Analize și opinii Politică

Porunca a 12-a: Sa nu lasi curiozitatea sa moara!

In ziua in care vom inceta sa fim curiosi, vom fi morti. Nu zic ca lumea este prin definitie curioasa, dimpotriva, este conformista si lacoma, ocupata cu supravietuirea si cu infrangerea adversarului, dar au existat de la Leonardo da Vinci la Copernic si Coanda destul de multi oameni curiosi, care n-au luat doar ce li s-a dat, care n-au inghitit tainul din farfuria murdara, care au preferat sa ramana constiinte treze. Si dezvoltarea umanitatii a stat tocmai in acest spirit nelinistit, curios, care a pus la indoiala evidentele plate, suspecte, si a gandit lumea inconjuratoare cu propriul creier. Curiosii s-au lovit aproape invariabil de obtuzitate, de neintelegerea contemporanilor, dar in cele din urma au izbandit si au fost acceptati cu elogii chiar si de cei care initial i-au respins cu fervoare. Asta a fost demult. In ultimele decenii, curiosii au devenit o cantitate neglijabila, etichetati derizoriu cu numele de ciudati si ingropati premeditat in indiferenta. Strategii aparuti dupa Al Doilea Razboi Mondial au incercat prin orice metode sa amorteasca inteligentele curioase. Asa a inceput marea manipulare a creierelor exersata in timpul asa-zisului Razboi rece si definitivata in ultimele doua decenii. Acum, practic, visul strategilor a prins contur: toata lumea trebuie sa gandeasca asa cum i se spune si mereu in fata televizoarelor. Temele de gandire lansate de strategi ucid curiozitatea si creierele sunt spalate ca oasele unor mumii vii. Vocile nealiniate sunt terfelite in noroi in cadrul unor campanii bine dirijate, adevarurile nu mai sunt decat cele oficiale, stabilite de strategi, curiozitatea este ucisa. Adevarurile strategilor, devenite adevaruri oficiale, acapareaza televiziunile, agentiile de stiri, enciclopediile, manualele, salile de clasa. Generatiile cresc la umbra adevarurilor oficiale, de cele mai multe ori o conspiratie bine camuflata a strategilor, generatii condamnate la amortire intelectuala, care nu vor avea niciodata sansa de a se apropia de adevarul ascuns sub obroc.

Agentiile de stiri, toate in mana strategilor de azi, sunt cele care au preluat puterea de la Biserica. Timp de aproape doua mii de ani, Biserica a avut raspuns pentru toate intrebarile oamenilor de rand. Biserica a avut propriile ei adevaruri care, de-a lungul secolelor, au fost vandute, uneori chiar si in schimbul unor sume de bani, celor care stateau cu gura cascata. Ori de cate ori o inteligenta curioasa a pus la indoiala adevarurile Bisericii, un rug sau o temnita au fost mereu pe aproape. In aceste conditii, cine sa mai puna la indoiala adevarurile Bisericii, cu atat mai mult cu cat o axioma se inradacinase cu abilitate in randul maselor credule: crede si nu cerceta? Si cu toate acestea, s-au mai gasit oameni curiosi.

Azi, strategii considera ca Biserica este depasita, cel putin in capacitatea de a mai influenta creierele oamenilor. Locul acestei venerabile institutii a fost luat de marile agentii de stiri care controleaza informatiile la nivel planetar, preluate de mass media globalizate si insusite de o lume tot mai putin curioasa. Agentiile de presa livreaza informatii care sunt preluate automat de presa mondiala si mai departe de cititorii acesteia raspanditi pe intreaga planeta. Lenea a pus stapanire pe inteligenta, curiozitatea se sufoca sub platosa de plumb a tonelor de informatii livrate in flux continuu. Cum se mai poate auzi in acest vacarm o voce curioasa, care pune, firav, la indoiala unele informatii? A devenit practic imposibil. Raspunsurile la toate intrebarile umanitatii sunt azi livrate exclusiv de agentiile de stiri. Doar adevarurile lor primeaza. Ele au pus in circulatie marile fraude stiintifice, de la stupida teorie a Big-Bang-ului, care s-a vrut o contracarare a vetustei, dar mai verosimilei Faceri din Vechiul Testament, pana la sinistra teorie a virusului gripei porcine si incalzirea Planetei! Tot ele pun in circulatie adevaruri care trebuie sa fie pentru omul lipsit de curiozitate fundamentale, cum ar fi cele legate de soarta Planetei, sfarsitul Lumii, foamete, boli, rezervele de cereale, de petrol si gaze, cucerirea Sistemului Solar etc.

Si in tot acest timp, in care omul este convins ca a gandi cu propriul creier este o faradelege, strategii incearca sa ascunda adevaruri evidente. De aceea, se comemoreaza in mass media, aservita strategilor, evenimentele din 11 septembrie 2001 din SUA, fara a se sti nici azi cine sunt autorii reali! Tot ce se serveste este doar adevarul oficial care a patruns si in enciclopedii. Curiozitatea e in moarte clinica, dar si rugurile s-au racit. Metodele de supunere apeleaza azi la E-uri.

GEORGE CUSNARENCU

sursa:

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu