RESTABILIREA ORDINII NATURALE: Ideologii politice care subminează Dreptul Natural

Pentru a înțelege aceste manipulări, este necesar să analizăm ideologiile politice pe care acestea se bazează. În ceea ce privește atitudinile contemporane față de viață, căsătorie și familie, merită să acordăm o atenție deosebită următoarelor ideologii:

Marxismul

În secolele al XIX-lea și al XX-lea, ideologia Marxistă și-a dovedit consecințele dăunătoare asupra societății oriunde a fost pusă în practică, integral sau parțial. De aceea, chiar și astăzi, într-o conjunctură de criză economică severă, la scară mondială, aproape nicio mișcare politică nu s-ar declara fățiș a fi Marxistă. Și totuși, unele dintre preceptele centrale ale acestei ideologii încă infestează mințile unui număr considerabil de oameni, având implicații practice pentru acțiunile sociale și politice ale acestora.

Lupta de clasă: teoria Marxistă interpretează istoria ca fiind o serie de lupte de clasă între grupurile oprimate și opresorii acestora. Dacă, în trecut, cei oprimați erau numiți „proletarii”, iar opresorii lor, „capitaliștii”, luptele de clasă de astăzi instigă femeile contra bărbaților, homosexualii contra heterosexualilor etc. Feminismul și Teoria Genului (a se vedea mai jos) trebuie văzute, așadar, ca noi versiuni ale luptei de clasă Marxiste. Abordarea politică Marxistă, care constă din instigarea unui grup social împotriva altuia, a rămas aceeași.

Etatismul: dacă liberalii cred în autodeterminarea individului, Marxiștii susțin că totul trebuie să fie controlat și organizat de stat. Din acest motiv, Marxismul are o atitudine în general ostilă față de familia naturală: aceasta este un spațiu al autodeterminării, în care cetățenii se bucură de un grad mare de autonomie. În special părinții care își educă ei înșiși copiii sunt considerați o sursă a inegalității elitiste, existând o preferință puternică pentru controlul statului asupra educației, ceea ce facilitează îndoctrinarea.

Darwinismul

Teoria evoluționistă a lui Charles Darwin este o teorie științifică și trebuie respectată ca atare. Din păcate, însă, aceasta a inspirat, de asemenea, ideologii politice și, în majoritatea cazurilor, această inspirație a fost absolut reprobabilă.

Cel mai evident exemplu este modul în care teoria lui Darwin a fost utilizată de naziști ca sursă de inspirație pentru teoria lor rasială. Deși este posibil ca rasismul să fi existat dintotdeauna la cote înalte, Darwinismul a părut să ofere acestuia o justificare „științifică”.Dacă istoria universală este înțeleasă ca un proces de selecție a celui mai adaptat sau ca o luptă pentru supraviețuire între specii și/sau rase diferite, în care numai cel mai adaptat va supraviețui, atunci poate părea un comportament perfect logic ca o națiune să atace și anihileze națiunile vecine sau ca o rasă să eradice alte rase. Dacă supraviețuirea în procesul de selecție este chintesența existenței, atunci este misiunea noastră să ne asigurăm că noi și progeniturile noastre, și nu concurența, suntem supraviețuitori. Iar dacă știința dovedește că numai cei mai adaptați sunt destinați a supraviețui, atunci nu poate fi nimic greșit în eliminarea celor neadaptați – acest lucru nu face decât să accelereze procesul evolutiv.

Nu este de mirare, atunci, că în perioada în care teoria evoluționistă devenea tot mai populară, Germania nazistă nu era nici pe departe singura care urmărea politici eugeniste. De fapt, „Legea pentru prevenirea progeniturilor cu boli ereditare” adoptată de naziști în 1933 respecta îndeaproape modelul legislației echivalente din America.

În SUA, începând cu Connecticut în 1896, multe state au adoptat legi ale căsătoriei cu criterii eugenice, interzicând oricărei persoane „epileptice, imbecile sau slabe la minte” să se căsătorească. În 1907, Indiana a devenit primul din peste 30 de state care au adoptat o legislație ce prevedea sterilizarea obligatorie a anumitor indivizi. Curtea Supremă a SUA a susținut constituționalitatea unei legi din Virginia care permitea sterilizarea obligatorie a pacienților din instituțiile psihiatrice de stat în 1927. În multe state, acest gen de legislație a rămas în vigoare pentru cea mai mare parte a secolului al XX-lea.

