă de dreptate sau de eficienţă.

2. Duşmanii Bisericii nu se dau de ceasul morţii din pricina corupţiei unor clerici, a luxului afişat de unii ierarhi, sau a unor taxe exorbitante pentru servicii religioase, instituite de către cîţiva preoţi care profită de snobismul unor cetăţeni fără nici o altă legătură reală cu Biserica. Nu, vrăjmaşii Bisericii ştiu mai bine decît voi că toate acestea sînt doar cazuri izolate, accidente, dacă vreţi, dar le speculează propagandistic, căci au la îndemînă toată presa şi o grămadă de aplaudaci: pe voi. Iar ţinta lor este dărîmarea Bisericii ca instituţie, pentru că e singura redută a normalităţii rămasă în picioare.

3. Nu poveştile horor spuse de nişte profesori de religie lipsiţi de profesionalism îi motivează pe adversarii predării relgiei în şcoli şi a prezenţei icoanelor în şcoli. Ci simpla idee că s-ar putea să prindă rădăcină vreo sămînţă aruncată la o astfel de oră.

4. Fără îndoială, criticilor deranjaţi de morala creştină, care încearcă să facă obligatorie „educaţia sexuală” în şcoli, le pasă de sănătatea mentală şi sufletească a copiilor voştri. Mai precis, o vor distrusă. Sclavii pornografiei şi ai plăcerilor sexuale denaturate se recrutează de mici. Ei pot fi apoi manevraţi mult mai uşor prin intermediul propriilor patimi. În plus, în acest fel este desfiinţată şi familia, sursă de sens şi de putere a individului.

5. Ştiu că timpul vostru e preţios şi nu voi mai insista cu alte şi alte exemple. Oricum nu aţi citi. Nu vă bateţi capul să vă informaţi înainte de a ocărî Biserica (nu o instituţie, ci o comunitate, nu un om, fie el şi patriarh, ci suma tuturor viilor şi adormiţilor botezaţi întru Hristos şi trăitori ai Tainelor Lui), vă ajung „informaţiile” gata mestescate. Prin urmare, închei cu un avertisment:

6. Dacă Biserica va fi trimisă înapoi în catacombe, numai acolo vă veţi mai găsi scăparea şi unii dintre voi. Nu pentru că aţi fi credincioşi, ci pentru că nu veţi putea supravieţui urgiei care va urma pe suprafaţa pămîntului. Oare vă imaginaţi cum e să trăieşti fără speranţă? Dar fără nici o mîngîiere? Fără nici o bucurie, alta decît consumul (inclusiv personal, prin adicţii şi muncă pînă la epuizare, în tentativa de a acoperi un hău interior insaţiabil)? În teroare (care poate îmbrăca multe forme, de la „corectitudinea politică” la atacuri cu arme de foc)? Etc. etc. Dacă vreţi să vă faceţi o idee, aruncaţi un ochi în Vest.

Autor: Claudiu Tarziu

Sursa: Rost online