Ce s-a ales de pompoasa “reformă a statului” anunţată ca obiectiv prezidenţial prioritar? Ne-o indică chiar cel ce a trâmbiţat-o, Traian Băsescu, într-un interviu-bilanţ televizat acum câteva zile. Totul la domnia sa e demn doar de critică. Critică în devălmăşie, a oamenilor, a instituţiilor.
Critica e făcută cu deplină aroganţă, e împotriva profesorilor care oricum muncesc prea puţin, a îngrijorării privind pe românii alungaţi din ţara lor de criza devastatoare marca “Boc”, a ţăranilor care nu se asigură împotriva inundaţiilor, a bancherilor care-şi “batjocoresc” prin dobânzi clienţii, a presei “ticăloşite” care îşi permite să relateze şi comenteze ceea ce tot românul vede şi resimte, a pensionarilor care nu acceptă reducerea pensiei oricum insuficientă ş.a.m.d. Logica elementară, ca şi bunul simţ, aplicate unei asemenea atitudini, indiferent de cine o afişează, ne spun că cel ce critică astfel are o problemă personală de caracter, dacă nu chiar una de personalitate. De 2.500 de ani Socrate ne luminează: “Calitatea criticii e direct proporţională cu calitatea celui ce critică”.
În noua normalitate impusă românilor de regimul Băsescu, peisajul economic e făcut din lucruri care nu funcţionează, nu produc, nu ocrotesc, sunt nepăsătoare la rău. Într-o criză extrem de acută, care nu dă semne să se sfârşească (şi care s-a declanşat odată cu venirea la puterea a PDL-ului), preşedintele face un bilanţ în care nu pomeneşte, măcar şi într-o propoziţie, despre crearea de locuri de muncă şi sprijinirea unor activităţi economice. Definirea “succesului” guvernamental se face nu prin vreo performanţă în creştere, ci cu trimitere la ce e mai slab şi instabil (aş zice stând în cap). Această modalitate de definiţie este “normală” dacă ne gândim că actualul guvern nu mai controlează nimic în materie economică sau socială.
Reforma statului în regimul Băsescu mai înseamnă întoarcerea la enorme risipe în multe dintre companiile de stat. Am văzut cu uluire că, în 2009, Compania Naţională a Huilei a realizat pierderi de 145 milioane euro, Compania CFR Marfă de peste 80 milioane euro, iar Compania Drumurilor Naţionale de 125 milioane Euro. Acum, după ce România a pierdut cea mai mare parte a investitorilor străini, guvernul se gândeşte să vândă o parte din activele statului. Şeful unei bănci străine avertizează că, în prezent, reacţia investitorilor faţă de România e negativă, mai ales în comparaţie cu alte ţări din regiune.
Vom vinde deci nu unor investitori economici, ci, cel mai probabil, unor speculanţi pe piaţă. Nici măcar anunţata creştere a taxelor pe marile averi nu a fost cât de cât gândită. E doar o concesie (a câta?) făcută FMI-ului. Românii sunt furioşi, cum arată şi sondajele de opinie, dar încă nu s-au adunat pentru a realiza schimbarea. Iar Opoziţia încă nu le-a prezentat alternativa (program şi oameni), simplu şi credibil, pe care românii să o adopte pentru a deveni realitate. Timpul ieşirii din criză este însă timpul clarviziunii şi curajului.
Petre Roman
sursa: jurnalul.ro