Intr-o foarte recenta interventie in cadrul Scolii Ford, fostul secretar de stat Henry Kissinger a comentat situatia din Siria, exprimandu-si preferinta pentru o Siria destramata si “balcanizata” care sa inlocuiasca regimul Assad (de la min. 19.30).
“Sunt trei posibile rezultate. O victorie a lui Assad. O victorie Sunni. Sau un rezultat in care diferitele nationalitati sunt de acord sa co-existe insa in regiuni mai mult sau mai putin autonome, astfel incat sa nu se oprime reciproc. Acesta este rezultatul pe care il prefer. Dar aceasta nu este o perspectiva populara”.
[…] Cum actuala “revolutie” se transforma in haos, Kissinger a comentat, mai departe, pe marginea situatiei:
“In presa americana este prezentat un conflict intre democratie si un dictator – si dictatorul isi omoara propriul popor, deci trebuie sa-l pedepsim. Dar nu asta se intampla acolo. Poate ca a inceput de la cativa democrati. Dar, in ansamblu, este vorba despre un conflict etnic si sectar.
Acum este un razboi civil intre grupuri sectare. Si trebuie sa o spun ca nu am inteles asta de la inceput. Daca citesti media noastra gasesti ca spune: trebuie sa scapam de Assad. Si daca scapam de Assad, atunci formam un guvern de coalitie. E de neconceput. Sunt pentru a scapa de Assad, insa disputa intre noi si rusi pe acest subiect este ca rusii spun: voi nu doar o sa scapati de Assad, nu asta e la mijloc, ci veti distruge administratia si veti ajunge ca in Irak – unde nu mai e nimic care sa tina laolalta. Si atunci va fi un razboi civil si mai rau. Asa s-a ajuns la mizeria de acum”.
Kissinger a mai comentat si inainte despre dezirabilitatea destramarii natiunilor in fragmente mai mici, haosul emergent din aceasta situatie facilitand intrarea lor intr-o ordine globala. Aceasta este, in esenta, regula divide et impera. Aceste comentarii ale lui Kissinger consuna cu altbele, anterioare, in care avansa ideea ca tulburarile sociale si civile pot fi folosite ca mijloace de fuzionare a natiunilor (inclusiv SUA) intr-un “sistem international“.
“SUA trebuie sa faca parte dintr-un sistem international pe care l-am creat pe plan intern”, spunea Kissinger in The Harvard Crimson in 2012. Cand a fost intrebat care sunt cele mai importante probleme ale societatii americane in aceste vremuri, Kissinger a raspuns:
“Din punct de vedere international, problema este ca exista tulburari in desfasurare in orice parte a lumii, dar aceste tulburari nu au aceleasi cauze, deci SUA trebuie sa faca parte dintr-un sistem international pe care l-am creat [deja] pe plan intern”.
Conceptul de a profita de crize si tulburari ale caror cauze pot diferi de la natiune la natiune, pentru a impune o ordine internationala, este o consecinta evidenta a regulii de aur ce spune ca ordinea globala este creata din haos.
Mai departe, Kissinger ne ridica putin coltul perdelei pentru a vedea ce intentioneaza el si amicii sai bilderbergi, afirmand ca nelinistea civila – fie din motive economice, politice sau sociale – trebuie sa fie folosita pentru a integra natiunile in mult-doritul “sistem international”.
Intr-un articol din 2008 se arata ca H. Kissinger, intr-un interviu cu Charlie Rose “numeste haosul global adus de criza financiara si raspandirea terorismului ca oportunitate de a sustine noua ordine mondiala”, scria Steve Watson.
[…]
Aceasta discutie despre crize si tulburari ca mijloace specifice de a realiza o centralizare globala pot trimite catre existenta unui plan transnational – un concept sinistru ce urmeaza gandirea hegeliana dialectica clasica, anume ca: problema (fie reala, fie provocata, falsa) provoaca reactia ce, in schimb, permite celor puternici sa furnizeze solutia.
Mi se pare ca afirmatiile lui Kissinger aduc aminte de cele scrise de Alexander Wendt de la Univ. Chicago ce, in 2003, in tratatul sau intitulat De ce este inevitabil un stat mondial: teleologia si logica anarhiei, scria astfel:
“Luptele nationaliste pentru recunoastere sunt, fara indoiala, depasite, si mai multe state noi – mai multa anarhie – pot fi create. Dar, in timp ce mai multa fragmentare este, intr-un anume sens, un pas inapoi, este, totodata, o preconditie pentru a merge mai departe, de vreme ce numai cand diferenta este recunoscuta, o identitate mai larga poate fi stabila. (…) Departe de a suprima nationalismul, statul mondial va fi posibil doar daca il va imbratisa.“
Acest cuvinte pot arunca o lumina asupra cuvintelor rostite de Kissinger si prietenii sau supranationalisti, aratand, in esenta, ca sunt foarte constienti ca o simpla propunere a unui stat mondial nu va reusi – ba chiar va starni opozitie daca e propusa prea direct – si ca acelasi scop ar putea fi atins mai bine prin fragmentarea si balcanizarea statelor natiune, fie in Est, fie in Vest, pentru a integra aceste fragmente intr-un construct global, descris de regula sub termenul de noua ordine mondiala.
Sursa: Război întru Cuvânt
comentarii