Zilele trecute, sub povara alegerilor și travaliul unei “noi” lumi, am asistat în discursul public la [re]aducerea pe postament a dialecticii stăpân – sclav! Adică o reîntoarcere de iz feudal la valori demult apuse: cetățeanul/stăpânul/omul [burghezul, bogatul, gulerele albe, «cinstiții și cei întreprinzători», culturalizații, clasa de mijloc] vs. cel care nu trebuie discutat din perspectiva drepturilor/libertăților [sclavul, subomul, nespălatul, incultul, spărgătorul de semințe, săracul, marginalul, pensionarul, întreținutul social]. Se pun în discuție tocmai drepturile fundamentale ale omului [de fapt cele ale subomului – conform paradigmei hegeliene –], dreptul lui la liberă exprimare, dreptul [și nu obligația, dragilor!; dreptul privește ius-ul, adică libertatea] lui la vot, dreptul de a fi, prin asta, cetățean [adică a fi discutat din perspectiva dreptului, ius-ului, dreptul de a fi om!].
Hegel considera burghezia ca fiind sinteza relației stăpân – sclav, adică, din perspectiva drepturilor, doar stăpânii aveau libertăți (deci ius), sclavul era discutat doar din perspectiva legii (lex, adică a obligațiilor). Burghezia a universalizat libertățile [Drepturile universale ale omului și cetățeanului], toți oamenii pot fi cetățeni, deci toți au dreptul la libertăți, deci toți sunt încadrați în litera drepturilor și nu doar unii (asta e distincția hobbesiană dintre ius și lex). Deci Hegel vede sfârșitul dialecticii [și istoriei] în burghezie! Aici vine Marx și spune că sinteza lui Hegel devine teză, adică dialectica nu e un cerc închis ci o spirală [depășirea unei paradigme și intrarea într-alta]! Cu alte cuvinte, da, oameni sunt cu toții oameni, deci au drepturi, dar nu sunt la fel de liberi (partajul îl face proprietatea asupra mijloacelor de producție), deoarece cel care deține mijloace de producție e mai liber ca un salariat! De ce? Pentru că munca se desfășoară într-o perioadă de timp, deci salariatul nu-și vinde doar forța de muncă, ci își vinde și timpul, adică 8-12 ore nu dispune de propria persoană, deci nu e liber. Astfel se naște dialectica burghez-proletar.
Cum spuneam, zilele trecute, în plină campanie electorală, în Agora s-a întors învechita, dar actualizata, dialectică a partajului om – neom: cel care merită și cel care trebuie [e necesar!] să fie supus. Drepturile și capacitatea ultimului, a «neom-ului» au fost puse în discuție, acesta a devenit automat un cetățean de rangul doi, o masă fără discernământ, nonvaloare morală, etică, bineînțeles asta într-o perspectivă «etică» capitalistă a productivității și valorii-muncă [cei tineri, studioși, plini de merite vs. cei care vor să le fure viitorul].
Dragă Hegel [și Fukuyama!], uite că istoria nu se termină!
sursa: argumentesifapte.ro
autor: Coman Norbert
Adauga comentariu