Planurile ascunse ale lui Iohannis şi arma lui secretă

Mulţi politicieni şi mass media afiliate lor încearcă să răspândească percepţia cum că Iohannis ar avea planuri secrete de distrugere ce-i vizează pe inamicii săi politici. Simpatici, aceşti manipulatori ai adevărului. Este evident că preşedintele real al ţării noastre nu este una şi aceiaşi persoană cu titularul oficial al fotoliului de la Cotroceni. Klaus Werner Iohannis nu este decât o franciză, ca McDonald’s sau KFC.



Preşedintele care nu prea vorbeşte, are motive temeinice să tacă. Nu ştie ce să spună, nu are idei şi viziune politică, este doar o percepţie a imaginii de şef de stat. Fără o hârtie în faţă, s-a văzut asta încă din confruntările campaniei prezidențiale, nu este în stare să lege două idei coerente referitoare la oricare dintre subiectele de mare importanță pentru români. Alţii îi scriu discursurile, îi aleg consilierii, îi spun ce este bine să facă şi ce este rău. Aceşti ”alţii” sunt de fapt deţinătorii francizei prezidenţiale. Cine sunt aceştia, veţi întreba pe bună dreptate?

De o bună bucată de vreme corporaţiile străine ne sunt prezentate, pe toate canalele, ca fiind singura şansă pentru prosperitatea ţării. Au fost avantajate în faţa firmelor româneşti, au primit ajutoare şi scutiri de taxe, impozite şi datorii de la statul român. Mai mult, ele au un cuvânt greu de spus și influenţează pe faţă şi fără de ruşine adoptarea unor legi sau ordonanţe în favoarea lor. Şi, atunci, DNA întoarce privirea în altă parte şi mai găseşte câţiva afacerişti români pe care să-i aresteze. Multinaţionalele rămân în continuare DNAtins. Aşa au schimbat Codul Muncii în favoarea lor şi în detrimentul salariaţilor. DNA, mucles, doar nu era să-l aresteze pe Băsescu! Şi ăsta nu este decât un exemplu, dar unul foarte important, cu consecinţe grave pentru toţi angajaţii din România. ”Flexibilizarea forţei de muncă”, aşa cum şi-a justificat Băsescu măgăria, a adus la pragul sărăciei şi disperării milioane de români.

De fapt, acum avem un guvern al corporaţiilor, iar acestea se luptă cu toate puterile pentru a-l menţine şi după alegeri. Măcar pe ”Premierul Tehnocrat”, a două franciză comercială a României. Multă lume nu cunoaște metodele corporatiste de a-şi impune interesele oriunde în lume. Deja marii licurici sunt conduşi de marile corporaţii şi interesele lor economice. Ele subvenţionează cu sume obscene campaniile candidaţilor eligibili din ţările respective. Iar apoi, după ce sunt aleşi, acestora li se prezintă nota de plată. Şi plătesc din greu atât ţara lor, cât şi celelalte ţări asupra cărora respectivul mare licurici are influenţă. În afară de politicienii ”sponsorizați” în campanie, corporaţiile mai au un mare atu. Corporatiștii, adică angajaţii acestora din ţările respective. La noi, aceşti bravi soldaţi și-au făcut cu prisosinţă datoria, răsturnând Guvernul Ponta şi instaurând franciza tehnocraților.

Să vedem însă cum arată această armată. Dacă vrem să o studiem, să luăm aminte la elementul de bază al acesteia, corporatistul mediu. Acesta este tânăr, de regulă până în 35 de ani. Corporatistul este educat în spiritul loialităţii supreme faţă de angajator. I se inoculează iluzia că ar face parte dintr-o mare familie, iar activităţile de ”team-building” nu fac decât să-i întărească această percepție falsă. De asemenea, i se spune că este în competiţie cu ceilalţi camarazi de arme, ascuţindu-i acestuia instinctul de prădător. Mai e ceva, este învăţat să nu creadă în mass media, fie ele televiziuni, ziare sau alte surse de informare consacrate. Facebook este pentru corporatist ”Sfânta Scriptură”, de acolo îşi ia învățăturile și informaţiile atent şi iscusit manipulate. Ba chiar este încurajat să producă propriile ”ştiri”, pline de învăţăminte. Şi uite aşa, avem o mulţime de corporatişti care provoacă singuri incidente în locuri publice, le filmează, şi apoi fac postări ce ajung virale, arătând ce inteligenţi, plini de civism și onoare sunt ei şi ce nesimţiți și proști sunt ceilalţi, respectiv restul populaţiei României.

Această armată o vedem destul de des la evenimente cum ar fi ”Manifestaţiile bicicliştilor”, unde cer mai multe piste pentru biciclete, mai rar la proteste de genul ”Uniţi Salvăm” sau ”Colectiv”. Deși rare, aceste manifestații ale PET-ului lovit de asfalt au reuşit să schimbe guverne şi soarta ţării. Cele mai penibile manifestări sunt însă cele ale ”bicicliştilor”. Sunt şi cele mai întâlnite, fiind probabil făcute pentru păstrarea în formă a armatei corporatiste. O să mă întrebaţi, pe bună dreptate, de ce acestea sunt penibile? Răspunsul e simplu. Corporatiştii violenți verbal, dar uneori și fizic, de pe biciclete, cer piste pentru acestea. S-au făcut câteva, dar sunt mai pustii decât un miting electoral al lui Băsescu. De ce? Pentru că domnii şi domnițele corporatiste nu-și folosesc bicicletele scumpe şi accesoriile corespunzătoare decât la acele proteste. În rest, nu-şi dau jos preţioasele posterioare din autoturismele cu care blochează zilnic oraşele, iar în perioadele de concedii şi minivacanţe, aglomeratele noastre drumuri spre munte, litoral sau punctele de ieșire din țară.

Cele două francize ce conduc în acest moment România nu vor să cedeze nimic în favoarea românilor. Multinaţionalele au interesul deznaţionalizării popoarelor şi uniformizării angajaţilor, indiferent de locul în care s-au născut. Afacerile merg mai uşor aşa, globalizarea se înfăptuieşte în mod real, nu ca socialismul lui Ceauşescu. Până la urmă, globalizarea va înlocui şi democraţiile şi dictaturile. Marii CEO ai corporaţiilor deja hotărăsc politica mondială. Hotărăsc cine are dreptul să trăiască, cine trebuie să moară, unde să fie război şi unde pace. Există însă şi lucruri în comun între globalizare şi comunism. Unul ar fi dorinţa şi putinţa de a crea ”un om nou”. Ambele forme de totalitarism reuşind măcar parţial să realizeze acest deziderat. Altul ar fi internaționalismul comunist, suspect de identic cu principiile globalizării. Deh, aceiaşi proiectanţi… Dar să revenim la oile noastre.

Noi vom merge să votăm în decembrie. Fiecare după voinţa şi convingerile proprii. Dar, dacă rezultatul alegerilor nu va conveni deținătorilor francizei Iohannis, vom avea un nou ”Colectiv”? Eu spun totuşi că este mare păcat să mai moară tineri nevinovaţi. Şi atunci cum să facem?

Autor: Simona Popescu

Sursa: Cotidianul