“Democratie virtuala”. Acesta este titlul ultimei mele carti. Rationamentul era simplu; nici cand ne straduim, n-o vedem; deci nu e. Anticipam insa ca – prin ceva eforturi individuale si colective, nu de la sine – se poate instaura si in societatea romaneasca. Optimism exagerat, se vede; cum nu se zareste nici urma de luminita la capatul tunelului, incep sa cred deja ca mii de ani i-or trebui la noi ca sa ajunga, vorba poetului…
Democratia nu vine insa din alte parti; vine de la popor. Dar cine este Maria sa, poporul!? Intreb deloc retoric, caci referirea la popor nu este in mod obligatoriu semn de mare democratie; poate fi chiar… dimpotriva.
Democratia presupune ca toate categoriile de interese existente in societate ar trebui sa se exprime si sa participe la decizie; ideal ar fi ca interesele celor multi sa fie reprezentate de mai multi si interesele celor putini, de mai putini. Realitatea arata invers. Aproape nimeni nu vorbeste pentru femei, majoritatea, cum zic statisticile; asta se intampla in Parlament, in consiliile locale este tacere absoluta. Foarte putini ii apara pe muncitori sau tarani («micii fermieri» este un eufemism); asta in Parlament, guvernul este mut, surd, fara inima si, din pacate, si fara cap… Lista poate continua. Din cand in cand, foarte rar, incearca sa vorbeasca singuri, in strada; atunci sunt acuzati ca incurca circulatia pentru ca, orice s-ar spune, lumea este facuta pentru soferi…
Totusi, auzim frecvent ca poporul are o voce, una singura, ca cineva are urechi sa o auda si poate fi purtatorul lui de cuvant; acesta nu se numeste presedinte-democrat, ci conducator-autocrat; gurile rele il numesc doar populist. Democratul si populistul sunt specii politice ce nu trebuie confundate…
Populistul ne-a spus intai ca poporul vrea sa introducem votul uninominal; este adevarat ca numai vreun sfert din poporul cu drept de vot si-a exprimat sustinerea in mod covarsitor (83%!) pentru noua modalitate de selectare a reprezentantilor. “Poporul” sau populistul, decideti dumneavoastra care dintre ei, a gresit. Nu s-a facut inca o analiza serioasa a consecintelor; cateva lucruri sunt evidente, totusi. Politica a devenit si mai incoerenta, pentru ca valorile si programele au trecut in plan secund. Politica a devenit si mai mercantila, pentru ca pozitiile si imaginea se pot cumpara; voturile, de asemenea. Politica a devenit si mai inumana, pentru ca pe cetatean nu-l mai apara nimeni in infruntarea lui cotidiana cu administratia. Alesul lui este un fel de multi-primar fara buget, fara consiliu si fara administratie, pe cale de a deveni un Hopa-Mitica pe care-l pun si-l dau jos primarii, invariabil de aceeasi culoare cu alesul. Un aparator al uninominalului ramas pe baricade spunea zilele trecute ca rezultatele se vad in 20-30-50 de ani prin legatura mai puternica ce se va crea intre parlamentar si colegiul pe care il reprezinta. Eu am inteles doar ca se gandeste sa introduca parlamentarul ales pe viata…
Cat despre legatura mai stransa cu cetateanul, argumentul cu care s-a pacalit “poporul”, lucrurile arata diferit. Exista parlamentari “de-ai locului” care nu sunt buni la nimic, nu asculta pe nimeni si nu reprezinta pe nimeni; pe cineva reprezinta ei, dar asta nu are legatura cu colegiul. Exista alesi trimisi “de la centru”, care nu calcasera niciodata in colegiu pana la nominalizare si care fac treaba buna; cetatenii sunt mandri de reprezentantul/reprezentanta lor si de eforturile pe care le face. Si viceversa!
Explicatia este simpla – selectia, democratica sau nu, a candidatilor se face in partide, nu in cabina de vot; votul este o conventie prin care le recunoastem unora si nu altora dreptul de a exercita anumite atributii pe o perioada determinata de timp; votul, oricat de… uninominal, nu poate fi o garantie pentru calitatile candidatului; mai ales nu poate garanta caracterul acestuia. El se verifica doar in grup, in relatiile cu ceilalti. Lista era un test bun. Cei mai remarcabili politicieni ai Romaniei, atatia cati sunt, au fost alesi pe lista; pentru un timp, acest lucru i-a impiedicat sa se imagineze “alesi ai poporului”, adica un fel de “unsi ai Domnului” in varianta laica…
Mai recent, “poporul” iar a vorbit. A spus ca trebuie sa reducem Parlamentul la o Camera si pe parlamentari la 300. Iarasi 80% dintre participanti si-au exprimat sustinerea. Este adevarat ca jumatate din popor din nou a dat cu tifla si nu s-a pronuntat.
Anticipez ca «poporul» iar a gresit; de data aceasta, cu certitudine a gresit poporul; populistul a dat lovitura si s-a reales. Acum, ne preseaza sa schimbam Constitutia. A tarii, nu a noastra. Problema este ce vom face cu cea noua. Banuiesc ca ce-am facut si cu cea veche – o ignoram, incalcam, minimalizam si pe urma o schimbam. Noi nu ne mai schimbam odata! Mimam doar democratia.
Am facut un referendum. In fapt, doar am votat; campania de informare, dezbaterile in contradictoriu argumentate, pozitia adoptata in cunostinta de cauza au lipsit; aproape cu desavarsire. Au gresit partidele politice; dupa ce au transformat europarlamentarele in euro-prezidentiale, au facut din prezidentiale chiar… prezidentiale. Ca referendumul avea rolul sau in strategia de campanie, s-au multumit sa denunte. Populismul a triumfat si in interiorul lor; si-au zis ca, daca poporul asa vrea, nu trebuie contrazis, ca nu ne mai alegem…
Sa ai Parlament unicameral sau bicameral este o alegere. Nimic nu se exclude automat, nimic nu este automat preferabil. Alegerea oportuna are insa nevoie de o dezbatere cu adevarat democratica; la care sa participe si sa se exprime toate categoriile legitime de interese, nu doar “poporul” folosit ca masa de manevra…
Gabriela Cretu
sursa: cronicaromana.ro
Adauga comentariu