Analize și opinii Cultură și Familie Politică

Profu’ de pedofilie. Un apologet al pedofiliei susține la București o conferință la invitația organizației „minorităților sexuale”, Accept

Gert-Hekma-invitat-de-Accept-la-Facultatea-de-Sociologie-300„Azi, subt scutul libertatii, toate murdariile si aberatiile sexuale se lafaie in vazul tuturor, fara rusine, fara frica. Dezmatarea cea mai desantata bantuie capitala germana ca o molima fara leac, caci, daca vreun procuror constiincios incearca sa loveasca in manifestatiile publice de desfrau, sute de glasuri interesate sau inconstiente protesteaza vehement, invocand arta si libertatea. Ca si cand arta si libertatea numai in noroi ar putea prospera!”(Liviu Rebreanu, Opere complete, vol. 15, București, Minerva, 1991, p.37-38. – despre Germania „Republicii de la Weimar”)

Odată și-odată trebuia să se întâmple și în România: un profesor de „sexologie”, cunoscut pentru simpatia purtată pedofililor și militant pentru reducerea vârstei consimțământului sexual, vine la București la invitația organizației minorităților sexuale „Accept”, pentru o conferință în cadrul „Lunii istoriei LGBT”. Și nu oriunde, ci la Facultatea de Sociologie a Universității București (22 februarie).

„Efebofilie”, nume de cod pentru pedofilie. „Prospătură la orizont”

Profesorul homosexual Gert Hekma, care predă „studii gay și lesbiene” (!) la Departamentul de Sociologie și Antropologie al Universității din Amsterdam, susține teza departajării legale a pedofiliei de „efebofilie”, argumentând că pedofilia privește doar copiii sub 12 ani iar „efebofilia”, adică sexul adulților cu copii de peste 12 ani, este o stare de normalitate. Așa rezultă dintr-un interviu acordat publicației de psihologie și psihoterapie „Spiegeloog” („Ochiul-oglindă”), reprodus pe pagina lui Hekma de pe site-ul Universității din Amsterdam (citiți integral la Interview of Gert Hekma by Thea Schepers: Children and Sexuality), din care reproducem pasaje:

„There is a difference between paedophilia – sex with young children – and ephebophilia, which is sex with children somewhat older than twelve years. But most often, the word “paedophilia” is used for both.”

„Este o diferență între pedofilie – sexul cu copii mai tineri – și efebofilie, relația sexuală cu copii ceva mai mari de 12 ani. Dar cel mai adesea, termenul de pedofilie este folosit pentru ambele.”

„(…)I think that this whole witch-hunt against sex between adults and children is rather some kind of successor of the madness about masturbation.”

„(…)cred că această adevărată vânătoare de vrăjitoare contra sexului între adulți și copii e un fel de succesor al nebuniei împotriva masturbării.”

„(…)the Greeks did it with boys between eleven and eighteen. We call that harmful, but then it was the best that could happen to a boy.”

„(…)grecii o făceau cu băieți între 11 și 18 (ani). Noi spunem acum că le făceau rău, dar pe atunci era cel mai bun lucru care i se putea întâmpla unui băiat.”

„Well, I sometimes read books about the reactions of people and I consider them depressing books. What can be read about the madness round paedophilia! Especially in the US, it is worse than dreadful. I lived there for half a year myself; there is really a hate campaign going on there. (…) I think that’s a very wrong and alarming development.”

„Uneori citesc cărți despre reacțiile oamenilor (la pedofilie, n.n.) și le consider deprimante. Câte poți citi despre nebunia care înconjoară pedofilia! În special în SUA, e mai mult decât monstruos. Am trăit o jumătate de an acolo; e într-adevăr o campanie de ură acolo. (…) Cred că e un comportament foarte greșit și alarmant.”

„The sexual contact can be traumatic in itself, also because it has to be realized under such difficult circumstances nowadays, and there is the traumatizing reaction of the society. If something is presented as real, it shall become real.”

„Contactul sexual (adult-copil, n.n.) poate fi în sine traumatic, pentru ca este realizat în astfel de condiții dificile astăzi, și există reacția traumatizantă a societății. Dacă ceva este prezentat ca real, va deveni real.”

„No abuse. I think that we must enable children to develop their own desires, and for that sex ed is very important.”

„Nu abuz. Cred că trebui să permitem copiilor să-și dezvolte propriile dorințe și pentru asta educația sexuală este foarte importantă.”

„I would say that the age limit can be lowered. I wouldn’t immediately demand to make it six years, but twelve years looks like a good age, for the time being. The new law that even morphed illustrations of children are forbidden is completely absurd.”