Analog, țări precum Elveția, Suedia, Danemarca, Finlanda, Norvegia, Estonia și Islanda au adoptat programe eugenice ce includeau sterilizarea forțată. În multe cazuri, guvernele responsabile pentru aceste politici nu aveau orientare de dreapta, ci erau conduse de partide liberale sau social-democrate. Iar dacă în Germania, astfel de politici au fost complet discreditate după experiența nazistă, ele au continuat în țările nordice și în SUA timp de mulți ani după al Doilea Război Mondial, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Ultima sterilizare forțată din SUA s-a produs în statul Oregon, tocmai în anul 1981. În Elveția, sterilizările coercitive s-au desfășurat până în anii 1980, iar în Suedia, legislația relevantă a fost abrogată abia în 1976. În Republica Cehă și Slovacia, par să se fi efectuat sterilizări coercitive asupra unor femei de etnie rromă chiar și în anii 1990.

Asocierea strânsă a activiștilor internaționali pro-avort cu ideile eugeniste și chiar rasiste este un fapt binecunoscut, dar care rareori este adus în atenția opiniei publice așa cum ar merita. Margaret Sanger, fondatoarea organizației American Birth Control League (rebotezată ulterior „Planned Parenthood”), a cărei carte, Women and the New Race (Femeile și noua rasă), a contribuit masiv la popularizarea ideii că persoanele „inferioare” genetic trebuie împiedicate să procreeze, a deschis terenul pentru restricțiile cu privire la căsătorie și sterilizările forțate menționate anterior. A colaborat îndeaproape cu Ernst Rüdin, omul care elaborase legislația eugenistă pentru naziști și care, de asemenea, a publicat articole în revista ei, Birth Control Review (Cronica controlului nașterilor). Lui Sanger îi este atribuit citatul: „nu vrem să se ducă vorba că dorim să exterminăm populația negroteilor” și, chiar dacă acest citat este deschis interpretărilor diferite, angajamentul său puternic față de ideile rasiste este evidențiat de faptul că a participat și a susținut discursuri la adunările Ku-Klux-Klanului. Planned Parenthood, organizația fondată de ea, continuă să promoveze avortul ca parte a programelor de ajutoare pentru dezvoltare, transformând astfel lupta împotriva sărăciei într‑o luptă împotriva săracilor.

Feminismul

După declinul Marxismului, Feminismul s-a stabilit drept noua ideologie seculară cu răspândire mondială. Totuși, după cum am menționat deja, Feminismul este de fapt Marxism, într-o altă formă. Acesta identifică femeile drept noua clasă de „victime ale opresiunii”, instigându-le pe acestea contra „opresorilor” bărbați, într-o nouă luptă de clasă.

La fel cum Marxismul dorea bogăție (și nu sărăcie) pentru toți, Feminismul dorește masculinitate pentru toți. În ciuda denumirii, acesta devalorizează și disprețuiește tot ceea ce este considerat tipic feminin, în special modelul de rol al soției și mamei care are grijă de soț și de copii. Prin contrast, valorizează puternic modelele de rol masculine, căutând să le facă pe femei să se îmbrace și să se comporte la fel ca bărbații. De fapt, în consecință, Feminismul este antifeminism.

Totodată, Feminismul promovează „emanciparea”, adică respinge ideea că, într-o căsătorie, partenerii trebuie să aibă îndatoriri diferite și să fie dependenți economic (sau sub alte aspecte) unul de celălalt. Conform agendei feministe, soțiile trebuie să fie independente economic de soții lor (și viceversa) – o idee care, într-un anumit sens, contrazice ideea fundamentală a căsătoriei (care constă din punerea la comun a resurselor și, prin urmare, acceptarea dependenței reciproce). Evident, pierderea sinergiilor rezultată din această abordare individualistă a căsătoriei înseamnă că statul trebuie să intervină: acesta trebuie să subvenționeze creșe pentru copii (pentru ca femeile să fie libere să își urmeze propriile cariere profesionale), să ofere beneficii sociale suplimentare pentru mamele singure etc. Cu alte cuvinte, agenda feministă presupune un stat asistențialist puternic dezvoltat – nu poate funcționa fără acesta. Aceasta implică utilizarea ineficientă a resurselor sociale, conferind ideologiei o oarecare prioritate față de interesul general.

