Politică

Presa din Germania îl critică pe șeful statului: ”Klaus Iohannis, eroul care a eşuat, dar care totuşi va învinge”

Preşedintele Klaus Iohannis are şanse mari să obţină un nou mandat, deşi până acum nu a onorat niciuna dintre promisiunile electorale, comentează revista germană Der Spiegel în contextul scrutinului prezidenţial din România.



“La un moment dat, era eroul ţării sale: Klaus Iohannis, preşedintele de etnie germană al României, a obţinut primul mandat, în urmă cu cinci ani, în urma unui vot spectaculos de protest. Mulţi alegători sperau că el va îmbunătăţi situaţia din România în materie de stat de drept, în favoareea cetăţenilor şi prin reducerea corupţiei”, scrie editorialistul Keno Verseck într-un articol publicat în Der Spiegel sub titlul “Preşedintele României, Klaus Iohannis, înaintea alegerilor: Eroul care a eşuat, dar care totuşi va învinge”.

“Acum, la finalul primului mandat, mulţi dintre susţinătorii săi sunt dezamăgiţi. Iohannis nu a îndeplinit până acum niciuna dintre promisiunile electorale. Totuşi, în lipsa alternativelor, politicianul în vârstă de 60 de ani probabil va fi reales preşedinte”, continuă editorialistul Der Spiegel, notând că acum Iohannis nu a avut o campanie electorală în adevăratul sens, existând o stare de nemulţumire din cauza faptului că preşedintele a refuzat să participe la dezbateri cualţi candidaţi.

Editorialistul aminteşte că în campania premergătoare primului mandat, Klaus Iohannis a avut sloganul “România lucrului bine făcut”, promiţând o guvernare sustenabilă, îmbunătăţirea culturii politice şi sfârşitul corupţiei politice.

“A implementat multe dintre aceste idei când era primar al Sibiului. În calitatea de şef de stat într-un sistem prezidenţial, cu puteri limitate, ar fi avut nevoie de stabilitate politică şi de un guvern determinat să aplice planurile sale de reformă, dar aceste condiţii nu au existat în ultimii cinci ani”, explică editorialistul, subliniind însă că Iohannis a generat dezamăgire deoarece nu a utilizat posibilităţile de intervenţie în viaţa politică, prin blocarea iniţiativelor Guvernului, în materie de iniţiere a dezbaterilor politice, în dialogul cu instituţiile şi organizaţiile civice şi în politica externă.

Autor: Maria Stan

Sursa: Știri pe surse