Planul UE de a reduce emisiile de dioxid de carbon pana in 2050 este sortit esecului. Un studiu girat de Comisia Europeana (Trends 2050), dat publicitatii in preajma Craciunului, pentru a nu starni dezbateri incomode, arata ca tot ce se va realiza in ritmul actual va fi o reducere a emisiilor cu 44% pana in 2050, comparativ cu 1990, si nu cu 80-95%, cat ar fi necesar pentru a preveni incalzirea globala.
Raspunsul UE la fenomenul schimbarilor climatice – European Trading Scheme (o piata a emisiilor de carbon) – s-a dovedit a fi unul controversat, expus coruptiei si necompetitiv. Asemeni indulgentelor, plata in cash astazi pentru o viata post-incalzire globala posibil mai buna da semne ca nu functioneaza, cu atat mai mult cu cat, spre deosebire de papalitatea medievala, piata emisiilor de carbon are propriile ei bursa si TVA (deloc necunoscute ”baietilor destepti” din Romania si nu numai).
Epitaful actualei politici UE de reducere a poluarii este completat ferm de Germania, Polonia si Cehia, carora li se adauga si Marea Britanie. ”Din Germania, pana in Polonia si Cehia, exploatarile de lignit de suprafata se extind. Alarmate ca preturile din aceste tari vor deveni duble fata de cele din SUA, autoritatile permit extinderea minelor de carbune care au fost inchise in ultimele decenii”, scrie agentia Bloomberg.
Desigur, Comisia Europeana nu va renunta la pozitia de campion mondial al ecologismului (suprareglementarea in materie de protectia mediului si protectia consumatorilor sunt atuuri mari ale UE in raport cu concurenta chineza si negocierea unui acord de liber schimb cu SUA) si va propune noi tinte, de data aceasta pentru 2030, potrivit unor surse de la Bruxelles citate de Reuters, pe 10 ianuarie 2014. De asemenea, se vor lua masuri pentru a opri prabusirea pretului permiselor de poluare pe bursa, astfel incat motivatia de a proteja mediul sa creasca. Insa la ora actuala realitatea este alta.
Puternicele companii germane si-au permis sa cumpere ”drepturile” de poluare neconsumate de tarile mai putin industrializate si astfel Germania a ajuns in 2013 la un record al arderii de lignit pentru producerea electricitatii comparabil cu anii 1990 (atunci cand termocentralele din fosta RDG lucrau la capacitate maxima). A contribuit la acest paradox decizia guvernului Merkel, in 2011, de a renunta la energia nucleara pana in 2022.
Germania a devenit primul producator mondial de lignit, iar 26% din energia produsa in tara este obtinuta astfel. Iar lignitul este extrem de poluant nu numai la ardere, cat si la exploatarea de suprafata. Explicatia acerstui consum este cresterea exporturilor germane.
Noul ministru al Economiei din Germania, vicepremierul si liderul social-democrat Sigmar Gabriel, este foarte categoric. El vrea ca marile companii germane sa nu mai plateasca pentru emisiile cu efect de sera. ”Trebuie sa ne asiguram va industria energofaga din Germania va ramane neatinsa de legea energiei regenerabile. Orice alta solutie ar duce la dezindustrializarea Germaniei. Nu este o exagerare. Europa nu poate avea niciun interes in dezindustrializarea Germaniei”, a spus Gabriel, citat de Euractiv.com.
Socialul-democratul german se afla intr-o pozitie ingrata. El este cel carte trebuie sa-si asume denuclearizarea industriei energetice germane, iar aceasta presupune costuri uriase su infrastructura si disponibilizarile. Cancelarul Merkel, in schimb, nu are decat de castigat: in cazul in care Gabriel esueaza, vina va fi a social-democratilor, iar in cazul in care reuseste, laurii se vor imparti cu crestin-democratii lui Merkel, initiatoriiproiectului pentru care nu au mai vrut sa-si asume responsabilitatea.
