Politică

Prinţul Charles, la gîtul lui Putin, Rogozin, la Bucureşti…

ponta-pentru-times-romanii-nu-vor-invada-marea-britanie-printul-charles-a-cumparat-o-casa-aici-deci-195142Mizînd pe marasmul în care este ţinut poporul, pe iluzia votului democratic şi cu gîndul la fotoliul confortabil de la Bruxelles, retribuit cu mii de euro, treisprezece partide, două alianţe şi opt independenţi, în total, 500 de candidaţi din lumea politicienilor zgomotoşi s-au agitat cu asupra de măsură pe străzi, pe „feisbuc”, pe unde nici nu vă vine să credeţi, pentru cele 32 de mandate. Ieşind la vot aţi legitimat noii figuranţi pentru Ţară. Prea puţin probabil ca vreunul dintre ei să urnească România din loc sau să pună umărul la schimbarea sistemului virusat. Din păcate, singura armă a românului împotriva clasei politice rămîne votul, ineficient şi acesta, contrafăcut şi falsificat. Citîndu-l pe Tudor Muşatescu din piesa de teatru „Titanic Vals”, „votează fiecare cu cine vrea şi din urnă iese cine trebuie!” Ne merităm clasa politică şi corupţia din toate ungherele ei.

După un schimb de replici usturătoare cu Preşedintele României, într-un mesaj recent postat pe contul său de feisbuc, Dmitri Rogozin devine tot mai vesel şi se autoinvită la Bucureşti, la 31 august: „Le propun domnilor (Traian) Băsescu şi (Victor) Ponta să sărbătorim împreună, la 31 august, la Bucureşti, 70 de ani de la eliberarea acestui oraş de fasciştii români”. Declaraţie ilegal de neinspirată! Ori nu are consilieri inteligenţi pe probleme de istorie ori îi ignoră. Dacă tot vine la Bucureşti, cred că va aduce Tezaurul românesc şi ceea ce au furat în plus Sovromurile ruseşti. Poate a vrut să spună că va merge în Polonia să comemoreze masacrul de la Katyn. Sau pe cele de la Fîntîna Albă, Lunca, Bălţi, Siberia. Să nu ştie Rogozin că nazismul german şi fascismul italian sînt două mîncăruri de peşte diferite? Că Germania lui Hitler a însemnat Nazism, iar Italia lui Mussolini, fascism? O vrea el să sărbătorească eliberarea de fascism, dar a greşit ţara. Dorind să se îndrepte spre Roma, a nimerit România. Să sperăm că autorităţile de la Bucureşti vor gîndi de zece ori înainte de a face alte declaraţii trăsnite. Misiune grea pentru premierul nostru, dacă, pe nepusă masă, Rogozin soseşte la Bucureşti cu Tupolev-ul. Precis va înlocui steagul U.E. din clădirea Guvernului cu steagul roşu. Aşa a procedat la vizita premierului chinez, de anul trecut. A înlocuit steagul U.E. cu cel al Chinei. Mai aveţi puţintică răbdare, domnule Dmitri, vă chemăm noi la parastasul capitalismului şi vom cînta împreuna „veşnica pomenire”.

În Regatul Unit al Marii Britanii, doi musculoşi celebri se dau în stambă. Presa britanică şi extremistul Nigel Farage dau cu românii de pămînt, asmuţind Europa pe noi. La gîtul lui Putin sare Prinţul Charles, încălcînd neutralitatea monarhiei, comparîndu-l pe Vladimir Putin cu Hitler. Rusia s-a înfuriat şi a cerut o întîlnire faţă în faţă între oficiali ruşi şi britanici la sediul ministerului de Externe de la Londra. Lui Charles ar trebui să i se amintească modul în care s-a construit imperiul britanic şi se va potoli pe loc. Lui Nigel Farage să i se prezinte statisticile Scotland Yard, unde nu românii sînt campionii, ci zecile de mii de britanici. Prinţul Charles s-a descalificat mai demult în privinţa judecăţilor morale. Nu era cazul să compare faptele lui Putin cu cele ale lui Hitler. Putin are o bilă albă de la mine pentru patriotism şi normalizarea situaţiei civice în Rusia, prin legea care pedepseşte aspru propaganda deviaţilor-sexual. Pentru celelalte mişcări neortodoxe îl va judeca istoria. Nu mă las orbită de reclama pe care o face prinţul Charles Transilvaniei. Ne putem da seama ce se ascunde în intenţiile sale şi în entuziasmul prin care achiziţionează case, văi, păduri şi sate în Ardeal. I-a scăpat porumbelul din gură lui Charles sau a fost sfătuit să facă afirmaţia cu pricina? Niciunul nu-i mai breaz. Hoţii strigă, hoţii. Cererea ruşilor de a se întîlni faţă în faţă cu oficialii englezi este îndreptăţită.

