C O N T R A P R O P A G A N D Ă

REintoarcerea in padure sau suprataxam populatia Romaniei pentru “gestul insolit” de a manca

Liber la vânatul de căprioare!

Poate cea mai bună măsură propusă de Guvern, reducerea la 9% a taxei pe valoarea adăugată la alimentele de bază, a fost respinsă categoric de delegaţia în România a Fondului Monetar Internaţional. Aşa că se amână indefinit. Pe undeva, reprezentanţii FMI trebuie să fi avut dreptate întrucât decizia ajustării TVA pentru categorii largi de produse era riscantă şi ar fi trimis în necunoscut veniturile statului. Cum am mai dat cu bugetul în gard nu mai departe de o jumătate de deceniu în urmă, precauţia Fondului nu trebuie să ne surprindă.

Dincolo de impasul actual al propunerii guvernamentale, ea trebuie reluată anul viitor. Cu fundamentări clare, în baza unor calcule serioase şi a unor simulări prudente. Atât timp cât este în vigoare în cele mai importante ţări din Uniunea Europeană, nu vedem de ce nu s-ar aplica şi în România. Ar fi cea mai bună măsură de “protecţie socială” a unei populaţii istovite de mai bine de două decenii de zbatere într-o economie a necunoscutului şi a neajunsurilor. O TVA redusă la alimente este cea mai inteligentă formă de redistribuire a efortului ajustărilor din societatea românească. Nu printr-un arbitrar al ajutoarelor sociale (nemeritate şi neuniforme), ci printr-o îndreptăţită reducere a unui efort fiscal nejustificat.

Nejustificat! Pentru că cine poate explica de ce trebuie să plăteşti statului 24% pentru orice cumperi ca să te hrăneşti?! Într-o ţară în care redevenţele sunt 4% pentru exploatarea resurselor care, de drept, sunt deţineri publice, cum poate Guvernul să pretindă un sfert din tot ce cheltuie pe mâncare nişte cetăţeni despre care nu ştim că ar fi proprietatea statului?!

Într-o ţară în care bugetele publice centrale şi locale, autorităţile naţionale şi companiile de stat sunt prăduite sistematic, populaţia este chemată să achite 24% pentru că îşi permite excentricitatea de a mânca! 9% ar fi mai decent. Ar fi un procent sub zeciuiala clasică… şi preclasică. Nici în Imperiul Persan satrapii nu aveau misiunea de a colecta mai mult.

Argumentul inerţiei preţurilor sau acela al rămânerii la acelaşi nivel al evaziunii sunt mai degrabă teoretice şi suficient de firave pentru ca să merite să facem o încercare. Aceea ca statul să mai reducă din contractele către clientela politică pentru a nu avea neobrăzarea să pretindă aproape un sfert sub formă de taxe pentru ceea ce omul de rând are “indecenţa” să cheltuie pe mâncare.

Dacă politica monetară va fi tare, o astfel de reducere de fiscalitate nu ar avea cum să se răsfrângă (favorabil) în preţuri. Şi ce ajutor ar fi! Pentru pensionarii cu bugete rigide, pentru familiile cu mulţi copii, pentru cei cu venituri restrânse…

Fundamentată cum trebuie şi compensată prin alte operaţii în bugetul de stat, propunerea de reducere a TVA pentru alimente nu ar avea motive să fie respinsă de FMI. Fondul nu ne poate cere să lăsăm redevenţe reduse pentru exploatarea petrolieră, de exemplu, pentru a asigura venituri mari acţionarilor OMV în Austria, iar în acelaşi timp să suprataxăm populaţia României pentru “gestul insolit” de a mânca. Şi în fiecare zi!

Un stat care an de an anunţă un pachet de servicii tot mai restrâns pentru cetăţeni în domeniul învăţământului public sau al sănătăţii ar trebui să facă bine să nu suprataxeze populaţia printr-o TVA de 24% pentru mâncare. Pentru că la asemenea niveluri abia dacă îţi mai asiguri hrana de zi cu zi. Altfel, liber la vânatul de căprioare! Atunci când societatea sofisticată nu îi poate lăsa individului nici măcar mâncarea de care are nevoie, acesta este liber să şi-o găsească în natură. E dreptul lui de la Dumnezeu! Adică poate vâna fără oprelişti sălbăticiunile ţării, poate pescui unde vrea, poate săpa fântână unde are chef, poate ridica o casă de chirpici sau de lemn fără autorizaţie de construcţie pe care apoi să o încălzească folosind vreascuri luate la liber din pădure. Ce primar, ce poliţist, ce procuror, ce judecător îi va putea spune că nu are voie sau că încalcă normele sociale şi legislaţia în vigoare?! Când societatea nu îţi mai oferă nimic, măcar să ai dreptul să te întorci în pădure!

Exemplul pare forţat, dar lucrurile s-au mai întâmplat întocmai. În Imperiul Roman, complexitatea socială la un moment dat nu a mai putut fi susţinută. Statul a făcut şi atunci eforturi să îşi ţină bugetele supradimensionate din suprataxarea populaţiei. S-a ajuns ca pentru agricultori taxa să depăşească 50% şi 75%, iar în anii agricoli proşti rechiziţia a fost pentru întreaga producţie. A ţinut cât a ţinut, însă pământurile au rămas nelucrate, cetăţenii romani, altădată mândri de cetăţenia lor, au părăsit provinciile şi s-au dus în zonele în care barbarii îi jefuiau, dar măcar nu le luau 75%. De fapt, chiar au plecat în pădure. La propriu!

Revenind la “luxul” de a mânca, poate ar fi nimerit ca măcar la mai bine de douăzeci de ani de la introducerea taxei pe valoarea adăugată aceasta să fie redusă pentru alimente. Vor vedea guvernanţii de unde vor fi nevoiţi să taie, iar FMI ar fi bine să accepte. Asta dacă nu vor să ne trimită în pădure!

Adrian Panaite
sursa: curierulnational.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss