De fiecare data cand o supraputere regionala sau globala ajunge intr-o situatie disperata si pierde capacitatea de a-si impune vointa altor puteri regionale sau globale, in mod inevitabil se declanseaza procesul reimpartirii sferelor de influenta. Cateodata, o astfel de reimpartire are loc intr-un cadru formal si relativ organizat. Un prim exemplu de o astfel de abordare a fost Congresul de la Viena (1814-1815) care a oferit puterilor care l-au invins pe Napoleon posibilitatea sa deseneze o noua harta politica a Europei. In alte circumstante, reimpartirea sferelor de influenta s-a realizat intr-un mod destul de haotic si in format asemanator cu o cursa in care invingatorul obtine controlul economic si politic asupra unei tari sau colonii, prima etapa a colonizarii Africii fiind un excelent exemplu al unei astfel de “curse coloniale”. Astazi, suntem intr-o situatie care din punctul nostru de vedere nu se incadreaza in niciunul dintre tiparele clasice descrise mai sus. Puterea care in mod clar se apropie de apusul sau istoric este SUA, dar o reimpartire formala a sferelor de influenta nu pare sa fi avut loc.
In conditiile unei crize globale a datoriilor suverane, tarile care au resurse financiare impart intre ele influenta asupra tarilor care sunt in pragul falimentului, contractele de credit interstatal fiind echivalentele juramintelor de vasalitate din perioada Evului Mediu. Puterile vestice incearca sa-si rezolve problemele economice prin programe de stimulare a economiei, programe care nu sunt altceva decat o injectie neproductiva de capital imprumutat in consum. Aceste programe nu au rezultatele scontate, nu au rezolvat problemele structurale ale economiei vestice si nici nu pot fi mentinute pe termen lung din cauza gradului de indatorare a statelor care incearca sa le implementeze. Chiar si unul dintre personajele-cheie ale elitei economice vestice, Lordul Jacob Rotschild nu pare a fi entuziasmat de perspectivele economiilor dezvoltate:
“Riscurile ce ne asteapta sunt evidente si globale. Relansarea economica din SUA este fragila si caracterizata de milioane de oameni care nu-si pot gasi un loc de munca. Dolarul a pierdut din valoare, iar deficitul bugetului guvernamental s-a balonat. In Europa, exista dubii asupra sortii Uniunii Monetare si cresterea economica probabil va incetini in conditiile incercarilor de a reduce deficitele bugetare si cheltuielile statelor din UE… Este probabil ca incheierea programelor de stimulare a economiei, incheiere care sigur va veni in curand, va avea un impact asupra economiei globale, de fapt deja avem dovezile unei incetiniri a economiei globale…” (sursa: Scrisoarea trimestriala a Lordului Rotschild catre actionarii RIT Capital)
In perioada imediat urmatoare, mai multe tari europene se vor confrunta cu situatii foarte asemanatoare cu cea prin care trece Grecia. Poate vor exista diferente de nuanta, poate vor fi mai multe sau mai putine demonstratii, dar esenta fenomenului va ramane neschimbata. Elita politica a fiecarei tari va avea de ales intre optiunea de a vinde in contul datoriilor toate sau aproape toate activele strategice sau de a identifica solutii alternative care presupun fie trecerea pe autofinantare, fie cooperarea cu vreo forta externa dispusa sa-i inlocuiasca pe creditorii existenti. Grecia pare sa baleieze intre aceste optiuni, iar elita administrativa si economica pare sa fie impartita pe criterii de afiliere geopolitica. Ungaria a trecut relativ recent printr-o situatie asemanatoare, insa acolo elita politica a avut inteligenta necesara pentru a rezolva toate problemele si a face o alegere corecta inainte ca tara sa ajunga efectiv pe marginea prapastiei. Cel mai proaspat exemplu al unei situatii in care elita politica nu a avut intelepciunea sa faca o alegere adecvata inainte de un colaps economic este Belarus care s-a confruntat cu o devalorizare-fulger a valutei nationale cu 46% si acum acceptarea unui imprumut de urgenta din partea Rusiei a devenit unica optiune viabila pentru a evita dezintegrarea economiei nationale. Marele absent si perdant in aceasta cursa pentru reimpartirea sferelor de influenta este SUA, iar UE nu mai are resursele necesare pentru a-si mentine sfera de influenta in forma intacta. Deosebit de interesant este faptul ca intre tarile care isi extind sferele de influenta, adica Brazilia, Rusia, India si China, nu pare a exista o rivalitate deschisa si nu exista teritorii contestate. Situatia in care tarile BRIC s-au inteles in privinta sustinerii unui singur candidat pentru postul de director FMI poate fi un indicator al existentei unei intelegeri tacite cu privire la modul in care vor arata sferele de influenta in plan global in decursul deceniilor urmatoare. In timpul apropiat urmeaza sa vedem ce loc ii este rezervat Romaniei in aceasta noua conjunctura geopolitica.
sursa: cronicaromana.ro
Adauga comentariu