Fostul preşedinte francez, Nicolas Sarkozy face apel pentru desfiinţarea spaţiului Schengen. Într-un editorial semnat în publicaţia „Le Point” susţine că „politica migraţională a UE este un eşec, iar egalitatea statelor membre în drepturi şi obligaţii ar fi doar un mit fără legătură cu realitatea.” „Sarkozy pledează pentru înlocuirea Schengen-lui cu un nou model, la care ţările din afara spaţiului de liberă circulaţie să adere doar dacă adoptă aceeaşi politică de imigraţie.”

Mîine-poimîine, un alt lider european, lăsat la vatră, va cere, ca măsură complementară şi logică, desfiinţarea mafiei U.E. Nimic rău, dar să-şi ia înapoi reţelele de crimă economică, exploatatorii, corupţii, bancherii, băncile, gangsterii, deviaţii-sexual, farmaciile, supermarcheturile, afacerile murdare ale corporaţiilor americane şi să redea suveranitatea României, pentru că, iată drama: S.U.A. nu se pot odihni din cauza războiului care ne pîndeşte, fireşte, aţîţat subtil tot de americani. Dintr-o dată au devenit grijulii cu noi, semn că în România încă nu s-a furat tot, iar în acest sens continuă cooperarea cu ei, bazată, în special, pe afaceri gen Bechtel şi Chevron! Vrăjită parcă, toată presa cea vestită a întregului apus a stat ochii după avioanele care brăzdau cerul, aşteptîndu-l pe Joseph Robinette Biden, Jr. (la americani Jr. şi Sr. sînt nişte mofturi). Cînd acesta a descălecat de pe calul înaripat la Baza Aeriană Otopeni, deşi am tot crezut că va veni călare pe o dronă, şi-a aruncat vestonul în faţa camerelor de luat vedere şi a deschis robinetul discursului de udat castraveţii grădinarilor noştri. Lupul costumat în blană de oaie s-a folosit de cuvîntul „sfinţenie” pe pămînt românesc creştin, pentru a primi în schimb asigurarea că autorităţilor de la Bucureşti merg cu barca lor în arzătoarea chestiune a Ucrainei şi în cea a gazelor de şist. Deci, tot robinetul lui Biden a avut de cîştigat.

Podidit de emoţii, Ministrul Apărării noastre a demonstrat cu hîrtiile în faţă cît de simplu se vorbeşte limba chineză. Regret că a trebui să treacă printr-o grea încercare intelectuală, adică să citească o pagină cu litere mari în limba maternă. Ştiind că nu stă prea bine la capitolul talent oratoric, nu şi-a repetat cu o seară înainte lecţia la citire. Mai puteţi rezista, dragi români, privind pasivi la găştile de la Putere, ce duc la îndeplinire planurile diabolice ale mondialiştilor iubitori de arginţi? Păi, Joseph Robinette Biden vine să ne vorbească despre libertate, despre sfinţenie şi drepturile omului, după ce S.U.A. ne-au ademenit soldaţii în războaiele lor, iar acum au primit acces la resursele noastre? Care libertate, ce drepturi? Dreptul de a trăi în sclavie, dreptul de a munci pe cîteva parale pentru ca mondialiştii să-şi întreţină huzurul? De cînd cu Ucraina, în România e o fojgăială continuă de oficialităţi americane: Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, vicepreşedintele american Joseph Robinette Biden, iar la începutul lui iunie s-a anunţat Chuck Hagel, şeful Pentagonului. Poate de aceea Traian Băsescu a fost scuipat la Constanţa, iar Premierul Victor Ponta, huidut în gara de Nord.

Autor: Maria Diana Popescu

Sursa: Ziarul Natiunea

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Deocamdata,Rusia nu ne agaseaza cu afaceri de tip Chevrom,Bechtel ci SUA si UE au afaceri negre in Tara.
    Nu,nu votul este singura arma…Dar, alte mtode de a scapa de oligarhii Romaniei,nu avem curajul sa le aplicam!!!!Bine ca au ei curajul…