Supermarketurile ar putea fi închise în weekend, de sâmbătă de la ora 14.00 până luni dimineaţa. Deocamdată este vorba doar despre o propunere, aceasta fiind discutată de parlamentarii din Comisia de Agricultură.
În acest fel, spun aleşii, va fi stimulat consumul intern, iar românii se vor duce la piaţă să se aprovizioneze la sfârşitul săptămânii. Propunerea este intens contestată de reprezentanţii supermarketurilor.
Au fost discuții aprinse, astăzi, în Comisia de Agricultură. Inițiatorul propunerii este chiar vicepreședintele Comisiei, deputatul PNL Marin Anton.
Liberalul își dorește ca supermarketurile să fie închise de sâmbătă, de la ora 14.00, până luni dimineață, pentru ca populația să se aprovizioneze cu fructe și legume din piețe, de la producătorii autohtoni.
„Eu nu doresc să fac vreo atingere asupra activității supermarketurilor, ci doar să pun pe picior de egalitate supermarketurile cu producătorii. În momentul ăsta, legea permite supermarketului să aibă poziție de forță”, a explicat, la Digi24, deputatul Marin Anton.
El a admis că este producător agricol, iar, în ceea ce privește inițiativa privind limitarea programului supermarketurilor, a insistat că aceasta nu limitează drepturile comercianților. „Este o practică la nivelul Uniunii Europene, nu e nicio limitare de drepturi”, a spus Marin Anton.
Pentru marii comercianţi, închiderea magazinelor la sfârşit de săptămână ar însemna o scădere de până la 40 la sută a vânzărilor.
„Este o cultura în România: clienții să-și facă cumpărăturile sâmbăta si duminica. Pentru noi, reprezintă o cifră de de afaceri de 30-40 la sută din totalul săptămânii și o alocare de personal de 15-18%, cu toate consecințele care decurg de aici. Deci fie reduceri de personal atât la noi, cât și la producători, pentru că vom avea nevoie de mai puțină marfă în rafturi”, spune Delia Nica, directorul executiv al Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale.
Nici pentru stat n-ar fi o măsură avantajoasă. Există riscul ca veniturile de la buget să scadă simţitor.
În plus, şi producătorii ar avea suferit. În lipsa unor comenzi ferme din partea marilor magazine, nu vor avea cum să-şi vândă marfa.
Sursa: Digi24.ro
Ar fi bine sa stie acest nea Anton ca atractia unui magazin este direct proportionala cu suprafata acestuia si invers proportionala cu patratul distantei de la cumparator la magazin, ca si la legea atractiei universale. De ce s-a distrus fosta retea de magazine din orase organizata concentric, dupa model francez, european? Nea Antoane, pune capul la contributie si cautati metode de stimulare a producatorului autohton cum fac tarile serioase, pentru a produce mult si ieftin. Asta cu inchiderea hipermarketurilor este…frectie la piciorul de lemn, similar cu electorata lui Ponta.