Oameni tineri, pana in 30 si ceva, care gandesc viata in etape, “proiecte”, generatia celor pentru care ideea e ceva nepractic si lipsit de concret. Pentru care, in consecinta, si iubirea le atarna sugrumata de gat, cheie catre o poarta in care nu cred – idealul feminității dăruite, al bărbatului-cavaler si al familiei. Pentru care romantismul e o recuzita de film. Viata e inlocuita de “competente” pentru atingerea unor etape de “carieră”. Cu mintea astfel eliberata de traire, se refugiaza usor in congregatii virtuale, cu sensuri prescurtate, de genul fb (facebook). Au sensibilitate, dar aranjata in sticlute, in “proiecte”, la care au acces deplin numai pentru a-si cauta frustrarea insingurarii. Virtualul si partialul nu pot hrani nici o specie de om. Desigur, asta pentru cei mai profunzi.
Cei mai putin constiinciosi nici nu ajung la disperare – sentiment atat de dependent de constiinta intregului.
Este adevărat, ”omul-cu-proiecte” nu e creație de azi, de ieri. El derivă din generația anilor 1960, căreia nu i-a ieșit șpagatul între idealul familial și binomul carieră-anticoncepționale. Cardul de credit prin care una două ieși la restaurant, mașina automată de spălat, bucătăria modernă și designul minimalist au devenit săniile rapide ale vieții de capul tău prin facilitarea ”socializării” și nu a întemeierii omului prin alt om. Numărul celor care trăiesc singuri a crescut în lume cu 80% în ultimii 20 de ani (The Guardian, 30 martie 2013). Iar viața ca plăcere nu se poate desfășura decât între adrenalină și sex. E adevărat, pentru că suntem oameni citiți, mergem la teatru și la muzee, dar numai pentru a confirma psihanaliza freudiană, a centrării falice a lumii (ca proiecte individuale). Viața este touch and go, din simplul motiv că în ultima jumătate de secol, una dintre marile realizări ale progresului a fost uitarea artei de a fi împreună. Acum ”trăim smart”, avem proiecte. Avem nevoie însă de ”omul ca proiect”, dar fără păcatele iluminismului, care a pus o firimitură din Univers (omul) în centrul Universului, inversând raporturile omului cu lumea pentru ultima jumătate de mileniu.
The Guardian, 30 martie 2013, ”I want to be alone: the rise and rise of solo living”
http://www.guardian.co.uk/lifeandstyle/2012/mar/30/the-rise-of-solo-living
Autor: Radu Baltasiu
Sursa: SPQR
Nimic nou sub soare. Viata “pe proiecte” a existat dintotdeauna, doar “proiectele” s-au schimbat. Pana in urma cu cateva decenii,viata era impartita pe proiecte gen: casatorie, primul copil, al doilea copil, casatorie primul copil, casatorie al doilea copil etc. In zilele nostre, au aparut proiecte noi legate de cariera dar cele vechi s-au pastrat si ele. Cu alte cuvinte, avem mai multe proiete decat aveau bunicii nostri.