Moștenirea Marxistă a Feminismului devine evidentă atunci când se ia în considerare înclinația cvasitotalitaristă a ideologiei pentru politicile bazate pe conceptul de economie planificată, care merge de la impunerea cotelor de gen și oferirea de subvenții de stat creșelor și până la instrucțiuni detaliate privind modul în care cuplurile căsătorite trebuie să împartă activitățile casnice. Deși este evident că astfel de abordări de reglementare restrâng libertatea și au efecte negative asupra economiei, Feminismul nu a ezitat niciodată să le utilizeze, ceea ce sugerează că „egalitatea de gen” este un obiectiv politic, superior libertății și bunăstării economice.

Se pare că, în climatul politic de astăzi, principalele idei și obiective ale ideologiei Feministe nu sunt mai deloc contestate, acestea fiind cel puțin parțial împărtășite chiar și de mulți oameni care se consideră conservatori. Este timpul ca societatea occidentală să înțeleagă că Feminismul este o ideologie extrem de distructivă, care va submina și va distruge orice societate care face greșeala de a o îmbrățișa.

Homosexualismul

Foarte similară cu Feminismul, ideologia Homosexualistă caută să incite la o altă variantă inovatoare a luptei de clasă, de această dată între homosexuali ca „victime ale heteronormativității” și „opresorii” heterosexuali.

Firul narativ al acestei ideologii este acela că homosexualii se nasc astfel și că „orientarea sexuală” (pretins) înnăscută și inalterabilă a acestora trebuie să fie considerată „normală”. (Sugestiile că înclinația homosexuală ar putea fi o tulburare mintală, că aceasta ar putea avea un caracter tranzitoriu, și nu permanent, sau că ar putea fi depășită prin terapie sunt, prin urmare, considerate o gravă insultă.) În consecință, homosexualii nu trebuie să fie „discriminați” pe motivul „orientării sexuale” a acestora. Din acest drept la „nediscriminare”, ideologii Homosexualiști concluzionează că o relație homosexuală sau lesbiană este, în esență, același lucru cu o căsătorie între un bărbat și o femeie, ei pretinzând ca aceasta să fie tratată în exact același mod.

În timp ce Feminismul respinge și devalorizează feminitatea, Homosexualismul glorifică și idolatrizează sodomia. Sunt organizate evenimente speciale de „mândrie gay” în scopul de a afișa și a celebra colectiv sodomia [1], ca și cum aceasta ar fi un motiv de mândrie. În mod necesar, aceasta implică o viziune distorsionată a sexualității: scopul procreator al sexualității este minimalizat și exclus; în schimb, satisfacerea pulsiunii sexuale este percepută ca un scop în sine. Și totuși, dacă satisfacerea pulsiunii este un scop în sine, atunci nu contează dacă acea pulsiune este îndreptată către o persoană de sex opus, o persoană de același sex, un animal sau orice alt obiect.

Cele mai importante obiecții împotriva ideologiei Homosexualiste sunt acelea că:

