C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Planul “C”

Unul dintre simptomele crizei instituţionale cu care se confruntă Uniunea Europeană este faptul că procesul de identificare a soluţiilor pentru rezolvarea problemelor economice este dominat de politicieni, bancheri şi finanţişti. Un astfel de aranjament pare profund ilogic în contextul în care politicienii, bancherii şi finanţiştii sunt creatorii crizei şi nu par să fi învăţat din erorile trecutului. Vocea economiei reale şi opiniile celor care produc bunuri palpabile nu se aud în vâlva generată de mass-media obsedată de deciziile bancherilor şi eurocraţilor. Evident, o astfel de situaţie nu poate dura la nesfâr­şit şi am fost plăcut surprinşi de ieşirea pe scena mediatică a unui reprezentant al clasei industriale germane. În calitate de mesager a fost desemnat Hans-Olaf Henkel, fostul director al IBM Europe şi fostul preşedinte al principalei organizaţii de lobby a industriei germane, iar în calitate de mediu de transmi­sie a mesajului a fost ales Financial Times.

Articolul semnat de Hans-Olaf Henkel este un atac direct şi dur la adresa soluţiilor propuse de clasa politică europeană cât şi la cele propuse de sectorul financiar-bancar. Industriaşul german recunoaşte din start că a fost un înflăcărat susţinător al mo­ne­dei unice europene, dar astăzi consideră că susţinerea proiectului euro a fost “cea mai mare eroare profesională” pe care a comis-o vreodată. Hans-Olaf Henkel enumeră trei motive pentru care moneda unică europeană a devenit un proiect eşuat:
1. Clasa politică europeană a încălcat flagrant prevederile tratatului de la Maastricht şi nu a penalizat nicio ţară pentru creşterea deficitului bugetar peste nivelul de 3%. Îndatorarea excesivă a fost tolerată, încurajată şi a devenit aproape un standard al politicii bugetare europene.
2. Moneda, care trebuia să fie un avantaj colectiv, a devenit o vulnerabilitate individuală pentru fiecare dintre ţările implicate în proiect. Cel mai mult a suferit sudul Europei care şi-a pierdut competitivitatea şi s-a confruntat cu bule imobiliare care au fost provocate de accesul la creditare ieftină în euro.
3. În loc să unească Europa, euro creează diviziuni. Stu­denţii greci care protestează în străzile Atenei, “indignaţii” de la Madrid şi opoziţia italiană sunt nemulţumiţi de pier­de­rea suveranităţii economice şi impunerea hegemoniei germane. În acelaşi timp, ţările cu economii sănătoase nu doresc să finan­ţeze economii neperformante. Euro a devenit un mecanism de generare a discordiei.

Din perspectiva lui Hans-Olaf Henkel, soluţia politicienilor europeni (planul “A”) poate fi redusă la lozinca “salvăm euro cu orice preţ!” şi nu poate avea succes. Dacă toate ţările vor deveni responsabile pentru datoriile Uniunii Europene, atunci niciun guvern nu se va comporta responsabil, iar interacţiunile în interiorul uniunii se vor transforma într-o competiţie a guvernelor care vor încerca să se îndatoreze în baza unei ga­ran­ţii comune. Rezultatul acestei competiţii va fi o Uniune Eu­ropeană instabilă din punct de vedere economic, necompetitivă şi cu un standard de viaţă mai scăzut.

Nici planul lui George Soros (planul “B”) nu obţine lauda industriaşului german. Ideea că insolvenţa Greciei nu trebuie sancţionată prin excluderea din zona euro nu va conduce la un rezultat pozitiv, ci, din contră, la o contagiune economică şi o extindere rapidă a crizei insolvenţelor suverane.

Hans-Olaf Henkel oferă un plan “C” pentru Uniunea Euro­peană. Germania, Olanda, Austria şi Finlanda trebuie să părăsească zona euro şi să creeze o monedă proprie. Deşi autorul insistă că moneda nu trebuie să fie marca germană, este clar că Germania va fi coordonatorul de fapt şi de drept al acestei uniuni monetare. Mesagerul sectorului industrial german arată principalele avantaje ale unui asemenea aranjament: euro se va devaloriza dramatic, reducând astfel valoa­rea reală a datoriilor tuturor ţărilor europene, iar membrii din noua uniune monetară nu vor mai fi constrânşi de necesitatea de a finanţa excesele bugetare ale periferiei europene.

Mesajul industriei germane este clar: euro trebuie să moară sau trebuie lăsat pe mâna ţărilor iresponsabile din sudul Eu­ropei, iar Germania trebuie să-şi clădească un sistem monetar independent. Ideile lui Hans-Olaf Henkel confirmă pronosticul nostru referitor la destrămarea zonei euro în 2012 sau mai devreme. Epoca în care sectorul financiar putea să dicteze de­ci­ziile politice se apropie de sfârşit, iar sectorul real al eco­no­miei va recăpăta controlul asupra puterii politice. Până la urmă, sectorul financiar este insolvent, iar industria este perfect solva­bilă, capabilă să genereze locuri de muncă şi să creeze bunuri materiale. Suportul industriaşilor germani a fost unul dintre pi­lonii economici pe care s-a sprijinit proiectul uniunii monetare europene, iar astăzi acest pilon nu mai există, ceea ce înseamnă că, în curând, zona euro se va sparge.

sursa: cronicaromana.com

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss