„Această civilizaţie musulmană, acum atât de înjosită, a fost odinioară foarte strălucitoare. Ea a avut savanţi, filosofi. Ea a fost, timp de secole, stăpâna Occidentului creştin. De ce, ceea ce a fost, n-ar putea să fie din nou?”, se întreba acum un secol şi ceva istoricul şi filosoful francez Ernest Renan. Cugetările lui ar putea fi premonitorii.
Cu precizarea că va exista şi elementul dur al luptei civilizaţionale – o „primăvară arabă” pe continent european. Conflicte etno-rasiale de proporţii, care vor cuprinde mai multe regiuni, par să fie iminente în acest secol în Europa. Am menţionat parţial existenţa unor premise în acest sens în articolul „Enclavizarea Europei”, unde am vorbit de spre concentrarea imigranţilor musulmani în zone distincte, lipsa dorinţei de asimilare şi promovarea unor politici agresive de afirmare identitară din partea lor. În general, riscul unor conflicte în Europa fusese prognozat încă acum câteva decenii (mai mult în surdină), vorbindu-se atunci în termeni de posibil „război civil molecular” – război fără fronturi, fără ideologie şi fără ţel clar, ca o revoltă a păturilor marginale faţă de clasa de mijloc şi cei bogaţi.
Migraţia a schimbat valenţele. Acum observăm că diferenţele de clasă prind coloratură etno-rasială şi religioasă, datorită ponderii factorului identitar. Ceea ce cândva era discutat în termeni de revoltă socială, astăzi se interpretează în termeni de revoltă identitară [Кара-Мурза, 2008, p. 43]. Primele semnale au şi apărut, în suburbiile pariziene, prin revoltele tinerelor generaţii provenite în special din familii de imigranţi. În patru zile, între 5 şi 8 noiembrie 2005, în regiunea pariziană au fost incendiate aproximativ 3000 de automobile. Prin revolte şi proteste, tinerii, în număr impresionant de mare, aparţinând unor familii proaspăt statornicite în Franţa, şi-au declarat identitatea distinctă de cea franceză. „Dau foc, deci exist!”, a fost apelul lor revendicativ [Riccardi, 2008, p. 14]. Protestele au avut, în mod evident, un substrat identitar şi au uzitat de retorica luptei de clasă şi de revendicările de ordin economic mai mult ca formă, decât ca şi conţinut. Autorităţile, însă, au avut interesul să pună accentul pe revendicările socio-economice ale tinerilor, nu pe cele identitare, pentru a camufla caracterul rasial şi religios al acestora. Aceeaşi strategie au aplicat-o şi unele media.
Există referinţe cu privire la o mărturie a unui prinţ saudit, coacţionar la o corporaţie media, care s-ar fi lăudat în cadrul unei conferinţe la Dubai, că i-ar fi sunat magnatului media Rupert Murdoch şi i s-a plâns pe canalul de ştiri TV Fox News, care numise dezordinile din Franţa „revoltă musulmană”. În jumătate de oră, în ştiri a apărut o altă formulare – „revolte civile” [1]. Dar modificarea formulărilor nu schimbă esenţa – revoltele au avut, în primul rând, motivaţia afirmării identitare. Curios că încă în 1996 filosoful şi cercetătorul francez Pierre-André Taguieff atenţiona în cartea sa “Republica ameninţată” (“La Republique menacee”), că e periculos de subestimat procesul de etnicizare a periferiilor urbane, deoarece respectivul proces duce la formarea unui naţionalism agresiv în mediile populate de imigranţi [Taguieff, 1996, p. 30]. Practic, în 2005 în Paris s-a produs o primă expresie a acestui “naţionalism agresiv” şi a fost dat startul unui etape noi în afirmarea identitară a suburbiilor etnicizate şi islamizate.
