Site icon gandeste.org

Președintele Tribunalului Timiș: Când ultimul magistrat din ţara asta va înţelege că magistratura înseamnă un strop de smerenie şi multă înţelegere, înţelepciune şi omenie, vom fi salvaţi.

”Justiţia nu înseamnă protocoale şi DNA. Justiţia nu este o poveste despre dosare, înscrisuri şi expertize; este o poveste cu şi despre oameni. Cu necazurile şi suferinţele lor. Cu păcatele lor. Şi, mai ales, cu speranţă. Magistratura nu înseamnă salarii şi pensii speciale, privilegii şi onoruri.



Este o vocaţie, nu un job de 8 ore. Dacă eşti Magistrat, pleci acasă cu problemele oamenilor din faţa ta, indiferent ce sfaturi vei primi de la cei care ne învaţă să fim zen. Pentru că schimbi destine. Hotărăşti cui rămâne o casă şi cine pleacă, după o muncă de o viaţă; cine creşte copilul, pe care celălalt părinte îl va vedea, poate, o dată pe lună”, a scris pe facebook Adriana Stoicescu, preşedintele Tribunalului Timiş.

Stoicescu spune că şi inculpaţii au poveşti de viaţă.

”Inculpaţii din faţa ta au poveştile lor de viaţă, pe care nu întotdeauna le înţelegi… Decizia ta de a–i trimite după gratii le schimbă, însă, viaţa pentru totdeauna. Nu ne vor salva străinii. Noi trebuie să o facem”, a mai scris Stoicescu.

Preşedintele Tribunalului Timiş mai spune că vom rămâne la periferia istoriei până în momentul în care şi ultimul magistrat va înţelege că în meseria aceasta este nevoie de smerenie, înţelepciune, înţelegere şi omenie.

”Când ultimul magistrat din ţara asta va înţelege că magistratura înseamnă un strop de smerenie şi multă înţelegere, înţelepciune şi omenie, vom fi salvaţi. Până atunci, rămânem la periferia istoriei, mâncând seminţe, cu petul de bere în mână. Vom continua să importăm iluzii şi să exportăm minciună”, a mai scris Stoicescu.

Sursa: Flux24

Exit mobile version