C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Primavara araba si toamna europeana

Revoltele arabe din 2010-2011 au fost comparate cu trei momente emblematice ale istoriei Europei moderne: 1848, 1968 si 1989.

Problema cu analizele comparative este ca sunt tentante dar, deseori, gresite. Dinamica lumii arabe de astazi nu prezinta, simultan, caracteristici care sa justifice echivalente teoretice cu vreunul dintre cele trei repere ale istoriei europene.

Evenimentele similare nu sunt, in mod necesar, si echivalente in logica istoriei, iar desincronizarea revoltelor arabe de cele europene reprezinta, mai mult pentru europeni decat pentru arabi, o vulnerabilitate in plus, intr-o perioada oricum dificila.

Revolutiile europene din 1848 au vizat monarhii conservatoare, unele deja influentate de ideile liberale si democratice, dar evident aflate in continuitate politica si institutionala cu regimurile traditionale ale Europei pre-moderne.

In 2011, dimpotriva, in lumea araba tarile relativ stabile sunt exact cele care au reusit sa-si pastreze regimuri politice traditionale, evident in sensul traditiei coranice a civilizatiei careia ii apartin (Marocul, Arabia Saudita, Emiratele Arabe Unite, Qatarul, Iordania).

In schimb, convulsii grave de sistem afecteaza asa-zisele “republici” arabe ale caror origini politice se datoreaza foarte mult “importului doctrinar” de nationalism si socialism din Europa, in anii 1950, 1960 si 1970.

Revolutiile europene din 1848 s-au facut, in esenta, impotriva traditiei reale a Europei, care, la acea vreme, avea deja 1.500 de ani. Revoltele arabe din 2011 se fac insa preponderent impotriva unei false traditii “republicane”, importate din Europa cu aproximativ 50-60 de ani in urma.

Evenimentele din 1968 ofera, intr-adevar, tentatii aproape irezitibile pentru comparatii cu revoltele arabe din 2011. Atunci, ca si acum, tinerii educati apartinand clasei de mijloc urbane au fost “varful de lance” al protestelor anti-sistem si portavocea revendicarilor radicale.

Similitudinile grupurilor sociale si formelor concrete de manifestare au sedus analisti si comentatori, dar si o parte a audientei occidentale, nostalgica dupa “faptele de vitejie” din 1968.

Dincolo de acestea, exista insa o diferenta uriasa: tinerii arabi de astazi, in cele mai multe dintre cazuri, s-au revoltat impotriva unor regimuri despotice, opresive, nelegitimate electoral si refractare la reforme.

Revolta tinerilor arabi de astazi este incolora politic si actioneaza, in majoritatea cazurilor, impotriva unor regimuri dictatoriale, ilegitime si brutale, deci cu asumarea unor riscuri considerabile sau chiar majore.

Revolta tinerilor occidentali din 1968 a fost puternic “colorata” politic (in rosu) si a actionat, in toate cazurile, impotriva unor regimuri democratice, legitimate la urne, si cu asumarea unor riscuri minime sau chiar nule.

Dintre toate, comparatia cu momentul european 1989 este cea mai dificil de sustinut. Revoltele din 2011 nu s-au datorat unei “Uniuni Sovietice arabe”, nu a existat o putere regionala cu comportament hegemonic si imperialist care sa fi determinat actuala explozie. Concentrarea tineretului arab exclusiv asupra problemelor interne din tarile respective este evidenta.

Pentru observatorul european, obisnuit in ultimele trei decenii doar cu mari manifestatii de condamnare a politicilor occidentale in lumea araba sau islamica, aceasta noua tendinta ar trebui sa dea de gandit.

Atunci cand “strada araba” nu arde drapele americane si israeliene, dar cere vehement libertate si democratie, Europa ar trebui sa-si traga propriile concluzii, cu siguranta nu foarte confortabile.

Prima posibila intre acestea – evaluarea revoltelor arabe actuale in termeni ciclici-sezonieri este cel putin riscanta. Pentru ca “primavara araba” a fost precedata de o “iarna” care – spre deosebire de desincronizarea celor doua lumi din 1848, 1968 si 1989 – a fost foarte bine sincronizata ideologic cu batranul continent.

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss