Politicieni şi cerşetori

La începutul anilor ’90, occidentalii erau şocaţi de indiferenţa românilor la soarta copiilor abandonaţi în orfelinate. Pe drept cuvânt. Dacă nu eşti capabil să-i protejezi pe cei mai slabi, pe cei fără apărare, nici nu meriţi altceva decât un scuipat. De ani buni, locuitorii marilor oraşe vestice, de la Paris, Roma şi Madrid până la Washington şi Buenos Aires, sunt şocaţi de agresivitatea cerşetorească a romilor din România, care s-au răspândit cu zecile de mii pe toată planeta. Desigur, ies din discuţie romii care muncesc cinstit în Italia sau în Spania. Occidentalii mai puţin şcoliţi, mai simpli, adică majoritatea, confundă „români” şi „România” cu cerşetorii din metroul parizian sau de pe Champs-Elysees, ori cu cerşetorii din faţa bisericilor de pe cele două continente americane. Se înşală ? Numai în parte. Pentru că aceşti romi răspândiţi cam prea organizat prin lume sunt numai o parte a României.

Dar să fim drepţi. Cât de mare e distanţa dintre prestaţia cerşetorilor români din diferitele capitale bogate ale lumii şi prestaţia „politică” a lui Traian Băsescu, Victor Ponta, Elena Udrea, Cristian Boureanu, Ludovic Orban, Mircea Toader, Gabriela Vrânceanu Firea şi toată fauna ? Nu sunt şi aceştia din urmă, politicienii, cu cei vreo 600 (şase sute !) de parlamentari burtoşi, fălcoşi şi rotunzi, fără expresie umană, agramaţi, plus miile de consilieri, de directori, de secretari şi secretare de toate gradele până la cea mai modestă comună (7,5 % din PIB ar fi numai salariile acestora, fără să li se ştie numărul exact), tot nişte cerşetori agresivi care vor un ban pe care nu l-au muncit ? Cam câte mii, zeci de mii dintre aceştia ar trebui să treacă prin „uzina” DNA şi să ajungă în puşcărie şi cu averea confiscată extins ca să ne apucăm să gestionăm cât de cât decent, normal „sărăcia şi nevoile şi neamul” ?

Şi dacă noi, cealaltă parte, partea învechită – pentru că „omul nou” n-a reuşit să înlocuiască total „omul vechi” –, nu reuşim să ne adaptăm la acest zoo politic, amestec de puşcărie şi spital, de ce occidentalii ar trebui să se obişnuiască cu agresivitatea cotidiană a ţiganilor noştri expediaţi organizat ? Care, de altfel, nu sunt nici pe departe toţi de etnie romă… Cine i-a trimis în Guvern, în Parlament, în Consilii pe toţi anonimii penali de care se pare că nimeni şi nimic nu ne mai poate scăpa ? Oare nu tot aceia care s-au ocupat de răspândirea „patriotică” a ţiganilor în tot Occidentul, în Europa de Vest, în America de Nord şi în America de Sud ? Cine sunt cei care compun de atâta amar de vreme, de pildă, Consiliul General al Bucureştiului, cine şi cu ce scopuri i-a scos în faţă, cum sunt aleşi aceşti ipochimeni care manevrează miliarde de euro ?

Să facem şi puţină istorie. După 1948, Securitatea şi Partidul au înlocuit brutal, trimiţând sute de mii de oameni în puşcării, vechile clase „exploatatoare”, care erau legate de „Occidentul putred”. Securiştii şi comuniştii s-au mutat în casele „exploatatorilor” şi s-au pus pe făcut politică, cultură, economie totalmente controlată – o bravă lume nouă. Şi cum Securitatea şi Partidul (unic – era de-ajuns !) au fost fabricate de la zero de sovieticii ocupanţi, de ruşi, în câţiva ani, puţini, România s-a orientat spre Uniunea Sovietică (un pseudonim al Rusiei imperiale) şi, astfel, tovarăşul Ion Iliescu, fiul unui cunoscut agent sovietic în ilegalitate, preşedintele democrat de tranziţie cu trei sau patru mandate, a putut să-şi facă studiile la Moscova. Ocupanţii ruşi s-au servit din plin de minorităţi, de cea evreiască, de cea maghiară, de cea germană, de foarte numeroasa minoritate romă ca să pună şaua pe România vecină şi ortodoxă, pe care le-o cedase generos şi cinic Winston Churchill, ca să păstreze pentru Imperiul Britanic Grecia, pentru că avea muşte războinice mai vechi în cap.