Periodic, dezordini în masă la o scară mai mică se produc în diferite oraşe ale Franţei, majoritatea incidentelor având la bază nu doar factorul revendicărilor sociale, ci şi identitare. Aşa s-a întâmplat în Amiens în august 2012, unde tinerii musulmani s-au ciocnit cu forţele de poliţie [2]; în suburbia pariziană Trappes, în iulie 2013, unde câteva sute de musulmani au atacat secţia de poliţie în semn de protest faţă de aplicarea interdicţiei portului de văl islamic în Franţa [3]. În prezent, un alt fenomen tot mai frecvent semnalat în Franţa este aşa-numitul rasism anti-alb (le racisme anti-blanc), manifestat prin hărţuirea psihologică sau agresarea şi maltratarea francezilor nativi de către grupuri formate din bărbaţi de culoare, care îşi selectează victimele exclusiv în baza criteriilor rasiale [4]. Potrivit politicanului francez conservator, Jean-François Copé, rasismul anti-alb se dezvoltă în cartierele din oraşele franceze, unde băştinaşii francezi sunt înjosiţi de imigranţi pe motiv că nu împărtăşesc aceeaşi religie, nu au aceeaşi culoare şi aceeaşi origine [5]. În 2013 au fost înregistrate şi atacuri banditeşti, calificate drept tentative de omor ritualic, atât la Paris, cât şi la Londra, când bărbaţi albi în uniformă militară au fost loviţi în gât cu pumnalul (londonezul a fost practic decapitat). Ambele atacuri fuseseră săvârşite de bărbaţi arabi de origine nord-africană, ceea ce a surescitat opinia publică din ambele ţări şi a provocat proteste anti-musulmane, mai cu seamă în Londra [6]. Cel mai mult însă au înspăimântat Europa actele teroriste de răsunet produse la Madrid şi Londra. Primul act terorist de proporţii s-a produs în Spania, unde în dimineaţa zilei de 11 martie 2004, zece explozii cu bombe s-au produs în patru trenuri în Madrid, ucigând 191 de oameni şi rănind alţi circa 2000. Deşi autorii atentatului nu sunt cunoscuţi cu exactitate, responsabilitatea pentru carnagiu a fost pusă pe seama organizaţiei teroriste musulmane Al-Qaeda. Au fost puşi sub acuzaţie posibili făptaşi de origine marocană [7]. Acuzaţia adusă unei organizaţii de factură musulmană şi implicarea marocanilor nu putea să nu submineze serios încrederea spaniolilor în reprezentanţii musulmani de la ei din ţară. La Londra, atentatele cu bombă s-au produs la 7 iulie 2005, ele soldându-se cu 56 de morţi şi peste 700 de răniţi. Faptul că atentatorii erau cetăţeni britanici (de religie musulmană şi de origine pakistaneză) a ridicat un şir de întrebări, considerate „politic incorecte” până atunci. Aceeaşi senzaţie a fost resimţită în mai multe ţări europene, unde oficialii au fost nevoiţi să recunoască existenţa problemei musulmane şi faptul că mai multe ţări europene se pot transforma în citadele musulmane sau pot deveni ţinta atacurilor teroriste [8].
De altfel, anul 2005 a fost marcat şi de un alt eveniment de proporţii – „scandalul caricaturilor”, care a tulburat ordinea publică şi a pus serios pe gânduri factorii de decizie nu doar din Europa, ci din întreaga lume. La 30 septembrie 2005, ziarul danez „Jyllands-Posten” publică douăsprezece imagini caricaturale ale prorocului Mahomed, stârnind din partea întregii lumi musulmane un val de reacţii furibunde peste aşteptări, revărsate în acţiuni de protest de amploare în mai multe ţări arabe, soldate cu incendierea ambasadelor Danemarcii, boicotarea produselor daneze, o criză gravă în raporturile dimplomatice şi un conflict internaţional fără precedent, cu implicarea unui număr record de ţări. Peste 50 de oameni au murit în circumstanţe legate într-un mod sau altul de „scandalul caricaturilor”; iar talibanii afganezi au oferit un premiu de 100 kg de aur pentru cei care-i vor omorî pe autorii caricaturilor, care până în prezent se află sub ameninţarea cu moartea [9]. „Scandalul caricaturilor” a demonstrat foarte clar limitele toleranţei musulmanilor sub aspect religios.
