Domnule profesor, aţi dat publicităţii un studiu deosebit de important privind harta mentală a tinerilor basarabeni care învaţă în ţară. Cum v-a venit ideea acestui studiu?
Ideea studiului a venit din necesitatea reluării unei analize aprofundate a chestiunii tinerilor basarabeni – pentru că ultima cercetare serioasă a fost făcută în anul 2002 de un consorţiu de institute de cercetare, universităţi, la comanda unor ministere. Erau pe atunci Ministerul Informaţiilor, Ministerul Afacerilor Externe şi al treilea, Ministerul Educaţiei. De data asta, ministerele ca atare au fost mai puţin interesate, dar structuri din cadrul lor au simţit nevoia continuării analizei, şi ca reacţie la cele 2-3 studii făcute anii trecuţi. Conform acelor studii, ar fi reieşit fie că basarabenii nu învaţă, fie că nici nu există ca atare – ei erau numiţi moldoveni în analizele respective -, ba mai mult, societatea românească este dezinteresată de ei şi multe alte ciudăţenii de acest gen.
Vorbim de nişte structuri care propovăduiesc “moldovenismul” ca entitate separată?
Da, din nefericire, după cum v-am spus, aşa-zisa societate civilă la noi este controlată de interese care n-au legătură cu România, cu românescul, dar nici nu stau locului, nu numai că nu au legătură, ţin morţiş să arate că românescul este tot mai mic, că România este tot mai mică, după ce că şi-aşa ea este mai mică decât a fost la 1918. Analizele respective arătau că nici nu există basarabeni, ci doar moldoveni, în consecinţă, moldoveni în sensul străini de România, nu în sensul de moldoveni cum ar fi oltenii sau ardelenii.
…Moldova aceea în varianta sovietică?
Aşa vorbeau studiile respective. Sigur, dintr-o perspectivă europeană, întrucât oamenii au suficientă viclenie pentru a se acoperi cu o haină ideologic dezirabilă.
Care erau concluziile şi direcţiile propuse în urma studiului întocmit de ei?
Bursele nu îşi mai au rostul – asta era una dintre concluzii -, apoi că studenţii basarabeni nu învaţă, că statul român ar trebui să aibă alte priorităţi… Ba mai este o instituţie de cercetare apărută relativ recent, Geopol, dacă nu mă înşel – a scris şi cotidianul.ro despre ea. Am numărat cuvintele; o singură dată se foloseşte cuvântul Basarabia – basarabean, în rest numai moldovean, moldovenesc. Sigur, în context europenist, adică românii se apropie mai mult de Europa dacă renunţă la Moldova, la Basarabia.
Care sunt rezultatele acestui studiu, ce ne indică el? Ce am constatat şi ce avem de făcut?
Noi am constatat că, pentru peste 70% dintre studenţii basarabeni, România şi românescul le aparţin, Basarabia este pământ românesc, şi România este “a noastră”. Asta înseamnă că ei se percep fiinţând în cadrul spaţiului românesc.
În acelaşi timp, ei realizează că România este într-un moment de mare slăbiciune şi plasează într-un context al dezideratului ideea de românesc. Pentru că, prioritar pentru ei, imediat după asta este munca în Uniunea Europeană. Deci peste 64% dintre ei consideră că prioritatea zilei de mâine este să muncească în Uniunea Europeană, iar România din acest punct de vedere este o trambulină. Avem de-a face aici cu o mare dramă, pentru că ei simt nevoia de românesc, dar în acelaşi timp nu se pot realiza decât ca individualităţi în exteriorul României, respectiv în Uniunea Europeană. Şi aici sunt multe lucruri de făcut şi de discutat. Sunt aproximativ 45% pentru care prioritatea zilei de mâine este unirea. Ei realizează că nu poţi să faci unirea imediat aşa cum e România astăzi, aşa cum e Republica Moldova astăzi, aşa cum e contextul european în care România a fost sau este încă cvasi-absentă ca o voce credibilă.
Apropo de studiile de la care am plecat, 60% dintre cei intervievaţi au fost de acord cu faptul că bursa contribuie la apropierea dintre cele două maluri ale Prutului, deci nici vorbă despre poveştile că bursa reprezintă o pierdere de vreme, în condiţiile în care numai 30% dintre studenţi nu se simt identitari, atraşi de spaţiul românesc. Eu zic că este un rezultat destul de bun, mai ales în condiţiile în care corelăm discuţiile pe care le-am avut la rectorate, şi am vorbit la toate universităţile mari din ţară. Fără excepţie, rectorii de acolo ne-au mărturisit că studenţii basarabeni, acolo unde există, sunt între primii 10 în facultăţile respective.