Ministerul de Interne, Securitatea, Armata, dar şi Partidul au fost înţesate cu minoritari şi cu copiii cei mai săraci ai satelor. A fost şi o selecţie inversă, „pe dos”, căci aleşi au fost cei mai tâmpiţi, cei mai răi, după deja binecunoscutele directive NKVD. Lumea a fost întoarsă „revoluţionar” cu fundul în sus pentru 50 de ani, pentru 100 de ani – definitiv ? Totuşi, după Sfinţii Părinţi, răul nu e niciodată definitiv, nu e complet şi nici nu învinge până la urmă.

Iar azi ce avem ? O pletoră de oligarhi, un fel de prinţi, un fel de boieri de lume nouă, postrevoluţionară, de tranziţie, baroni regionali şi principi de Centru, interlopi sadea, prădători care-şi dispută între ei hălci ale ţării, ale Guvernului, ale Parlamentului, pe baza grămezilor, „mormanelor” de bani adunaţi prin furt, prin abuz, prin contracte cu statul, prin şantaj, prin fărădelege. Occidentalii care au venit în număr mare în România după 1989, în câteva valuri, cu cine au intrat în legătură, cu cine au făcut afaceri, pe cine au susţinut şi mai susţin încă ? S-au întâlnit cu Securitatea mai ales, pentru că Partidul a fost scos în afara legii foarte repede, lideri comunişti importanţi au fost băgaţi în închisoare la iniţiativa Securităţii, care a şi făcut Revoluţia în colaborare cu străinii după ce aceştia îi promiseseră că o vor salva, lucru care s-a şi petrecut. S-a schimbat în ultimii 10-15 ani – perioada Năstase-Băsescu – ceva ? Da, bineînţeles. Toţi banii au ajuns numai în buzunarele oligarhilor. Populaţia a sărăcit dramatic, mai ales în ultimii 5 ani.

De ceva vreme, după vechea promisiune a lui Băsescu „la ţepe în Piaţa Victoriei !”, oligarhii se împuţinează, sunt arestaţi. Dan Voiculescu, unul dintre cei mai puternici oligarhi ai României, a fost spulberat zilele trecute de o foarte severă decizie de justiţie : condamnare la 10 ani şi confiscarea extinsă a averii. Marea lui vină pare să fi fost extinderea nemăsurată a puterii media, cuprinzând şi cea mai influentă televiziune de ştiri din ultimii ani, Antena 3 – şi toate au, evident, legătură cu campania electorală în curs. Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, un oligarh rom, cel mai bogat om din judeţul Olt (cf. procurorul Eugen Iacobescu), e condamnat pentru mulţi ani şi are aproape toată familia în puşcărie. În cazul său nu s-a pronunţat încă o confiscare extinsă a averii – o impozitare grea dar legală, cerută, de altfel, de trei ani de procurorul Iacobescu. Poate şi pentru că a împărţit-o cu politicienii înainte de a fi condamnat. Sorin Ovidiu Vântu, un alt oligarh dedulcit la proprietăţi media, e şi el pentru a doua oară după gratii, dar confiscările în cazul său sunt necunoscute. Adrian Năstase şi Relu Fenechiu, doi oligarhi ai politicii, prind mucegai în puşcărie. Avem de-a face cu un judiciarism de tip spectacol pentru săraci, circ mai mult, pentru că nu prea mai e pâine, dar proiectele economice, viziunea politică şi istorică, precum şi capacităţile practice de a le pune în aplicare lipsesc cu desăvârşire.

Şi care e distracţia principală a oligarhilor care nu sunt încă închişi, dincolo de cluburile de fotbal, de proprietăţi în Capitală, la munte şi la mare, de televiziuni proprii, de mari restaurante care le aparţin, de conturi în exotice paradisuri fiscale ? Ei bine, cel mai tare îi amuză alegerile zise democratice. E ca un fel de turnir cavaleresc de bâlci, cu televiziuni, cu agonie şi extaz online, campanii cu poze kitsch, cu ţâpurituri colorate, în care marii bandiţi ai României, interlopii, la umbră, ferit, îşi încordează muşchii financiari. Şi-şi trimit în scenă, la cerşit voturi, politicienii arondaţi, cumpăraţi, într-un chip care seamănă uluitor cu cerşitul din metrou sau de pe treptele bisericii.

Ne-am cam plictisit. Ne-am săturat de-a binelea. Mulţi dintre noi, câteva zdravene milioane, au plecat, temporar sau definitiv. Să alegi între Victor Ponta şi Elena Udrea sau între alţii ca ei, după ce i-ai îndurat pe Iliescu, pe Năstase, pe Băsescu, e totuşi prea mult. Cum să mai votezi fără să vomezi ?

Autor: Petru Romosan

Sursa: Cotidianul