Site icon gandeste.org

Pseudo intelectualii ne îndeamnă să ne renegăm istoria

Spune despre marii noştri domnitori că nu erau altceva decât „metrese” ale sultanilor şi vei fi văzut ca un adevărat european, ca un om nou, cu o viziune adevărată. Reneagă-l pe Eminescu şi însăşi limba română şi vei fi catalogat ca unul care şi-a înţeles menirea pe acest pământ. Fii cool şi renegă-ţi strămoşii daci, atunci vei fi unul dintre cei care au înţeles noul.

Ce a ajuns România de astăzi? O colonie la dispoziţia marilor puteri, UE şi SUA, avem un guvern, care, de fapt este un ecou al UE, al secretariatului de stat al SUA, orice măsură este luată la Bucureşti, ea trebuie să fie aprobată la Bruxelles, Berlin, şi Washington, altfel, ne trezim cu madam Nuland şi ne urechează, ori Preşedintele este chemat la Merkel. România pentru a nu fi stresată şi mai mult, trebuie să-şi trimită femeile, pentru a toaleta la fund toate babele occidentale pentru câţiva euro în plus, oricum mai puţini decât ar fi plătiţi autohtonii, să-şi trimită bărbaţii să facă cele mai umilitoare munci, şi specialiştii pentru a munci pe bani puţini, dar mai mulţi decât în România.

Suntem o Ţară guvernată de ani de zile de străini, de oamenii care nu au interes ca România să prospere, de oamenii care îşi doresc ca România să rămână rampa de gunoi a Europei, iar populaţia să fie pe post de cobai, pentru produsele alimentare de calitate îndoielnică pe care le mănâncă.

Spune despre poporul tău că a fost un popor târâtor, un popor de nimic, pe care au „urinat” toţi cum au vrut şi unde au vrut. Nu vreau să fiu acuzat de plagiat, textul îi aparţine lui Horia Roman Patapievici.

Să ne renegăm identitatea, să mergem la Bruxelles să întrebăm : noi, cine ziceţi voi că suntem? Aia ne vor trimite la unguri, să ne spună ungurii cine suntem, dacă nu vom înţelege ungureşte, apoi ne va traduce cu multă bucurie MRU, între două înghiţituri din vita Kobe, ori poate Andreea Vass, sau poate Monica Macovei, ori Gabriel Liliceanu şi lista poate continua. Să mă ierte trădătorii pe care i-am omis. Spunea o muiere pe facebook: „cum să ne păstrăm industria, eram noi în stare să gospodărim o economie de asemenea proporţii?”

Bine au făcut străinii că au dat ordin de jefuire a tuturor uzinelor şi fabricilor şi combinatelor şi…Reprezentanţii poporului s-au aflat în fruntea revoluţiei de deznaţionalizare şi distrugere a României, cu o abnegaţie demnă de cauze mai bune, clasa politică ,ca unică reprezentantă a poporului român, s-a pus pe treabă, la început buimacă, neînţelegând ce noroc dăduse peste ea. Un mare rol în dirijarea activităţii de distrugere a economiei româneşti l-au avut serviciile secrete, ca unele care înţelegeau exact ce se petrece în România şi care erau dornice de a se înfrupta din banii rezultaţi din „vânzarea fiarelor vechi, moştenite de la regimul comunist”. Citatul îi aparţine lui Petre Roman.

Singurul erou agreat de inteletualitatea românească al cărei şef este Gabriel Liiceanu şi HRP este Traian Băsescu, ăsta este modelul care ar trebui să guverneze Ţara. Adică, ţinerea poporului sub talpă, cu venituri diminuate şi stipendii pentru cei ce se obosesc să-l pupe în partea întunecată a corpului.

Orice om de bună credinţă care va spune un cuvânt de bine despre Ţară, despre rezultatele de acum ale guvernării, despre trecutul glorios al poporului, va fi catalogat drept comunist, drept pesedist, drept duşman al poporului. Spune despre România, că s-a târât tot timpul în genunchi la toate imperiile şi vei fi catalogat drept un om progresist, alături de marii progresişti Liiceanu, HRP, şi alţii.

Diaspora românească va lupta pentru denigrarea conducătorilor, a realizărilor Ţării, acum, ori în vechime, va nega până şi istoria poporului, nu va ridica un deget pentru a da o şansă României în lumea civilizată. Diaspora ungurească în schimb, trăieşte numai pentru a-şi servi patria şi interesele ei în lume.

Am trăit demni sub cei mai mulţi dintre domnitorii pământeni, demnitatea românească ajungând la sacrificiu în timpul domniei lui Brâncoveanu. Apoi au venit domniile fanariote. În timul celor 100 de ani de domnie fanariotă, umilinţa a ajuns rang de stat, cine era mai umil în faţa domnului acela avea de câştigat. De fapt era un arivist, fripturist, parvenit ridicat la rang de pupincurist. Trăiască sluga şi slugărnicia!

Autor: Ionel Carstea

Sursa: Ionel Cartsea Blog

Exit mobile version