O altă explozie a agresivităţii manifestate de imigranţi s-a produs în august 2011, la Londra, unde tinerii de culoare au incendiat, distrus şi jefuit bunuri din mai multe cartiere ale oraşului. Acel eveniment i-a convins până şi pe cei mai fideli adepţi ai multiculturalismului că diversitatea etno-rasială din ţările europene nu reprezintă un model de convieţuire paşnică sau o realitate inofensivă, ci un fitil care poate oricând exploda sub formă de revolte violente şi distrugeri în masă [10]. Înconjurul lumii a făcut-o poza de mai jos, în care, în mod deosebit de sugestiv, este reprezentat un tânăr alb care este jefuit de un tănâr de culoare, în timpul revoltelor din Londra. O revoltă neaşteptat de înverşunată s-a produs şi în suburbiile Stockholmului, în luna mai 2013. Tinerii din suburbia Husby, populată în proporţie de 60% din imigranţi, au început să aprindă automobile, şcoli şi alte clădiri într-o frenezie a furiei, antrenându-i în aceste acţiuni şi pe rezidenţii străini din alte zece suburbii ale oraşului. Revolta a durat câteva nopţi, fiind cu dificultate potolită de poliţie, şi a demonstrat întregii Europe că până şi o ţară bogată şi tolerantă ca Suedia nu este scutită de riscurile conflictelor cu miză socială şi identitară generate de imigranţi [11]. Nu doar revoltele din suburbiile musulmane ale Franţei, din cartierele Londrei, din alte metropole europene, dar şi exploziile teribile din „trenurile morţii” în Spania şi apoi din Marea Britanie din 2005, operate de organizaţii musulmane, „scandalul caricaturilor” din Danemarca din acelaşi an, deosebit de furibund, alte procese similare, fermentaţia identitară din enclave, toate aceste fenomene nu pot să nu alarmeze, deja la modul serios, o parte a elitelor europene. „Problema musulmană” devine cap de agendă politică a mai multor lideri europeni, în special de extrema dreaptă, în discursurile populiste ale cărora deja regăsim mesaje xenofobe şi ultimative. Oficialii UE şi guvernele ţărilor europene evită deocamdată, din motive lesne de înţeles, să recunoască deschis gravitatea problemei, şi nici nu pot identifica vreo soluţie amiabilă. Iar lucrurile între timp evoluează într-o direcţie deloc fericită pentru UE. Revoltele identitare de la începutul acestui secol par a fi „primele rândunici” ale unei „primăveri arabe” pe continentul european, cu final imprevizibil.
Surse bibliografice:
Western Muslims’ Racist Rape Spree // By Sharon Lapkin, Tuesday, December 27, 2005
French youths fire on police in overnight clashes // By Pascal Rossignol. Reuters. Tue Aug 14, 2012
Trouble in Trappes. Violence erupts over the controversial burqa ban // The Economist. Jul 27th 2013
Aujourd’hui, le racisme anti-blanc tue! // Discours de Fabrice Robert lors de la manifestation organisée pendant le procès d’Houria Bouteldja à Toulouse, le 14 décembre 2011. Jeudi 15.12.2011
Politician francez: “Rasismul anti-alb” este in crestere // FrontPress. 30.09.2012
French Soldier Injured in Attack Outside Paris // by Ruth Bender. The Wall Street Journal. May 25, 2013
Madrid 2004: moartea a venit cu trenul // Evenimentul Zilei. Friday, 11 March 2005
Europe Reacts to London Bombings // Deutsche Welle. 07.07.2005
Sweden Riots Put Faces to Statistics as Stockholm Burns // By Niklas Magnusson & Johan Carlstrom. Bloomberg. May 27, 2013
Riccardi A. Despre civilizaţia convieţuirii. Humanitas. Bucureşti. 194 p.
Taguieff P.-A. Les Fins de l’antiracisme. Paris. Michalon. 1995.
Кара-Мурза С.Г. Демонтаж народа. Москва. «Алгоритм». 2008. 704 с.
Autor: Dorian Furtuna
Sursa: Adevarul
Adauga comentariu