Radiografia unui dezastru

Romania nu este in stare sa-si plateasca medicii si profesorii asa cum ar merita, adica acele categorii de care depinde calitatea fibrei acestui popor. Romanii care muncesc in strainatate nu au niciun motiv sa revina in tara, desi unii dintre ei si-ar dori. Ba chiar e bine ca muncesc acolo si timit bani cu care mai salveaza ceva din dezechilibrele cronice interne. Romania este o tara de mana a doua pentru ca se imprumuta pentru pensii si salarii, adica pentru a manca, nu pentru investitii si, la cat de mare este deficitul bugetului de pensii, este posibil ca dependenta de imprumuturi sa continue inca multi ani. Aceste afirmatii, de o maxima gravitate, dar perfect intemeiate, formeaza, impreuna, radiografia unui dezastru national, facuta de chiar presedintele tarii. El este rezultatul celor doua decenii de guvernarii proaste si foarte proaste (cu singura exceptie norabila a cabinetului Isarescu), a doua decenii jumulire fara scrupule a bugetului, de clientelism si hotie. Doua decenii in care puterea n-a facut decat sa ne predice viitorul luminos, iar opozitia sa citice cu unica speranta de a pune ea mana pe resurse pentru a-si umple propriile buzunare si pe cele ale propriei clientelei. Doua decenii in care notiuni ca anticoruptie, protectie sociala, initiativa, capitalism si chiar democratie au fost demonetizate si aruncate in derizoriu. In care increderea in clasa politica a scazut dramatic, pana la nivelul la care 60% dintre romani nu se mai regasesc in oferta actuala.

Doua decenii in care presa fie a fost sufocata, fie a fost cumparata, cu acelasi rezultat fatidic: nu si-a mai facut datoria decat in mica masura. Doua decenii in care, asadar, ne-am scufundat sistematic in minciuna, indiferent ca ea s-a numit minciuna unor sperante desarte sau aceea a unui prezent gaunos si periculos, asa cum a fost cresterea economica nesanatoasa din perioada 2007-2008.  Am ajuns, asadar intr-un impas grav, din care nu are cine sa ne scoata. Sa nu ne amagim ca FMI si UE urmaresc bunastarea si dezvoltarea Romaniei. Fondul a acordat un imprumut, iar acum se ingrijeste de buna lui gestionare si de asigurarea rambursarii lui viitoare. Este asadar un bun bancher, nu o institutie de binefacere care sa-si faca un obiectiv din dezvoltarea Romaniei. Nici UE nu are astfel de porniri filantropice. Dar dupa ce s-a fript cu ciorba greceasca sufla acum si in iaurtul cifrelor si al evolutiilor de la Bucuresti. Vreme de doua decenii am facut progrese doar sub biciul unor angajamente externe cu miza mare, fie acorduri cu FMI, fie negocieri de aderare la UE, fie obiectivul intrarii in NATO. Dar iata ca si acest tip de abordare si-a atins limita. Am ajuns la vremea in care lipsa vointei politice interne nu mai poate fi compensata de exigente externe, decat pentru a ne tine cu nasul deasupra apei. Iesirea din dezastru ar trebui sa vina din ruperea cercului vicios al celor doua decenii blestemate. Dintr-o alta abordare a politicii si a actului de guvernare.

Ea ar trebui sa fie rezultatul unei reforme politice, care insa nici macar nu a inceput in niciunul dintre partide. Pana si Taian Basescu, cel care pe de-o parte recunoaste adevaruri dramatice, incearca apoi sa le indulceasca, negand, de exemplu, gravitatea salarizarii sub limita subzistentei a profesorilor si a exodului medicilor care, potrivit normelor OMS, a depasit deja nivelul codului rosu, sau incercand sa resusciteze palid increderea intr-o echipa guvernamentala in care unii s-au lasat mintiti, iar altii au mintit. Ma tem ca aceste nuantari nu vin din necunoasterea realitatii de catre seful statului, ci din asumarea unui adevar cu mult mai grav. Din pacate, in acest moment mai mult decat sa supravietuim la limita dezastrului nu putem pentru ca nu are cine a rupa cercul vicios al celor 20 de ani.

Autori: Constantin Racaru
Sursa: Ziare.com