Politică

Primul precedent s-a creat! O tara din UE ingheata cursul francului elvetian

Cr6-565x423Parlamentul unei tari din UE a aprobat vineri un amendament al guvernului care prevede îngheţarea cursului francului pentru a le proteja pe cele circa 60.000 de persoane din această ţară cu credite în moneda elveţiană, relatează AFP. Astfel se creeaza un precedent in UE.

După aprecierea monedei elveţiene din ultima săptămână, guvernul croat a propus un amendament la legea privind creditele de consum care fixează, pentru o perioadă de un an, cursul francului elveţian la 6,39 kuna (0,83 de euro).

În virtutea acestui amendament, costul acestei măsuri, care potrivit Băncii naţionale a Croaţiei se ridică la 52 de milioane de euro, va fi acoperit de bănci. Băncile străine controlează circa 90% din sectorul bancar croat.

Asociaţia Băncilor din Croaţia (HUB) şi-a exprimat suprinderea faţă de o decizie a guvernului care ‘aruncă povara asupra unei singure părţi’.

Joi, premierul Zoran Milanovic a indicat că guvernul său examinează ‘posibilitatea de a converti aceste credite în kuna’, moneda naţională croată.

Banca naţională a Croaţiei a anunţat însă că o astfel de conversie în kuna a creditelor în franci elveţieni ar reduce cu 30% rezervele în devize ale ţării.

Guvernul social-democrat al lui Zoran Milanovic întâmpină dificultăţi în a scoate Croaţia din criza economică în care a intrat de şase ani.

Joia trecută, Banca Naţională a Elveţiei (BNS) a luat pieţele prin surprindere renunţând la rata de schimb minimă, de 1,20 franci la un euro, pe care a impus-o în septembrie 2011 pentru a lupta împotriva supraevaluării francului elveţian.

Imediat după această decizie, moneda croată s-a depreciat cu circa 17% faţă de francul elveţian. O asociaţie locală care îi reprezintă pe cei care au contractat credite în franci elveţieni, Franak, a avertizat în privinţa unei ‘catastrofe’ a debitorilor.

În Croaţia, creditele în franci elveţieni se cifrează la 23,7 miliarde de kuna (3 miliarde de euro), potrivit Băncii Naţionale. Este vorba în principal de credite imobiliare şi această apreciere a francului elveţian ameninţa să afecteze între 200.000 şi 300.000 de persoane în această ţară de 4,2 milioane de locuitori.

Autor: A. Dumitrescu

Sursa: Stiri pe surse

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu