Asociaţia Naţională a Comicilor din Statele Unite ar trebui să acorde titlul de membru, măcar onorific, persoanelor şi instituţiilor implicate în “drama” care se desfăşoară la Washington.
Este vorba, bineînţeles, de “închiderea” guvernului federal, ca urmare a divergenţelor majore iscate de aprobarea bugetului şi majorarea pragului datoriei publice.
O astfel de punere în scenă nu era completă fără implicarea personajelor principale ale crizei din ultimii cinci ani: băncile de pe Wall Street.
La exact cinci ani după iniţierea programului TARP (Troubled Asset Relief Program), care a avut ca scop evitarea unui faliment iminent al celor mai mari bănci americane, reprezentanţii aceloraşi bănci s-au întâlnit cu preşedintele Obama pentru a-i explica ce trebuie făcut.
Directorii executivi de la Goldman Sachs, JP Morgan, Deutsche Bank, Bank of America şi alţii au mers la Casa Albă pentru a avertiza că “America nu trebuie să se joace cu ideea unui faliment suveran”, după cum scrie cotidianul german online Deutsche Wirtschafts Nachrichten, iar “guvernul trebuie să-şi plătească datoriile, deoarece altfel se va confrunta cu un dezastru economic global”.
Din păcate, America a trecut de mult de acel stadiu, la fel cum au trecut şi majoritatea ţărilor vestice. În lipsa unei majorări a pragului datoriei publice, care oricum poate fi dictată unilateral printr-o ordonanţă de urgenţă a preşedintelui Obama, guvernul de la Washington nu mai poate să se îndatoreze suplimentar pentru a plăti principalul şi dobânzile datoriilor trecute.
S-ar putea ca Jamie Dimon, directorul executiv al băncii JP Morgan, nici măcar să nu fi fost nevoit să refacă traseul New York – Washington, deoarece în ultima perioadă a fost foarte ocupat cu explicarea activităţii băncii în faţa reprezentanţilor justiţiei federale.
După cum scriu agenţiile de presă, Dimon s-a întâlnit cu Procurorul General al SUA săptămâna trecută, pentru a discuta “detaliile unui potenţial acord privind rezolvarea proceselor civile şi penale în care JPM se află pe banca acuzaţilor”. Suma vehiculată pentru amenda aplicată marii bănci americane este de 11 miliarde de dolari, iar plata acesteia va conduce la închiderea oricăror acţiuni îndreptate contra JPM, în condiţiile în care vinovăţia nu va fi admisă, dar nici negată.
Nu ştiu cum vi se pare dumneavoastră, dar pentru mine relaţia dintre marile bănci de pe Wall Street şi “justiţia” americană este demnă de marele premiu la orice festival de comedie, mai ales că Jamie Dimon a declarat, pentru un jurnalist de la Financial Times, că “întâlnirea cu Obama nu a fost jenantă sau improprie”.
O atitudine ironică în relatarea întâlnirii dintre bancheri şi Obama este adoptată şi de Jeff Macke într-un articol publicat de Yahoo!Finance. Acesta se întreabă dacă “preşedintele chiar doreşte sfatul bancherilor pentru rezolvarea crizei financiare” şi aminteşte că “dreptul indivizilor, care scriu cecuri de 10 cifre pentru eludarea acuzaţiilor penale, de a se plimba liberi prin Casa Albă este o dezbatere morală ce va trebui să mai aştepte”.
Directorul executiv al Bank of America a declarat că scopul întâlnirii a fost transmiterea unui mesaj către populaţie, care “trebuie să înţeleagă seriozitatea situaţiei”, după cum scrie Bloomberg.
Lloyd Blankfein, şeful Goldman Sachs, a plusat în faţa presei: “Redresarea economică este pusă sub semnul întrebării dacă nu este majorată limita datoriei publice”, iar “ameninţarea cu intrarea în incapacitate de plată a Statelor Unite nu ar trebui folosită ca o măciucă.”
Dovedindu-se capabil de o remarcabilă amnezie selectivă, Blankfein uită că o măciucă mult mai mare a fost folosită de către Hank Paulson, CEO la Goldman Sachs înainte să preia conducerea Trezoreriei SUA, pentru a “convinge” Congresul să aprobe programul TARP. Anumiţi membri ai Congresului au avut atunci întâlniri de taină cu Bernanke şi Paulson, iar cei doi au folosit spectrul “armaghedonului economic”, după cum a declarat congresmanul democrat Paul Kanjorski la o emisiune a postului public de televiziune C-SPAN. Se pare că atunci populaţia nu trebuia să înţeleagă “seriozitatea situaţiei”.
Dar cum se poate rezolva, în viziunea băncilor, problema din prezent? Prin ridicarea limitei de îndatorare, astfel încât băncile de pe Wall Street să poată acorda împrumuturi în continuare guvernului federal cu 3% – 4%, în condiţiile în care refinanţările de la Federal Reserve au costuri apropiate de zero.
După întâlnirea cu bancherii de pe Wall Street, preşedintele Obama i-a chemat la Casa Albă şi pe liderii din Congres, dar negocierile s-au încheiat, din nou, fără rezultat.
Cât va mai rămâne “închis” guvernul federal? Probabil câteva zile, în condiţiile în care Bloomberg scria ieri despre “republicanii frustraţi care îl presează pe John Boehner (n.a. preşedintele Camerei Reprezentanţilor) să încheie confruntarea cu Casa Albă”. Oare frustrarea vine în urma telefoanele primite de la “donatorii” de pe Wall Street?
Motivul urgenţei nu îl reprezintă, însă, doar pagubele zilnice de sute de milioane estimate în presa de peste Ocean, ci include ceva mult mai grav: americanii şi-ar putea da seama că lucrurile încep să meargă mai bine fără lumina călăuzitoare de la Washington şi că o mare parte din “serviciile” oferite sunt inutile.
“Poporul american este înşelat să creadă că trebuie menţinute cheltuielile pentru totdeauna”, a declarat Ron Paul într-un interviu telefonic acordat postului de televiziune CNBC. Fostul membru al Camerei Reprezentanţilor a menţionat că filozofia guvernamentală construită pe “keynesism, militarism şi intervenţionism” este de vină pentru situaţia actuală. “Toate sunt de vină pentru falimentul ţării şi nimeni nu vrea să admită această stare de lucruri”, a mai precizat Ron Paul.
Deşi vocea lui Paul se face auzită cu putere, chiar şi după ieşirea acestuia din politică, este puţin probabil ca ecourile sale să ajungă şi la Washington.
Ce va urma? Comedia politică şi financiară va continua, dar nu şi pentru “figuranţi”. Lor li s-a rezervat rolul principal într-o dramă pentru care nu se vor acorda Oscaruri, ci doar fărâmituri, sub forma unor “programe sociale” care vor deveni tot mai costisitoare sub avalanşa banilor tipăriţi.
Dar asta nu contează, dacă s-a dat curs “rugăminţilor” venite de pe Wall Street. Iar figuranţilor nu le rămâne decât să repete pentru “Corul sclavilor”. Poate că, odată, vor găsi şi o scenă pentru spectacol.
Autor: Calin Rechea
Sursa: Bursa
Adauga comentariu