Există şi un pericol aici, al manipulării conştiinţelor acestor tineri, prin ceea ce înseamnă o parte a instituţiilor noastre de învăţământ în condiţiile în care ele sunt penetrate de nişte indivizi care fac parte dintr-o aşa-zisă societate civilă de structură globalistă…
Învăţământul românesc a abandonat misiunea românească. Şi asta chiar înainte de a ni se aproba nenorocirea asta numită Bologna, care fracturează sistemul de învăţământ exact când studentul se maturizează emoţional. Această problemă ar trebui discutată răspicat şi pusă pe tapet, pentru că noi o să avem mult de tras de pe urma acestui proces care birocratizează, transformă într-un business învăţământul, inclusiv pe cel de la stat. Din cauză că din punct de vedere politic s-a abandonat ideea de misiune a spaţiului românesc pe care ar trebui să o aibă învăţământul, atunci învăţământul funcţionează inerţial şi la modă este ideologia integrării în Uniunea Europeană. Ideea este că aceşti tineri din Basarabia nu prea au ce învăţa din punct de vedere identitar.
Ei vin aici şi îmbracă o cămaşă ideologică mai degrabă, care nu prea le foloseşte nici din punctul de vedere al competenţelor, cu excepţia universităţilor cu profil tehnic, de medicină, de biologie, eventual şi de arhitectură, unde musai trebuie să înveţi ceva, că altfel nu se “învârte şurubul, cade casa, nu înţelege animalul…”. La ştiinţele sociale este o mare problemă, pentru că ei învaţă o ideologie integraţionistă, în care nici vârfurile europene nu mai cred, nici şcolile germane, nici cele franceze – ştiţi foarte bine că discuţia despre multiculturalism este falimentară în Europa Occidentală, mai ales de când cu criza în care 40% dintre tineri în general în Europa sunt şomeri. Deci iată că ideologia aceasta pur şi simplu, în sine, nu are nici măcar valoare economică. Iar ei vin în facultăţile de la noi şi sunt oarecum îmbrăcaţi în această haină care nu le furnizează prea multe competenţe.
Nu există riscul să le şi spălăm creierele cu această ocazie?
Ba chiar asta se întâmplă. Am avut lideri de organizaţii pe care i-am întrebat: “Uite ce frumoasă e localitatea unde sunteţi, aţi mers să vedeţi ce se întâmplă în jur? Că aveţi cetăţi, aveţi muzee, aveţi ţărani, gospodării…”. Şi mi-au zis că nu. Pe de altă parte – ca să zic aşa -, au şi un limbaj foarte cosmopolit, asta prind foarte repede.
Ce ar fi de făcut? Care ar fi paşii de urmat la această oră, pe această temă, de către “politichia” românească?
Ar trebui iniţiată sau revitalizată structura tutoriatului. Ei practic, săracii, nu ştiu unde e gara, care e troleibuzul care îi duce la cămin şi care e administratorul pe care trebui să îl caute, şi când, pentru a-şi lua cheile, dacă tot primesc bursa. Ei se ajută între ei printr-un program “Adoptă un boboc! “, dar structurile instituţionale sunt cvasiinexistente, cu excepţia cazului în care decanii sau rectorii sunt de bun-simţ şi doritori să ajute şi dau telefoane “pe picior” ca să rezolve problema. Nu mai vorbim de tururi ale spaţiului românesc, ale marilor cuceriri culturale, care ar reprezenta un alt pas spre integrare. Apoi legătura cu structurile de plasare de forţă de muncă, bursa nu le ajunge pentru a trăi, nivelul de trai în Basarabia este cum este şi-atunci sunt nevoiţi să se angajeze, dar pentru că sunt – paradoxal – consideraţi studenţi străini de către statul român, nu se bucură de niciun privilegiu birocratic legat de angajare. Şi-atunci toate se sparg în capul angajatorului, care fie îi angajează “la negru” cu salariu de mizerie, fie durează foarte mult cu actele trimise şi aprobate la Bucureşti. …. E nevoie de o piaţă regională a muncii – de ce nu, în comun cu Basarabia? -, de o integrare a Poştei, a CFR – ecartamentele -, a curentului electric… Trebuie făcut ceva! Noi dăm doar burse. Tot e bine, ce să zic?
La noi trebuie recuperată ideea de misiune către spaţiul românesc. Nu este clar ce ne dorim acum, îi pregătim pentru economia de piaţă, pentru integrare, numai pentru România nu avem aplecare.
Avem cu cine pleca la “luptă”?
Da, atâta timp, iată, cât purtăm această discuţie şi dacă va exista voinţa politică să fie lăsaţi “meseriaşii” în pace să-şi facă treaba şi se va renunţa la linguşitori, atunci vom avea un început!
autor: Marcel Bărbătei
sursa: cotidianul.ro
Adauga comentariu