Analize și opinii Politică

Poporul comunist roman

E inutil sa reluam motivele pentru care comunismul, cel putin forma care a existat in Europa sud-est, e considerat un esec, iar regimul lui Nicolae Ceausescu, in particular, o crima impotriva umanitatii.

Cand un popor ajunge sa isi regrete trecutul in care a fost torturat, a trait zi de zi sub teroare, a flamanzit, si-a dus zilele pe intuneric in apartamente inghetate si i-au fost luate cele mai importante libertati, atunci ceva este in neregula.

Ori prezentul a ajuns mult prea insuportabil, ori comunismul a devenit o trasatura fundamentala a felului de a fi a majoritatii acestui popor. Alte explicatii sunt greu de gasit, mai ales unele care sa scuze cifrele socante.

Nici nu stii ce este mai grav. Ca 41% dintre romani l-ar vota pe Nicolae Ceausescu presedinte, ca 63% dintre respondentii sondajului IRES cred ca inainte de 1989 traiau mai bine sau ca peste jumatate dintre cei intrebati cred ca inainte de Revolutie era mai bine.

Orice discutie legata de “se traia mai bine sau mai prost” inainte de decembrie ’89 este falsa. Si stupida. Ea exprima incapacitatea unui popor de a evolua, de a-si depasi greutatile prezentului si tradeaza usurinta cu care se refugiaza in trecut, acolo unde, intemnitat si umilit in apartamentele chibrit, avea garantata si asigurata ratia zilnica de lumina, paine si zahar.

Asigurarea zilei de maine, chiar daca nu era decat o alta zi mizerabila, plina de umilinte si teroare, a ajuns sa fie apreciata mai mult decat libertatea. Reflexele comunistoide sunt mai puternice decat am fi crezut. Cei 50 de ani de comunism s-au intiparit in codul genetic. Iar acum incep sa se activeze.

Ne miram de ce nu am evoluat in acesti 21 de ani de democratie si libertate. De ce am ramas cel mai in urma din intreg blocul tarilor comuniste ale Europei de sud-est. Rezultatele acestui sondaj ofera cateva raspunsuri. Urmele lasate de comunism au devenit acum doar mai clare. Ele au existat insa intotdeauna si ne-au ghidat in toata aceasta perioada postdecembrista.

Am fost la fel de comunisti si pana acum, doar ca masinile de lux, vilele extravagante si hainele colorate ne-au lasat iluzia ca am devenit liberi si europeni. In fapt am ramas mereu infipti cu instinctele in comunismul lui Ceausescu. Politica a fost facuta de aceiasi comunisti crescuti, formati si indoctrinati pana in 1989. Poporul a vrut o politica comunista si dupa ’89 si a primit o democratie comunista cu accente de primitivism.

In logica nostalgiei ceausiste si comuniste a trecutului, vom ajunge in curand sa il regretam, in proportie de cel putin 80%, si pe Ion Iliescu, Nicolae Vacaroiu sau Adrian Nastase – bravii urmasi ai comunismului de alaltaieri. Ne dovedim astfel un popor incapabil sa evolueze, sa isi asume si sa-si depaseasca trecutul.

Un popor isi da dovada a ceea ce este si poate cel mai bine in momentele de criza. Daca am ajuns deja la o doza atat de puternica de regret fata de perioada ceausista, acum cand inca criza economica nu ne-a lovit cel mai puternic, cand inca raul cel mai mare abia urmeaza sa vina, ce sa ne mai asteptam in viitor?

Avem deja toate premisele pentru a imbratisa orbeste in curand extremismul si curentele sale adiacente cu personaje precum Dan Diaconescu, Corneliu Vadim Tudor, Gigi Becali sau cine stie ce alte surprize. Toate pe masura halucinantelor idei si credinte ce salasluiesc in sufletul acestui minunat, de altfel, popor.

Iulian Leca
sursa: ziare.com

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Cred ca poporul prostit roman ar suna mai realist. Cand un popor crede ca politicienii sau guralivii gaozari sunt sinceri, acel popor nu poate fi numit comunist, chiar din simplul fapt ca aceia pe care ii crede sunt anticomunisti. Deci gaozarii astia care pun titluri si etichete ce contin conceptul de comunism nu sunt altceva decat complicii mafiotilor capitalisti care aburesc nonstop.
    E umilitor pentru mine sa fac parte din acelasi popor ca acesti gaozari si sclavi moderni. Sa fii comunist inseamna sa fii constient ca nu esti singur pe planeta si ca daca ai capacitati de lider sa conduci in beneficiul tuturor, nu numai al tau si al sclavilor care te lauda si te mentin la putere. dar cui sa explici asta? Unei societati anticomuniste care se autoacuza de simpatii comuniste? Schizofrenia nu va salva Romania…