Prima tara UE care a anuntat insa in mod limpede ca isi va construi strategia energetica pe carbune a fost Polonia. Circa 90% din electricitatea produsa in Polonia este obtinuta astfel. Premierul Donald Tusk declara in toamna anului trecut: ”Vrem sa avem surse de energie regenerabila, dar principalele surse vor ramane lignitul si huila, iar in curand gazele de sist. Aici se afla viitorul sectorului energetic. Am decis ca sursele de energie regenerabila sa fie intr-atat de reduse cat permite legislatia europeana.”
Ca sa fie si mai convingator, premierul Tusk a adaugat ca anuntat investitie de 9-12 miliarde de euro in primele doua centrale nucleare din Polonia (care ar trebui sa fie date in exploatare in 2024) va fi amanata. Aceasta pentru ca resursele neconventionale de gaz – gazele de sist- devin din ce in ce mai ieftine, iar tehnologia pentru reducerea emisiilor termocentralelor pe carbune este tot mai performanta.
Cum Polonia este dependenta si de gazele naturale importate din Rusia, arderea a cat mai mult carbune nu este suficienta pentru asigurarea independentei energetice. Guvernul de la Varsovia are in vedere o solutie costisitoare, dar care din punct de vedere geopolitic prezinta avantajul desprinderii din ”imbratisarea” Rusiei: importul de gaze naturale lichefiate din Qatar, la un pret cu 40-50% mai mare decat cel oferit de Rusia. Gazele lichefiate pot fi transportate pe mare pana la terminalul in constructie din portul baltic Swinoujscie. O varianta complemnentara este transportul gazului lichefiat in porturile din Croatia si de aici, mai departe, in Polonia, pe uscat.
Asadar, economiile puternice din Europa Centrala trec din nou pe carbune, nemultumite de costurile suplimentare impuse consumatorilor de certificatele verzi (prin care se subventioneaza investitiile pentru energia regenerabila) si de contributia pentru cogenerare. In cazul Germaniei se adauga si renuntarea la energia nucleara.
Doar aceste doua taxe care se regasesc in factura platita de fiecare consumator i-au facut pe bulgari sa iasa in strada si sa rastoarne guvernul lui Boyko Borisov. In cauza a fost pusa compania ceha CEZ, care distibuie energie in Bulgaria, dar si in Romania, companie detinua in majoritate de statul ceh, cel care tocmai ce a decis sa extinda exploatarile de lignit si huila.
Se pune problema ceva face Romania si daca mamaliga va exploda si la nord de Dunare. Din fericire, Romania sta bine la capitolul energie verde, datorita hidrocentralelor si, prin urmare, ar putea atinge relativ usor pragul de 20% productie de energie regenerabila pana in 2020, prag stabilit de UE. Beneficiind de acest avantaj, Romania s-a angajat sa aduca acest procent la aproape 25%. Din nefericire insa, in angajamentul luat fata de Bruxelles, Romania a omis sa scoata de la energia regenerabila pe care o produce tocmai hidrocentralele de mare putere, motiv pentru care romanii vor trebui sa faca un efort mult mai mare la plata facturilor (spre exemplu, Polonia s-a angajat sa aiba pana in 2020 un procent de energie regenerabila sub pragul UE, iar acum vor chiar sa faulteze serios, alaturi de Germania, politica anti-poluare a Bruxelles-ului).
Din nou, Romania s-a angajat sa plateasca cat mai mult pentru politice idealiste ale UE. Ramane de vazut care va fi solutia actualului guvern pentru indeplinirea obligatiilor (fata de politica ambitioasa dar oricum muribunda de mediu a UE) asumate de fostii guvernanti. Fie ni se va spune ca gazele de sist sunt singura solutie pentru reducerea facturilor incasate de E.On, CEZ sau Enel. Fie se exploateaza potentialul hidro (al doilea dupa Suedia in UE) si eolian (Romania a fost pe locul zece in lume la puterea instalata a parcurilor eoliene in 2012 si poate ajunge sa produca mai multa energie eoliana decat nucleara) si se implica in aceasta strategie si companiile care sa exploateze si sa transporte carbune, produse derivate din carbune si chiar gaze naturale lichefiate, pentru a fi arse si a polua in alte state, iar aici CFR Marfa sar avea un cuvant de spus, in functie de in a cui mana va intra.
Autor: Calin Marchievici
Sursa: Cotidianul
Adauga comentariu