Povestea unei Ţări condusă de un turist trist şi o nevastă zglobie

A fost odată ca niciodată, a fost odată, pe vremea când se potcoveau puricii cu 99 ocale de fier de săreau până în înaltul cerului… Păi da, lor le convenea să se potcovească cu atâta oţel că aveau combinate siderurgice, aveau forje, ce le păsa lor, dar acum lucrurile s-au schimbat. Puricii din ziua de astăzi nu se mai potcovesc cu 99 de ocale de oţel, dintr-un motiv simplu, nu mai avem oţel, gata, combinatele au fost desfiinţate, forjele la fel, aşa că puricii noştri umblă nepotcoviţi.

Să reluăm începutul poveştii: a fost odată ca niciodată, pe vremea când puricii nu se mai potcoveau cu potcoave din oţel şi nici nu mai săreau până în înaltul cerului, deveniseră sedentari, trăiau din ajutoare date de stat şi mai ales din pomana publică. Că la un moment dat un purice îi zice altuia : „cheamă-mă, mă şi pe mine la pomană la voi, că deh, cei de se îmbuibă acolo, vor avea şi sânge mai mult şi astfel mă voi sătura şi eu, că ăsta pe care îl tot sug eu, a ajuns un schelet”. „Nu te chem, mă”, zice celălalt purice. „Bine,mă, nu o muri şi Scheletul meu, de te voi chema şi eu”.

Cam aşa se trăia în Ţara al cărei conducător era un Prinţ fălos, nevoie mare, avea şi o zgripţuroaică de nevastă, asta nu-l scăpa o clipă din ochi. Prinţul nostru era aşa… înalt, şaten spre blond, masiv, îi plăcea să se privească-n oglindă, să se admire cât e de frumos, de deştept şi iubit de popor. Păi da, căci toată ziua cei din jurul lui, îl periau, îl adulau, îl pupau şi îl scuipau să nu-l deoache.

Acest Prinţ avea un mare beteşug, nu îi plăcea să vorbească, pentru el a vorbi era un efort prea mare, asta presupunea să gândească, apoi să deschidă gura, să pună coardele vocale în funcţie pentru a articula cuvintele, să fie atent, să nu încurce cuvintele, el nefiind din aceleaşi neam cu cei pe care îi conducea. Din această cauză nu vorbea, sau vorbea foarte puţin, lăsând comunicarea pe umerii consilierilor, că doar de accea luau bani, să vorbească.

După ce a ajuns el un fel de Vodă, dintr-un pârcălab de cetate, a descoperit că este suficient să ştie lumea că el conduce şi a şi trimis poporului un zapis pe Facebook, prin care anunţa norodul să doarmă liniştit în continuare, căci el se va plimba pentru El. Zis şi făcut, de când a devenit „Domnul” Ţării, prinţul nostru, împreună cu prinţesa lui, întîi au plecat în vacanţă, apoi au venit obosiţi de acolo şi au plecat în concediu, din concediu au plecat în vacanţă şi tot aşa.

Când mergi la Palat să întrebi de el, portarul te repede: „ ia caută-ţi de treabă, ce te interesează unde-i, e plecat la odihnă, păi la cât munceşte săracul, uite, abia ce-a venit din vacanţă petrecută-n Madeira, acu’ nu trebuia să se odihnească?”.

Trebuia, zic eu, bine ar face să nu mai vină, să stea pe acolo, că atunci când vine, numai prostii face.

Excelenţă, vezi bre ce faci cu consoarta, căci am înţeles că a umbrit toate piţipoancele, da ce zic eu, toate prinţesele, reginele, cocotele, ce mai, toate muierile. Lungeşte-i, bre, rochia, căci a băgat lumea-n boale cu ascuţimea genunchilor. Matale stai, bre, în vacanţă, ne mai trimiţi câte-o bezea pe Facebook, mai pui o poză cu Prima Doamnă, noi îţi dăm like-uri şi uite aşa toată lumea e fericită.

Am încălecat pe-o şa… pe dracu, de unde să iau şaua, nu am mai încălecat, iar asta nu este o poveste, este trista noastră viaţă în Ţara condusă de cine? De un turist trist, împreună cu o nevastă zglobie, iar amândoi sunt puşi pe căpătuială pe spinarea poporului.

Că şi Preşedintele nostru, d-l Johannis, a zis, e imoral să se mărească salariile altora, dar e moral să i se tripleze lui salariu. Bravos, adâncă cugetare, nu degeaba a ajuns Prezident.

Autor: Ionel Carstea

Sursa: Ionel Carstea Blog