Politică

Plata în bani sau în vieţi: Şpaga, cea mai eficientă armă în războiul din Afganistan

talibaniiTrupele franceze care au pre­luat de la cele italiene con­trolul asupra zonei Sarobi, la est de capitala afgană Kabul, au su­ferit pierderi grele într-o zonă anterior „paşnică“ dintr-un motiv sinistru: nu au dat şpagă.
Militarii francezi instalaţi în Saobi la jumătatea anului 2008 au pierdut în câteva zile zece oameni, împuşcaţi şi apoi mutilaţi de luptătorii talibani, în urma unei ambuscade. Aceasta a fost una dintre cele mai grave pierderi într-un singur atac suferite de forţele NATO din Afganistan. „The Times“ scrie în ediţia sa de joi că a descoperit abia recent ceva ce nu ştiau nici fran­cezii: lunile de linişte de care se bucuraseră militarii italieni fuseseră cumpărate de-a dreptul de serviciile secrete ale Romei. Italienii, subliniază „The Times“, au plătit „zeci de mii de dolari“ coman­dan­ţilor talibani şi altor lideri război­nici din regiune, în schimbul reduce­rilor drastice ale atacurilor.

Plăţile clandestine, a căror existenţă a fost ascunsă trupelor franceze care au pre­luat zona, au fost dezvăluite de „alţi“ oficiali militari occidentali, precizează cotidianul britanic.

Potrivit aceleiaşi surse, serviciile de informaţii ameri­cane au aflat „cu surprindere“, din in­terceptări telefonice, că agenţi secreţi italieni mituiau substanţial şi militanţi afgani din alte părţi ale ţării, în special din provincia Herat, din vestul acestei ţări. În iunie 2008, cu numai câteva săp­tămâni înaintea ambuscadei, am­ba­sadorul SUA la Roma a prezentat gu­ver­nului Berlusconi un protest di­plo­matic faţă de această „tactică“. Mai mulţi oficiali occidentali au declarat pentru „The Times“ că, la acea vreme, au­torităţile franceze, mai ales cele mi­litare din teren, nu ştiau nimic despre respectivele plăţi, deci evaluarea de risc pe care au făcut-o a fost, în consecinţă, „catastrofal de eronată“. „Poate avea sens să mituieşti grupări locale, altfel spus să utilizezi non­vio­lenţa pentru a diminua violenţele. Dar este nebunie curată să faci aşa ceva şi să nu-ţi informezi aliaţii“, a spus un ofiţer NATO staţionat în Ka­bul. Francezii credeau că vor opera într-un sector aparent benign, având în vedere că italienii suferiseră o sin­gu­ră pierdere într-un an.

La cartierul general al NATO din Kabul, italienii erau lăudaţi pentru calmul din Saobi şi pentru proiectele de reconstrucţie pe care le demaraseră în zonă. Trupele franceze, drept urmare, nu au fost dotate cu arme grele, nu aveau aranjată o eventuală acoperire ae­ria­nă, nici sprijin de artilerie, radiouri insuficiente şi muniţie limitată la 100 de gloanţe de persoană. Aproximativ 60 de militari francezi – două plutoane – au fost surprinşi în valea Uzbin de o forţă alcătuită din luptători talibani şi militanţi ai grupării Hizb e-Islami, în­sumând aproximativ 170 de oameni. Înconjuraţi şi aproape decimaţi – 10 morţi şi 21 de răniţi -, francezii au fost salvaţi de intervenţia unor forţe spe­ciale americane aflate întâmplător suficient de aproape cât să intervină în timp util, cu acoperire aeriană. Doi oficiali militari occidentali au confirmat că italienii i-au mituit pe insurgenţi. „Serviciile secrete italiene au făcut plăţile, nu armata italiană. Plăţile, de zeci de mii de dolari, erau făcute cu regularitate către coman­danţi insurgenţi individuali. Ele aveau ca scop reducerea numărului potenţial de victime italiene, care ar fi provocat dificultăţi politice în ţară“, a explicat una dintre surse. Biroul premierului Silvio Berlusconi a negat joi informa­ţiile publicate de „The Times“, cali­fi­cându-le drept „complet nefondate“.

Mai dur, Ministerul Apărării italian le-a numit de-a dreptul „porcării“ şi a anunţat intenţia de a da în judecată ziarul britanic.

Amnistia, singura cale spre victorie Ideea „cumpărării păcii“ în Afganistan este departe de a fi nouă, iar practica mituirii talibanilor este mai răspândită decât poate părea, în condiţiile în care astfel de plăţi se fac de regulă confidenţial, departe de ochii sau urechile presei. Întâmplător sau nu, însuşi comandantul forţelor britanice din Afganistan, gene­ralul Sir Graeme Lamb, declarase miercuri, tot pentru „The Times“, că liderii talibani pot fi „cumpăraţi“ prin mai multe mijloace, între care şi amnistia.

Fost comandant al trupelor de comando ale Marii Britanii, generalul Lamb a spus că, în baza experienţei sale din Irlanda de Nord, se poate spune că nici una dintre părţi nu poate câştiga actualul conflict doar prin utilizarea forţei. În opinia sa, insurgenţilor afgani trebuie să li se ofere amnistia, precum şi scoaterea de pe lista de urmăriţi a coaliţiei dacă acceptă să predea armele.

Rebelii afgani, a spus Lamb, au într-adevăr mâinile pătate cu sânge. „Dar cine nu le are?“, a întrebat el. „Noi am ucis oameni despre care ei ar spune că sunt oameni complet nevinovaţi“, a adăugat Lamb. Generalul britanic a mai spus că şi autorităţile afgane ar trebui să aibă în vedere eliberarea prizonierilor şi a deţinuţilor care au renunţat la violenţă. În opinia lui Lamb, singura cale de a câştiga acest război de opt ani este atragerea de partea coaliţiei occidentale a „vastei majorităţi“ a insurgenţilor, care luptă „doar pentru că sunt plătiţi de talibani, au pierdut pe cineva apropiat sau li s-au spălat creierii“.

Constantin Vlad
sursa: cotidianul.ro

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • S-au intors lucrurile cu susul in jos frate.Sau poate au revenit la cursul firesc al vietii si inteleg din ce in ce mai multi oameni, ca de fapt banul conteaza.Ce razboi, ce doctrina, ce sistem social, banul e baza mizeriei umane.Halal sa ne fie.