„Aș spune că vârsta consimțământului sexual poate fi coborâtă. N-aș cere imediat să fie 6 ani, dar 12 pare o vârstă potrivită, deocamdată. Noua legislație care interzice până și imagini modificate cu copii este complet absurdă.”

„(…)you also have the abuse against paedophiles, that somebody is stabbed because he has touched a boy at some time. I consider that a serious form of abuse, too.”

„(…) mai este și abuzul contra pedofililor, care uneori sunt înjunghiați pentru că au atins un băiat. O consider și pe aceasta o formă serioasă de abuz.”

„Paedophilia means love of boys, and loving is the opposite of abusing. There are paedosexuals who say, “I don’t have sex with children in the present situation, because that would harm them.”

„Pedofilia înseamnă dragostea de băieți, iar dragostea este opusul abuzului. Sunt pedosexuali care spun, nu fac sex cu copii în situația de acum, pentru că le-ar provoca rău.”

„I am indeed accused of standing up for paedophiles. Well yes, that’s rather true.”

„Sunt într-adevăr acuzat că țin partea pedofililor. Ei bine, e mai degrabă adevărat.”

Deci, în caz că șocul nu v-a permis să analizați informația cum trebuie:

  • nu este pedofilie decât dacă copilul are mai puțin de 12 ani (deocamdată!);
  • pedofilia este dragoste, iar copii ar beneficia din astfel de relații, dacă nu ar fi societatea așa retrogradă;
  • pedofilii sunt niște oameni iubitori și buni care sunt agresați de societatea intolerantă;
  • unii chiar reușesc să se abțină, dar doar până la schimbarea legislației și a mentalităților;
  • educația sexuală și coborârea prin lege a vârstei consimțământului sexual, deocamdată până la 12 ani, sunt obiective importante pe agenda pedofililor.

În 2004, Hekma a acordat un interviu revistei „OK Magazine” publicată de asociația pedofilă „Vereniging Martijn” (între timp desființată de justiția olandeză) în care aprecia că ar fi bine dacă copiii ar fi forțați să aibă relații sexuale. Mai târziu el și-a admis exprimarea ca „netactică” (!):

„Am spus că heteronormativitatea culturală (termen folosit în cultura homosexuală pentru a desemna ansamblul de comportamente tradiționaliste în societate, n.n.) care se opune cu atâta forță relațiilor sexuale pentru tineri, în același timp îi forțează să facă alte lucruri care sunt bune pentru ei, cum ar fi să meargă la școală, să învețe să înoate sau să mănânce etc. Și cum scriam un eseu despre marchizul de Sade, l-am invocat pe Sade spunând că ar fi o idee bună să îi obligăm pe copii să facă sex. Am fost ironic, poate un pic scandalos.”

Același profesor Hekma a susținut în 2007 introducerea în parada anuală a homosexualilor din Amsterdam a unuivapor al „tinerilor homosexuali” între 12 și 16 ani. De atunci la respectivul eveniment participă, spre satisfacția pedofililor – pardon, efebofililor! – așa numitul “homo-youngstersboat”, vapor cu „prospătură”.

Adevărat, subiectul „dragostei cu băieți” nu se află oficial pe agenda conferinței, cum citim chiar pe saitul asociației „Accept”, gazda lui Hekma (vezi imaginea). Însă ne întrebăm, pe cine poate învăța un individ cu astfel de idei și apucături patologice, decât pe unii care îi împărtășesc opiniile?!

De altfel, tiparul de acțiune pedofilă care se desprinde din spusele lui „dom’ profesor” este absolut identic cu cel urmat de mișcarea homosexuală pentru propria emancipare. Activismul pentru scăderea vârstei consimțământului sexual (vârsta de la care relațiile sexuale nu mai sunt considerate infracțiuni pentru adulți) face parte din logica revoluției sexuale pentru… schimbarea mentalităților – chiar acesta fiind sloganul manifestărilor organizate de „Accept” sub titlul „Luna istoriei LGBT”.

Paranteză: despre scopul politic și propagandistic al manifestărilor „Luna istoriei LGBT”. Un răspuns d-lui director al Muzeului Țăranului Român

Nu este locul aici pentru a intra mai mult în explicarea termenilor precum „sexologie” (cine are chef și nervi tari poate citi despre întemeietorul sexologiei, Alfred Kinsey, un pedofil notoriu). Divagăm, totuși, pentru a răspunde, indirect, d-lui Virgil Nițulescu, directorul Muzeului Țăranului Român, care, interpelat de organizații creștine cu privire la găzduirea de către MȚR a unor proiecții de film din aceeași „Lună a istoriei LGBT” replica, nevinovat, că instituția găzduiește orice fel de evenimente… culturale în mod nediscriminatoriu. “Muzeul Ţăranului Român are scop cultural, noi nu facem propagandă, nici homosexuală, nici heterosexuală. Noi facem proiecte culturale, nu propagandă, nici politică, nici religioasă”, a spus pentru presă Virgil Niţulescu.