• presupunerile sale fundamentale sunt complet nedovedite. Deși poate fi adevărat că înclinațiile homosexuale sunt, într-o oarecare măsură, cauzate de o predispoziție înnăscută, există și dovezi științifice considerabile care sugerează că acestea sunt cauzate, de asemenea, de influențe sociale și că pot fi depășite. În orice caz, niciuna dintre cele două teorii nu dovedește „normalitatea” înclinațiilor homosexuale sau acceptabilitatea morală a actului homosexual.
• presupunerea că homosexualitatea este normală implică o înțelegere naturalistă bizară a „normalității”, conform căreia totul trebuie să fie considerat „normal”, cu singura condiție de a exista în natură. În același mod, însă, orice boală ar putea fi descrisă drept „normală” și s-ar putea argumenta că, în temeiul acestei „normalități”, bolile nu trebuie să fie tratate. Conform aceluiași raționament, pedofilia, alcoolismul, dependența de droguri etc. ar putea fi toate numite „normale” și, astfel, s-ar putea argumenta că nu trebuie să fie restricționate prin nicio lege.
• se bazează pe o concepție distorsionată a „discriminării”. În realitate, discriminarea este inegalitatea arbitrară de tratament al persoanelor aflate într-o situație egală. Dar chiar dacă homosexualitatea ar fi considerată „normală”, sodomia nu ar fi „egală” cu o relație conjugală între un bărbat și o femeie. Chiar și în absența oricărui oprobriu moral împotriva homosexualității/sodomiei, diferențele de tratament între căsătoria soților (de sexe opuse) și o relație unisex și-ar păstra, prin urmare, în continuare legitimitatea, întrucât cele două situații prezintă diferențe relevante. Revendicarea Homosexualismului este, dimpotrivă, tratamentul egal al unor situații inegale.

 

Teoria Genului

Teoria Genului este o ramură desprinsă recent din Feminism și Homosexualism. Deși urmărește obiective similare, diferă considerabil, în aspectele sale doctrinale, față de cele două ideologii menționate anterior.

Feminismul recunoaște existența a două sexe diferite, pretinzând că un sex îl oprimă pe celălalt. Homosexualismul afirmă că orientările sexuale sunt înnăscute și inalterabile, ceea ce deresponsabilizează persoana afectată de acestea cu privire la comportamentul sexual în care se angajează. Teoria genului, dimpotrivă, presupune că preferințele și orientările sexuale sunt, sau ar trebui să fie, liber alese și că acestea se pot modifica în timp. Deși acceptă, încă, existența diferențelor fiziologice dintre bărbați și femei, Teoria Genului neagă importanța acestora. În schimb, aceasta percepe identitatea masculină și cea feminină drept rezultatul unei simple convenții sociale, care, în numele libertății, trebuie să fie depășită. „Identitatea de gen” este, astfel, definită ca „experiența de gen resimțită profund, internă și individuală a fiecărei persoane, care poate să corespundă sau nu cu sexul atribuit la naștere, incluzând percepția personală a propriului corp (care, în condițiile alegerii libere, poate implica modificări ale aspectului sau funcțiilor corporale prin mijloace medicale, chirurgicale sau de altă natură) și alte exprimări ale genului, inclusiv îmbrăcămintea, vorbirea și manierismele”.

Cu alte cuvinte, „identitatea de gen” a unei persoane este independentă de sexul biologic, fiind bazată pe sentimente și alegeri subiective, și nu pe fapte verificabile. Aceasta a condus la o veritabilă proliferare a „identităților de gen” nou-descoperite – conform unei politici recent adoptate de rețeaua de socializare Facebook, se poate acum alege dintre 60 de variante posibile!

În timp ce Feminismul și Homosexualismul pot fi asociate istoric cu originile lor în Marxism, Teoria Genului se revendică dintr-un liberalism radical, care exaltă emoțiile subiective și alegerile personale până la punctul în care acestea ajung, într‑un final, să surclaseze orice realitate obiectivă.

Evident, o astfel de teorie este, în mod necesar și iremediabil, neștiințifică (sau chiar antiștiințifică), dat fiind că sentimentele personale reprezintă unica sursă de informații acceptată.

 

Relativismul

Relativismul este o poziție filosofică ce afirmă că nu există adevăr, ci numai puncte de vedere. Aceste puncte de vedere, conform acestei teze, sunt fundamentate pe experiențe și preferințe personale, dar nu pot emite pretenții de valabilitate universală și, prin urmare, nu trebuie să fie impuse celorlalți.

Pare evident că o astfel de abordare cu privire la adevăr nu ar putea fi aplicată în domeniul științei empirice, în care se investesc eforturi și fonduri considerabile tocmai pentru a găsi informații care sunt, în cea mai mare măsură posibilă, obiective. Prin urmare, pentru științele naturale, abordarea general acceptată este aceea că o teorie științifică nu este niciodată un adevăr categoric, dar poate fi considerată un „adevăr preliminar” – până la înlocuirea sa de către o teorie superioară. Abordarea nu postulează, astfel, că nu există adevăr absolut, ci că acesta nu poate fi niciodată atins; în schimb, poate fi aproximat în etape incrementale [2].

