Analize și opinii Extern Politică

Povestea uluitoare a comunistului italian devenit fondatorul Federalismului European

Altiero Spinelli, cel al cărui nume este dat principalei clădiri a Parlamentului European, are o poveste uluitor de interesantă, fascinantă.

Asemeni tuturor “părinţilor fondatori” ai Europei de azi, este un amestec de credinţă absolută într-un ideal şi viziune politică novatoare de mare amploare, depăşind cadrul naţional şi interesele şi comportamentele naţionaliste şi propunând o formulă care să garanteze pacea şi prosperitatea pentru un continent ce cunoscuse două războaie devastatoare. Poate valabilă şi azi, actuală în integralitatea sa sau cel puţin în câteva dintre dimensiunile sale esenţiale.

De foarte tânăr, Spinelli a devenit membru al Partidului Comunist Italian, opţiunea sa fiind determinată de nevoia de a începe să acţioneze direct împotriva lui Benito Mussolini şi a Paridului Naţional Fascist. Este arestat în 1927, petrece 10 ani în puşcărie şi alţi şase în regim de izolare. După începerea războiului, este trimis cu domiciliul forţat pe insula Ventotene, alături de alţi 800 de oponenţi politici ai regimului fascist.  Este profund şocat de ceea ce se petrecea în Uniunea Sovietică, de măsurile brutale de represiune ordonate de Stalin şi, în semn de protest, demisionează din Partidul Comunist dar, ramânând consecvent convingerilor sale de stânga, refuză toate ofertele de amnisţie. Împreună cu Ernesto Rossi, şi el prizonier politic, redactează un document de acum celebru, cunoscut sub numele de Manifestul de la Ventotene (titlul original fiind Per un’Europa libera e unita).

Având în vedere ca va veni momentul unor noi opere, tot atunci va fi şi momentul unor noi oameni: momentul  MIŞCĂRII PENTRU O EUROPĂ LIBERĂ ŞI UNITĂ. Altiero Spinelli – Manifestul de la Ventotene

Scris pe hârtie de ţigară şi ascuns într-o cutie cu fund dublu, textul este preluat de Ursula Hirschmann şi adus pe continent, unde devine unul dintre documentele ideologice-cheie puse în circulaţie de Rezistenţa italiană. Este programul, platforma şi declaraţia de intenţie a Mişcării Federaliste Europene cu ocazia primei reuniuni în clandestinitate din 27 şi 28 august 1943, la Milano…Ocazie cu care avea să se afirme că “dacă după cel de-al Doilea Război Mondial se va ajunge la stabilirea unei noi ordini în care fiecare stat îşi va păstra completa suveranitate, atunci vor rămâne bazele pentru un al Treilea Război Mondial chiar dacă a fost înfrântă încercarea nazistă de a instaura dominaţia rasei germane în Europa”…

Tot programul de azi pe care se dezvoltă  construcţia Europei Unite în dimensiunea sa federalistă îşi are originea în acest document pe care îl puteţi citi şi dumneavoastră în traducere românească.O lectură cred extrem de interesantă pe trei paliere.

Primul ţine de dimensiunea strict ideologică, a unui om de stânga care a depăşit cu mult cadrul politicilor existente ale timpului său, lucrând pe un model care l-a făcut să anticipeze cu aproape un secol toate argumentele noii stângi, cea de azi, modernă şi echilibrată.

Al doilea palier este al utilităţii modelului politic pe care-l propune, combinaţie de mesaj social cu nevoia de depăşire a tendinţelor izolaţioniste şi a naţionalismului exacerbat, premizele sigure ale oricărui conflict prezent şi viitor.

În al treilea rând, cu ochii cititorului de azi, cetăţean european, vă rog să vedeţi în ce măsură această ideologie ar putea fi actualizată în condiţiile crizei de dimensiuni enorme pe care o cunoaşte continentul nostru, în multe puncte similară cu cea care a premers declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial.

O Europă liberă şi unită este premisa necesară pentru dezvoltarea civilizaţiei moderne. Sfârsitul acestei epoci va provoca o reluare imediată a procesului istoric ce lupta împotriva inegalităţilor şi a privilegiilor sociale. Toate acele vechi instituţii conservatoare ce împiedicau procesul de dezvoltare urmau sa fie distruse sau se autodistrugeau, trebuie astfel să se analizeze acestă criza a instituţiilor cu mult curaj şi determinare. Altiero Spinelli – Manifestul de la Ventotene

Suntem acum şi în plină criză  a instituţiilor, criză de încredere în primul rând în capacitatea decidenţilor europeni de a elabora un model realist de dezvoltare economică durabilă. Federalismul este o soluţie reală? Nu ştiu. Dar, cu siguranţă, s-ar putea ca votul dumneavoastră să fie, foarte curând, decisiv pentru determinarea unui răspuns politic european la întrebarea deschisă de comunistul italian care a a avut viziunea Statului Federal European…

sursa: adevarul.ro