De fapt, contrar celor afirmate de directorul Muzeului, evenimentul este unul 100% politic și propagandistic, înscriindu-se în linia marxismului cultural.

Acesta este una din extensiile ideologiei marxiste care pleacă de la ideea că întreg comportamentul uman este un rezultat al culturii și deci este maleabil, iar cea mai bună cale pentru a schimba mentalitățile este de a revoluționa/schimba percepția culturală. Dacă marxiștii clasici s-au concentrat pe identitatea de clasă în țări omogene cultural, marxismul cultural facilitează, printre alte aspecte, organizarea minorităților de orice fel, inclusiv sexuale, apărându-le „identitatea”, în același timp în care pretind majorității să renunțe la valorile sale „retrograde”. Astfel au apărut și fenomene aberante precum corectitudinea politică și „discriminarea pozitivă”, puternic susținute de presa și liderii de opinie de stânga, majoritari în Occident și la noi.

După eșecul extinderii bolșevismului în afara Rusiei imediat după Primul Război Mondial, marxiștii au înțeles că victoria le poate fi asigurată nu atât prin forța armelor, cât mai ales prin distrugerea elementelor esențiale ale „identității tari” a unui neam: religia iudeo-creștină cu sistemele moral-valoric și juridic derivate din aceasta.

Fidel Manifestului Partidului Comunist, care spunea că „Legea, moralitatea, religia, sînt tot atîtea prejudecăți burgheze, în spatele cărora stau la pîndă tot atâtea interese burgheze,” liderul comunist italian Antonio Gramsci (sec. XX) a pus bazele unei noi strategii de distrugere a creștinismului și a culturii occidentale și care s-a dovedit a fi, începând cu anii ’60, de un real succes în SUA și Europa de Vest. Această strategie a constat în „lungul marş” cultural prin instituțiile care formează sistemul de valori: şcoală, media, biserici etc.

Activiștii Şcolii de la Frankfurt (think tank marxist, întemeiat la Universitatea din Frankfurt la finalul anilor 1920) au preluat de la Nietzsche și au folosit în strategia lor teoria „transvaluării tuturor valorilor,” adică toate păcatele devin virtuţi, iar toate virtuţile, păcate. Cazul homosexualității, pentru că de aceasta discutăm: homosexualitatea este un lucru bun, iar adepții rolurilor tradițional distincte în societate și familie pentru femeie și bărbat sunt „fasciști” – termen uzitat și la noi tot mai mult în discursul public al unor organizații de stânga precum „Active Watch”, condusă de anarhistul notoriu Mircea Toma și foarte activă pentru drepturile minorităților „sexuale” și etnice.

Un alt instrument de distrugere a culturii occidentale, inventat tot de Școala de la Frankfurt, a primit numele „teoria critică”: orice instituție trebuie criticată la nesfârșit și în primul rând familia, pilonul societății tradiționale. Teoria critică este azi materie de studiu în colegiile și universitățile americane, ceea ce explică proporția covârșitoare a intelectualilor de stânga din Occident și motivația discursurilor academice poziționate adversativ față de valorile tradiționale.

Această stare de fapt constituie împlinirea teoriei lui Max Horkheimer, unul dintre liderii Școlii de la Frankfurt în anii ’30, care, spre deosebire de Marx, a decis că, în viitor, nu clasa muncitoare va mai fi motorul revoluţiei, ci noua elită intelectuală, care trebuie să atingă „înalta conștiință politică și civică” necesară pentru a cataliza schimbarea mentalităților în societate și triumful ideologiei marxiste.

Marxismul cultural este probabil cea mai grea boală a civilizației iudeo-creștine, căreia, din păcate, Occidentul lipsit de experiența comunistă i-a căzut victimă aproape complet.

