Politicienii români au văzut tot timpul în cetăţenii acestei ţări doar o sursă de voturi, şi nu oamenii pe care să-i reprezinte.
Votul uninominal prin care a fost ales actualul legislativ nu a schimbat nici el această realitate. Parlamentarii din opoziţie pretind că toate acţiunile lor îndreptate împotriva măsurilor de reformă ale guvernului sînt motivate şi de faptul că au de dat seamă în faţa cetăţenilor care i-au ales.
La modul declarativ, parlamentarii sînt acoperiţi de presupuse bune intenţii, pe care ei le socotesc cît se poate de apropiate de interesele celor pe care îi reprezintă.
In realitate însă lucrurile nu stau deloc aşa. În primul rînd pentru că parlamentarii din opoziţie, ca de altfel şi cei de la putere, au fost votaţi în baza unor programe electorale triumfaliste, care nu ar fi putut să fie aplicate nicicum în condiţiile crizei economice şi financiare pe care o traversăm şi acum.
În al doilea rînd, chiar şi în condiţiile unei oarecare bunăstări, politicienii plusează în campaniile electorale, bazîndu-se în general pe necunoaşterea de către populaţie a stării economiei şi mai ales a lipsei de potenţial pe care îl oferă. Mă refer aici la mediul privat şi la investiţiile reduse.
De aceea programele electorale triumfaliste se adresează în principal categoriilor de bugetari şi pensionarilor, cărora li se promite invariabil mărirea salariilor şi a pensiilor în baza unor “estimări” fanteziste privind sursele de finanţare. Oamenii-votanţi cred, sau mai degrabă speră.
În realitate, legăturile politicienilor români cu electoratul sînt la fel de precare şi în urma votului uninominal. Birourile parlamentarilor din circumscripţiile în care au fost aleşi sînt un fel de birouri particulare, plătite consistent din bani publici, în care aceştia îşi gestionează afacerile şi îşi cultivă relaţiile cu baronii locali.
Uneori, unii parlamentari mai organizează întîlniri cu alegătorii pentru a “înfiera” politicile guvernului, se mai implică în activităţi culturale ori sociale. Dar nu am auzit ca parlamentarii să organizeze la nivelul circumscripţiilor lor dezbateri cu grupuri de specialişti fără culoare politică despre problemele din economie, sănătate, învăţămînt, administraţia publică etc.
Nu am cunoştinţă ca rezultatele acestor dezbateri, dacă ele vor fi existat, să fie centralizate şi fructificate la nivel de partid sau de grup parlamentar, pentru ca mai apoi să fie transmise opiniei publice.
Drumurile parlamentarilor în teritoriu sînt doar o continuă vînătoare de voturi.
Dacă între politicieni nu se mai poartă de mult dialoguri civilizate, să credem totuşi că între politicieni şi cetăţeni acest lucru încă mai e posibil?!
Autor: George Arun
Redactor: Rodica Binder
sursa: dw-world.de
Dar nu putem privi lucrurile şi altfel?! Adică democratic. De ce nu am crede că vor exista grupuri de cetăţeni organizaţi, care să propulseze în faţă un reprezentant al lor!? De ce trebuie să gândim numai spălaţi pe creier?! Adică politician=vot?! Că doar e democraţie! Sau democraţia este pentru dulăi şi nu pentru căţei?! Sunt convins că în iarna asta, cât stăm “pe gâtul sobei” vom strânge semnături pentru reprezentare în parlament, multe comunităţi de cetăţeni din ţara asta. Sunt curios cum vor contracara inteligenţii care cred că ei conduc ţara, această acţiune cetăţenească. Şi noi cetăţenii avem la dispoziţie un an de zile să ne alegem reprezentaţii pe care îi vom trimite prin votul nostru din 2012, să ne reprezinte pe noi în forul legislativ, nu pe ei. Pentru că din nefericire pentru politicienii noştri, a apărut o generaţie nouă în ţara asta, care în 2012 vor avea drept de vot. Şi care nu stau în poziţie de sluj în faţa unui potentat. Tinerii vor arunca la lada de gunoi a istoriei, pe călăii, care din interes sau prostie crasă, au îngenunchiat acest popor. Mai este puţin şi ne vom ridica în picioare!