Declarațiile lui Traian Băsescu reprezintă, pe zi ce trece, un pericol tot mai mare pentru sănătatea psihică și chiar fizică a națiunii. Nu doar că acest om minte iresponsabil, cu o seninătate capabilă să schimbe legile morale din capetele celor mai creduli dintre ascultători, dar lichelismul lui poate scoate din minți, la propriu, pe cineva educat în respectul adevărului și bunului simț.
Este ca și cum diriginta le vorbește puberelor din clasa ei despre misterul și semnificația primului sărut iar ușa clasei este spartă de curva satului, care sare să o păruiască pe dirigintă pe motiv că îndeamnă fetele la prostituție.
Opriți curva satului, opriţi-l pe acest fanfaron cu guler alb şi limba crestată să mintă, să mistifice, să răstălmăcească peste puterea de suportare a oamenilor normali.
Spune, în ultimul interviu acordat lui Silviu Mânăstire:
„Victor Ponta, mental, s-a întors la vremea Anei Pauker: adversarii îi distruge cu instituțiile statului”.
Cât de nesimțit, cât de derbedeu trebuie să fii să acuzi pe cineva, ca lupul moralist, de exact păcatele tale majore? El, Traian Băsescu, care nu doar că a folosit instituțiile statului ca să-și distrugă adversarii politici (vezi Adrian Năstase, vezi Dan Voiculescu, vezi mulți, mulți alții) dar le-a și mutilat cu personaje oribile la conducere care să-l asculte orbește, să facă răul și mai profund, tocmai el să lanseze un astfel de reproș? Ce caracter putrefact!
Îl întreabă reporterul: „Stiți că expertul contabil din dosarul Flota, doamna Caracaș, cea care a constatat prejudiciu zero, a fost înainte contabilă la firma Elenei Udrea și a lui Dorin Cocoș?”
Iar Traian Băsescu răspunde, luînd moaca aia de buldog descumpănit și apelând la o voce ezitantă, fals inocentă, de lup în blană de miel, ca atunci când a fost întrebat prima oară dacă a lovit copilul peste față: „ N-o cunosc pe doamna asta. N-am auzit de ea. De unde e, din București sau din Constanța? Știu doar de expertul naval, un comandant, Serescu se numea, cu doamna Caracaș n-am avut nicio legătura…”. El, care îi știe pe de rost pe toți actorii, răi și buni, din dosarele sale (ca dovadă că a pomenit numele lui Serescu fără să fi fost întrebat despre acesta), tocmai de doamna Caracaș, introdusă la expertiză după ce a fost bine aleasă, să nu existe emoții, contabila principalilor săi complici la jefuirea banului public, tocmai de ea să nu fi auzit? Ca-n replica despre Blejnar: “Pe Blejnar nu îl cunosc, nu îl cunosc. Înţeleg că a fost numit, e tehnician, nu a fost în partid, habar nu am de unde vine” (declarație la TVR, în martie 2011). Când, în realitate conversa cu Blejnar așa: „Salut Sorine! Mă, vorbeşte cu ministrul Justiţiei. Găsiţi o soluţie să…”.
Mitoman după dicționar. Adică nu un mincinos de conjunctură ci unul suferind cu capul, patologic, setat organic să altereze adevărul, să încerce să prostească lumea în față.
Mai este o dată jucat la ofsaid: „Ati declarat că progresele în justiție s-au datorat curajului oamenilor numiti in functii…”. O-ntoarce ca la giratoriu: „Eu le-am cerut o justiție dreaptă, fără excese. […] Dar a pornit un festival care n-are nimic comun cu democrația. „Cu justiția are?” Cu atat mai putin. Trebuie respectat un lucru extrem de important: dreptul omului la libertate, la decență, la tratament corect, la apărare. […] O justiție puternică e justiția capabilă să probeze vina, e treaba procurorilor, justiția capabilă să condamne vinovații prin judecători, dar în același timp justiția capabilă să respecte drepturile omului”.
Din nou, nu atât ce spune îndignează ci faptul că tocmai el spune asta și nonșalanța cu care o face. Se contrazice cu violență, la mai puțin de un an distanță, dar tot cu violență neagă că s-ar contrazice. E prins în văzul unei intregi țări cu mâța în sac dar el se agită, se contorsionează ca râma în acul pescarului, se dă peste cap și chiar se rupe de partea vulnerată a trupului lui de politician vânos până mai ieri, flasc acum, la amurg, ca să își salveze pentru încă o zi, pentru încă o apariție publică, pentru încă o probă de lașitate agresivă, ciotul de netrebnicie.
Omul ăsta este ca un virus informatic: degeaba te ferești de el, degeaba îi închizi in nas toate ușile și ferestrele, degeaba este proscris de toate mediile neviciate, el insistă să tabere peste tine. Atâta vreme cât este lăsat în libertate, distruge. Asta a fost (și incă este) menirea lui: să se infiltreze prin orice mijloace în fibra acestui popor și să producă daune bunului mers al lumii normale. Să enerveze, să exaspereze, să provoace resemnare și abandon.
Țara a ajuns în pragul infarctului colectiv din cauza tupeului incomensurabil al acestui produs securistic de cea mai toxică emanație. Dacă procurorii noștri atât de controversați în ultima vreme vor să fie cu adevărat patrioți, să-și servească cu drept la recunoștință țara și poporul, atunci trebuie să acționeze de urgență în sensul punerii ferme sub acuzare, pentru sutele de netrebnicii deja cunoscute, a lui Traian Băsescu.
„Traian Băsescu inculpat, Traian Băsescu condamnat, Traian Băsescu la pușcărie”, ar trebui să devină imperativele naționale ale tuturor instituțiilor statului responsabile de protecția sănătății psihice și fizice a românilor.
Dragi procurori, dragi judecători, dragi sereiști și degeipeiști, dragi jurnaliști, dragi politicieni, dragi români cu un atom de influență la nivelul societății românești încă sănătoase, dragi americani, dragi europeni (nici nu mai știu la cine să apelez, dragă domnule Putin, dragă Elena Udrea, dragi denunțători, dragă whisky, dragă nicotină), vă rog, în parte și la grămadă, faceți ceva și scăpați-ne de acest mincinos care apropie de infarct, cu fiecare apariție publică, tot mai mulți români ce cred încă în adevăr și dreptate.
Dragi procurori, fiți patrioți. Acum aveți un caz istoric, nu-i dați cu piciorul. Mulți zic că ați pierdut startul. Eu încă cred în șansa voastră. Activați marea deratizare. Oferiți-ne Breaking News-ul mult așteptat.
Sursa: Contele de Saint Germain
..dati un leu sa scapati de derbedeu..!?
Pentru autorul articolului:nu sunt fan Basist dar,esti un bou!