Înţeleg că în ziua de 2 noiembrie 2014, în România începe un nou tur de Monopoly. Din cinism, singura lor sursă de amuzament, jucătorii îi mai spun şi „alegeri prezidenţiale”. Cu excepţia lui Tăriceanu, care va folosi ca pion o maşinuţă, ceilalţi candidaţi vor juca cu figurinele cu care ne-au obişnuit, şi anume personaje în ţinute diverse, dar neapărat „români”. Vom revedea pe tabla de joc „românul” în blugi, „românul” cu bască, „românul” la costum şi „românul” în port popular. Fapt pentru care ar trebui să fim recunoscători: unde altundeva mai putem întâlni români?
Apropiatele „alegeri prezidenţiale” ne mai dau un motiv de bucurie: în definitiv, o nouă rundă de Monopoly înseamnă că în România au mai rămas lucruri de jefuit, oameni de minţit, de ucis. Sunt semne însă că aceste lucruri şi aceşti oameni s-au împuţinat. Semnalul de alarmă l-a dat pe la începutul acestui an Moise Guran, proprietarul unei antreprize de analize economice atât la cheie cât şi la roşu, după cum vrea clientul, care deplângea valoarea mică a impozitelor pe locuinţe din România. Cam tot de atunci am observat apariţia repetată în presă a unor statistici şi comentarii referitoare la numărul prea mare de proprietari din România în comparaţie cu numărul mai mic din ţările europene „civilizate”. Noua viziune politică asupra proprietăţii este judicios surprinsă de Alexandru Racu:
„In fine, iata ca acum aflam de la Traian Basescu ca dorinta de a avea o casa, sau instinctul de mic proprietar, cum s-ar spune, este un reflex “comunist” care inhiba flexibilitatea fortei de munca pe care o presupune o economie capitalista http://activenews.ro/basescu-le-spune-tinerilor-ca-ideea-de-avea-o-casa-este-una-comunista-uitati-va-la-filmele-americane_1860382.html. Asadar, anticomunist este doar instinctul mosieresc, de mare proprietar, al lui Traian Basescu si al altor “campioni ai tranzitiei”. Pentru noi ceilalti, capitalismul nu inseamna mai multa proprietate ci mai putina proprietate si mai multa “flexibilitate” intru deservirea mosierilor si camatarilor locali si globali.” (http://alexandruracu.wordpress.com/2014/09/14/cu-karl-si-carl-la-final-de-mandat-prezidential-si-cu-baconsky-dezbracat/)
Poate că surpriza acestei runde o va constitui preluarea în fondul băncii a locuinţelor noastre. Libertatea are un preţ, o sublinia Mihail Neamţu justificând astfel plecarea românilor la lucru în străinătate; libertatea are un preţ, ne spune Băsescu când trimite trupele române să lupte în străinătate pentru obiectivele NATO; proprietatea are un preţ, ne spune puterea anticomunistă dând semnalul unei posibile mari exproprieri (am înţeles că Victor Ciorbea este pe punctul de a-şi pierde casa; omul ăsta nu a vrut să înţeleagă un joc atât de simplu ca Monopoly!)
Şi au dreptate. Tocmai pentru că nu vrem să plătim preţul, ne pierdem şi libertatea, şi proprietatea, şi sufletele. Nu vrem decât să rămânem nişte figurine într-o Românie transformată în tablă de joc.
Miza jocului nu e neapărat să câştigi, cât să rămâi în joc. Chiar dacă unii politicieni au ajuns în puşcărie, ei au rămas în joc; de altfel, închisoarea este o „etapă”, o „căsuţă” pe tabla de Monopoly. Este o „închisoare”. Însă preţul jocului este să ieşi din el, ori să rămâi în afara lui. Pentru că e un joc murdar sau, mai bine zis, pătat cu sângele părinţilor şi copiilor noştri, care strigă din pământul câştigat la zaruri de diverşi jucători. Un joc la care nu putem câştiga nimic, ci avem totul de pierdut: de la casă la pământ, la ţară, la suflet.
Sursa: Cumpana. O viziune ortodoxa
Adauga comentariu