Să privim acum „actorii” principali ai „Lunii istoriei LGBT”:

  • asociația așa-ziselor minorități sexuale, „Accept”;
  • organizația anarho-marxistă „Miliția spirituală”;
  • o asociație obscură „de oratorie și dezbateri” care va dezbate legalizarea parteneriatelor civile între persoane de același sex. Una din cele mai eficiente căi de dizolvare a instituției multimilenare a căsătoriei, a cărei logică este bazată în întregime pe diferența și complementaritatea între bărbat și femeie, este tocmai redefinirea ei pentru a include cuplurile homosexuale;
  • o serie de organizații „culturale” care produc expoziții homosexuale și piese de artă deviantă, grotești și scabroase, precum cele care au infectat ani de-a rândul Institutul Cultural Român (vezi „Anusuri, penisuri, pornografie și satanism la ICR”);
  • cluburi de noapte pentru gay;
  • parteneri și finanțatori – Comisia Europeană și instituții de stat străine din (evident!) Olanda și SUA.

Așadar, fie sunteți naiv, fie inconștient, d-le Nițulescu – „Luna Istoriei LGBT” este o manifestare 100% politică și de propagandă, contrară acelor valori pe care țăranul român le-a întruchipat de-a lungul vremii! Ce fel de „nediscriminare” și „toleranță” pot fi aduse în discuție când vine vorba de facilitarea unui astfel de proiect?

Revenind la Gert Hekma…

Nu știm care o fi poziția oficială a organizației Accept față de opiniile pro-pedofile ale „profesorului”. Nici nu îndrăznim să o solicităm – pentru oamenii aceștia noțiunea de moralitate este retrogradă, iar simțul rușinii, atrofiat până la dispariție. Suntem însă curioși care este opinia:

1. Conducerii Facultății de Sociologie și a Universității din București – pentru a afla dacă doresc într-adevăr să-și lege numele și imaginea de cele ale unui astfel de individ;
2. Oficialilor din instituțiile pentru protecția copilului și
3. Serviciului Român de Informații, printre atribuțiile căruia se numără protejarea valorilor constituționale şi combaterea agresiunilor asupra valorilor identitare româneşti…

Vom scrie acestor instituții imediat. Vă invităm să o faceți și voi pe următoarele adrese:

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială
• Str. Schitu Măgureanu, nr. 9, sector 5, București;
• Decan: prof. dr. Marian Preda, mpreda@sas.unibuc.ro

Universitatea din București
• Bdul M. Kogălniceanu, nr. 36-46, sector 5, Bucureşti
• Rector prof. dr. Mircea Dumitru – tel. 021-307 73 02, e-mail mircea.dumitru@unibuc.ro
• Biroul de Relații Publice – tel. 021-3077352, email pr@unibuc.eu

Serviciul Român de Informaţii
• B-dul Libertăţii, nr. 14, sector 5, Bucureşti
• Sectorul Relaţii cu cetăţenii – tel. 021.410.60.65, fax 021.402.23.39, e-mail relatii@sri.ro

Pasivitatea nu mai este o opțiune

Agresiunea constant mărită asupra acelor valori esențiale pe care s-a clădit și de care depinde în supraviețuire și funcționare întreg constructul social nu ne poate lăsa indiferenți – ca părinți, creștini și cetățeni. În Franța, reacția virulentă contra căsătoriilor unisex și a adopțiilor de copii de către aceste cupluri a avut loc doar atunci când obrăznicia lobby-iștilor homosexuali a depăsit orice limite, prin tentativa a de suprima cuvintele „mamă” și „tată”, primele pe care copilul le învață!, din actele de stare civilă. Abia acum au perceput francezii starea de veritabil război în care se află de atâta timp. O astfel de măsură, discutată zilele acestea la Parlamentul din Paris, ar oficializa victoria totală a „schimbării de mentalitate”, nu doar în Franța, ci, simbolic, într-o Europă secularizată, decrepită demografic și anesteziată sufletește.

Ca să nu ajungem în aceeași situație în România, se impune o reacție a fiecăruia dintre noi. Pentru că dacă ne disprețuim moștenirea, ștergându-i urmele de dragul delirului efemer intitulat „modernizare”, vom alerga de-a pururea după himere.

De asemenea, ne mai dorim foarte mult să auzim o reacție oficială a Bisericii Ortodoxe Române, prea adesea tăcută în fața acestor tot mai dese provocări.

Revenind la lectorul filo-pedofil, dacă, totuși, această conferință se va ține, vom avea în sală reprezentanți care vor supraveghea desfășurarea ei, urmând să decidem calea de urmat în funcție de afirmațiile „profesorului”. În România pedofilia este (încă, până la „schimbarea mentalităților” cel puțin) infracțiune, iar art. 324 Cod penal sancționează instigarea publică şi apologia infracţiunilor.

Articol de: Bogdan Stanciu (Asociația PRO VITA – Filiala București) si Bogdan Mateciuc (Alianța Familiilor din România)

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Si cand te gandesti ca lu’ asta ii place si la puscarie…
    Si mai ziceti ca Hitler a fost un om rau…