Relativismul, dimpotrivă, neagă însăși existența adevărului, în special cu privire la metafizică și moralitate. Acesta neagă existența Dreptului Natural, adoptând astfel o poziție de pozitivism juridic: legea este ceea ce se prevede în statute.

Deși susținătorii Relativismului tind să creadă că poziția lor este o expresie a toleranței, de fapt, ea pregătește terenul pentru cele mai rele forme de totalitarism. Dacă toate legăturile dintre lege și realitatea externă sunt secționate, atunci oricine deține puterea politică va avea permisiunea de a impune legi complet arbitrare. Aceasta este o tentație nu numai în regimurile dictatoriale, ci și în democrație.

Relativismul este, prin urmare, în ciuda originilor sale în gândirea liberală, prin natura sa o ideologie nu liberală, ci totalitaristă. Totodată, el nu constituie o expresie a raționalității, ci respingerea raționalității. Prin negarea existenței adevărului, el neagă, de asemenea, în mod radical, demnitatea umană, care este înrădăcinată tocmai în faptul că omul este capabil de autoreflecție rațională, adică are capacitatea și aspirația de a discerne binele de rău și de a acționa în consecință.

Ideologia antidiscriminare

Cea mai recentă aberație intelectuală contemporană se reflectă în proliferarea din ultimul timp a noilor politici care caută să promoveze „egalitatea” prin intermediul „legislației antidiscriminare”. Aceste politici, care caută chiar să transforme „egalitatea” într-un nou drept al omului, care le înlocuiește și le surclasează pe toate celelalte, constituie expresia unei concepții impracticabile a justiției:

• Supraevaluează „egalitatea” în detrimentul libertății, restrângând radical libertățile personale și economice (în special libertatea de exprimare și libertatea contractuală) pentru a obține „egalitatea”;
• Tind să înțeleagă, prin „egalitate”, nici egalitatea tuturor persoanelor în fața legii și nici o situație în care toți oamenii au o egalitate de șanse, ci o egalitate a rezultatului, adică o situație în care, indiferent de talent sau de merit, toți trăiesc în condiții egale; această disociere dintre merit și recompensă transformă „egalitatea” într-un concept al injustiției, și nu al justiției;
• Tind să își bazeze concepția cu privire la „egalitate” pe comparații întemeiate pe criterii selectate arbitrar. Aceasta transformă „egalitatea” însăși într-un concept arbitrar. Din cauza arbitrariului său evident, aceasta nu face decât să extindă puterea instituțională a persoanelor însărcinate cu aplicarea legii, pe spezele libertății cetățenilor;

În consecință, „legislația pentru egalitate” impune adeseori egalitatea de tratament pentru ceea ce este, de fapt, inegal și inegalitatea de tratament pentru ceea ce este, de fapt, egal. Deși unele dintre aceste măsuri pretind a fi legi „antidiscriminare”, altele, precum recenta propunere a Comisiei Europene de a prevedea cote fixe ale femeilor în consiliile de administrație corporative, impun discriminarea într-un mod fățiș și fără precedent, expunând astfel absurditatea și autocontradicția ideologiei subiacente;

Rezultă că „egalitatea” este un concept extrem de fluid, cu sens incert, care poate fi răsturnat și ajustat în orice direcție. „Legile antidiscriminare” riscă, astfel, să se transforme într-un sofism instituționalizat, favorizând abuzul de putere în locul eliberării.

_______

[1] În această lucrare, facem distincție între „homosexualitate” drept caracteristică (pretins înnăscută și inalterabilă) a unei persoane și „sodomie”, care este termenul folosit tradițional pentru a descrie contactul sexual între persoane de același sex. Prin „Homosexualism” înțelegem noua ideologie care exaltă homosexualitatea/sodomia ca fiind o înclinație și un comportament „egale” și, prin urmare, acceptabile din punct de vedere moral.

[2] Această viziune și-a găsit cea mai cunoscută expresie în studiul „Logik der Forschung” (Logica descoperirii științifice) al lui Karl Popper.

Sursa: Cultura Vietii